-
Începe SuperBlog – școala de creativitate și bucurie
Superblog, ca să mă dau eu creativă până în rărunchi, e școala care te ia de mic pitic cu ciungă-n păr și te face să rupi drive-ul din tine.
-
SuperBlog restarteaza creativitatea
Intotdeauna o sa sustin ca pana anul trecut in martie ceea ce faceam eu aici, pe galagieincap.com, nu era blogging. Era o incercare de a asterne ganduri, de a ma alinