Publicat în Rețete cu poveste

Cea mai simplă rețetă de brioșe din lume

Publicat de de miricretan

Cine-a inventat brioșele e în gândul mamelor de pretutindeni. Ne închinăm și mulțumim pentru o modalitate ușoară de-a face ceva bun, pe repede înainte. Înainte să rămân însărcinată nu știam să gătesc nimic. Ouă și cartofi prăjiți erau dish-ul meu veșnic. Andrei nu punea presiune pe mine, doar mai arunca așa, câte-o glumă: Mirelo, hai c-o să trăim the american dream. O să mâncăm numai semi-preparate și or să ne dea ăștia la ziar că ne obezim copilu’. Aia e. Ofensată, mă zburleam și ziceam c-o să fiu cea mai tare bucătăreasă, c-o să fac tot felul de mâncăruri. Și, Doamne, nu mi-a plăcut niciodată să gătesc. N-aveam niciun chef.

Am învățat piureuri și ce-i mai dai copilului mic. Andrei mânca ce apuca, săracu’. Și nu zicea nimic. Dar priveam cu îngrijorare spre viitor. Copilul urma să crească, era musai să învăț să gătesc. În plus, una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea este cu casa mirosind a mîncare și prăjituri. Le adulmec și acum cu gândul. Și cred că într-o casă de om trebuie să miroasă a mâncare gătită, dom’le! Am început timid și-am răzbit. Azi o ciorbă ratată, mâine un ostropel înecat în ulei, până am ajuns să fac sarmale și cozonaci.

Când a crescut Matei, în încercările mele de a-i da ceva bun pentru care să nu trebuiască să stau 100 de ani în bucătărie, am găsit salvare în brioșe. Mai ales că în afară de clătite nu mai știam să fac nimic care s-ar putea numi desert. Cu timpul, l-am cooptat și pe el în proces. A început să îi placă și acum vrea bucătărie cadou de la Moșul. Pentru restaurantul lui din sufragerie. :)) Nu știu cum o scoatem la capăt, că va fi dezamăgit că nu merge aragazul de jucărie.

Fiind la început în relația mea cu gătitul, am fost tare fericită pe atunci să găsesc o rețetă extrem de simplă, cu câteva ingrediente și-n 30 de minute cu tot cu copt să fie gata.

Iată de ce ai nevoie pentru cea mai simplă rețetă de brioșe:

  • 150 gr zahăr
  • 150 gr unt la temperatura camerei
  • 3 ouă
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 150 gr. făină

Iată cum faci cele mai simple brioșe:

  1. Pune untul și zahărul într-un bol și mixează până amestecul devine cremos
  2. Bate ouăle (ca pentru omletă) într-un bol separat și pune esența de vanilie
  3. Toarnă amestecul de ouă cu vanilie peste unt și zahăr (amestecate la pasul 1)
  4. Cerne făina deasupra și amestecă cu o spatulă.
  5. Preîncălzește cuptorul la 1800C și pregătește forma/formele de brioșe (hârtie pusă în tava specială sau forme de silicon)
  6. Împarte amestecul în forme cu o lingură. Ies cam 12 brioșe. Bagă-le la cuptor pentru 20-25 de min.
  7. Dacă vrei, poți pune deasupra fulgi de ciocolată sau ornamente colorate de zahăr.

Ne scot din necaz brioșele astea. Sunt bune, arătoase și foarte simplu de făcut. Lui Matei îi place la nebunie să toarne în bol ingredientele și să bată ouăle. Daaaaaar și să spele vasele după. Sunt salvată! A mai apărut ceva nou pe Netflix? :))

Publicat în Ce caut eu in viata mea, Galagie Mare

Ia-te la mișto!

Publicat de de miricretan

Povestea David Sedaris, un scriitor de eseuri super cunoscut, în cursul lui de pe platforma Masterclass, că locuiește într-un sat din Anglia și niciun locuitor al satului respectiv nu știe mai nimic despre el. Despre câte cărți i-au fost publicate, despre succesul international de care se bucură de ani. Consătenii lui îl știu drept garbage-man (omul care strânge gunoiul). Au denumit chiar și o mașină de gunoi după el. Pentru că omul ăsta, după ce își face rutina zilnică (care include și scrisul), se duce în sat și strânge gunoiul. În fiecare zi. N-a ținut niciodată morțiș ca cei care locuiesc în aceeași loc în care își duce traiul de mulți ani să știe cine e el. Ba chiar i se pare interesant și funny că ei îl percep ca fiindu-le inferior din punct de vedere social. El nu e un om umil în sensul rău al cuvântului (umilul e, automat, supusul). Ba chiar pare a fi un om dificil, dacă îl urmărești vorbind. Sensul bun al cuvântului umil e egal cu smerenia. Să știi cine ești, dar să nu ții neapărat să le-o arăți și altora. Multora. Oricând. Ci să-ți vezi tu de valoarea ta acolo, în liniștea și conștiința ta.

Desigur, David Sedaris e un culegător acerb de situații ciudate în care îl pune viața. De situații neobișnuite, hilare, în care îi îndeamnă pe cei care vor să scrie cu umor să se pună cu bună știință. Să se lase duși în ele și să le savureze. Sunt o bogată sursă de inspirație pentru scris, spune el. O la fel de mare resursă interioară cred că este autoironia.

Ca să faci autoironie e nevoie să te dai un pas în spate, să te detașezi de propria persoană și să te uiți puțin la tine: ia, să vedem, moșule, cu ce defilezi?! Și constați că se depresurizează capul. Interiorul. E mult mai ușor să-ți privești defectele, greșelile detașat. Te și umflă râsul. Iar râsul e terapie curată.

Eu nu m-am luat niciodată prea în serios. N-am trecut de faza țiți-miți-piți-ghimi-ghimiță-ghimizdroc total. Mă retardez (sau, mă rog, pentru elevați, accesez ) la nivelul copilului din mine de multe ori. E un mecanism care mă ajută să trec peste situații complicate, cărora adultul nu le-ar putea face față la fel de bine. Aleg să râd de mine, de situațiile în care sunt, de reacții pe care le am. Nu le bag sub preș. Le-aș băga dacă nu le-aș da importanță. Doar că aleg să le înfrunt așa.

Am prieteni care nu înțeleg modul ăsta al meu de abordare a situațiilor. Li se pare că îmi cobor stima de sine. Că mă umilesc (în sensul rău). Ei, cum aș putea să mă autoumilesc?! Doar n-am luat-o razna…Să ne înțelegem n-am ajuns la my inner self și de-astea, nu am ajuns să mă uit în oglindă și să mă scuip să nu mă deochi de valoroasa și deștepta și conștienta de sine a lu’ mama ce sunt eu. Dar eu, fără să fac mișto de mine, n-aș mai putea scrie aici niciun rând. Că eu despre mine scriu. Mă rog, mă mai leg și de alții…da’ mai puțin. Cum ar fi să o iau pe miriște și să scriu doar despre cât de mișto sunt eu?!

În primul rând că mai mult de câteva rânduri n-aș popula. Și eu trebuie să scriu articole….daaaah. S-ar duce viața mea de bloggeriță de succes pe-o rază de 2 cartiere bucureștene. În al doilea rând, m-aș repeta. Și mie nu-mi place să mă repet. Și-n al treilea rând, n-aș mai râde la propriile glume, cum se lăicuiesc (ador) oamenii la propriile postări pe social media. Mai e un rând. Am observat că dacă râzi tu de tine, ceilalți o fac cu tine. Și, de multe ori, încercările de bulling sunt omorîte din fașă. Păi nu mai ai loc de mine, prietena mea, că io sunt campioană la râs de mine. 😉

Ce zic eu e că autoironia face bine la căpuț. Ne dă cu relaxare, cu reveneală, vorba prietenului Cristi, ne face să luăm viața mai ușor. Să mai tăiem greața. Dacă mă luam foarte în serios când mă aflam în perioada gri de depresie și anxietate (că mai sunt acolo, mititele, dar sunt pe un gri-roze) mi-ar fi fost mult mai greu să trec peste. Și cred că dacă te iei de guler cu umor ieși mai repede la lumină. Ți se ia ceața de pe ochi. :))

Să râdem, zic. Și să îi invităm și pe alții s-o facă alături de noi. Că-i pe auto, că e la liber, nu contează. Să ni se urce nivelu’ de serotonină și hohotele să răzbată-n lume!

Imagine de Alexander Lesnitsky de la Pixabay 

Publicat în Rețete cu poveste

Rețetă brownie cu tahini și alune

Publicat de de miricretan

Ar trebui să se sesizeze cineva din oficiu, că treaba nu e bună. Am început să fac câte 2 prăjituri pe zi. Una pe ziuă și una seara, mami, cum zice Matei. Nu mai există zi în care să nu fie haos în bucătărie și noi să nu fim plini de făină, lipicioși de la tot felul de siropuri și foarte mândri la sfârșit, când ne admirăm operele. Zic admirăm și nu devorăm, pentru că Matei nu mănâncă mai nimic din ce facem. Matei…Eu nu m-am mai urcat pe cântar de vreo 3 săptămâni și mă ia cu amețeală numai la gândul că trebuie la un moment dat s-o fac, ca să nu fiu nevoită să chem pompierii să mă scoată pe geam, ca să mai iau o pungă de zahăr de la Mega.

Mă alint, nu mănânc decât 3 sferturi din tot ce fac. Restul duc la serviciu. Mă rog, am dus o dată. :)) Dar n-ai cum…vă spun, n-ai cum să reziști să nu guști măcar. Acum cîteva zile am făcut o brownie, negresă de-a noastră, cu tahini (pastă de susan) și alune. Doamne, Dumnezeule mare…am murit și-am înviat mâncând. De plăcere, de gusturi amestecate, de toate substanțele fericirii livrate în corp de-o mușcătură din prăjitura asta.

Pare complicată și inaccesibilă pentru cineva care încropește ceva într-o bucătărie modestă de bloc. Nu e. Mi-am dat seama că mă uitam la rețete pe net și le închideam repede că mi se păreau niște SF-uri. Dar cele mai multe dintre ele, mai ales astea cu denumiri pompoase, sunt simple.

Iată de ce ai nevoie ca să faci o Brownie cu tahini și alune:

  • 240 gr de unt tăiat în cuburi de câte 2 cm
  • 240 gr ciocolată neagră (de minim 70% cacao) ruptă în bucăți de 3-4 cm
  • 4 ouă
  • 330 gr zahăr
  • 120 gr făină cernută (eu folosesc o strecurătoare normală ca să cern făina)
  • sare
  • 150 gr pastă de tahini (de susan)
  • 130 gr alune (ori normale, sărate și nu mai pui sare, ori alune de pădure sparte)
  • 30 gr cacao cernută

Iată cum faci o Brownie cu tahini și alune:

  1. Umple 1/4 de crăticioară cu apă și pune-o pe foc până fierbe apa. Dă focul la mediu și pune o altă crăticioară (cu fund gros) peste ea, având grijă ca apa să nu atingă fundul. Aici pui ciocolata și untul la topit pentru 2 minute. Le dai la o parte și amesteci până obții un sos subțire și lucios. Il lași la răcit.
  2. Mixezi, într-un bol mare, aproximativ 3 min., zahărul și ouăle până obții un amestec cremos (dacă ridici telul mixerului, trebuie să curgă, dar să fie gros).
  3. Cu o paletă sau lingură, amestecă ușor mixul de ciocolată răcit cu amestecul de zahăr și ouă. Adaugă, apoi, făina, alunele, cacao și 1/2 linguriță de sare.
  4. Toarnă tot amestecul într-o tavă (eu am avut formă de tort cu diametrul de 23cm) tapetată cu hârtie de copt.
  5. Cu o lingură, pune, din loc în loc, pasta de tahini, insistând să intre în amestec. Apoi, netezește cu spatele lingurii, ce a rămas din pastă, pe toată suprafața. Nu trebuie să fie acoperită de pastă de tahini (nu va mai permite coacerea). E mai important ca pasta de susan să intre în amestec și doar puțin să fie împrăștiat pe suprafață.
  6. Prăjitura se coace în cuptorul preîncălzit la 1800C timp de aprox. 20 de minute. Aici trebuie atenție. Cam după 18 min. trebuie verificată. Va trebui să fie cleioasă la interior (aproape moale) atunci când e scoasă din cuptor. Pe măsură ce se răcește, interiorul se va întări.

Little brownie never killed nobody 🙂 (Interiorul trebuie să fie cleios atunci când o scoți din cuptor)

Eu am dus colegilor de la serviciu 3 sferturi din ea. Și ce m-a interesat, ca feedback, a fost dacă e o prăjitură banală sau e de maestru. :))) Ori le-a plăcut rău, ori m-au mințit ca pe un copil pe care nu vrei să îl dezamăgești când își găsește un hobby care îi place tare.

Enjoy!

inspirat de https://ottolenghi.co.uk/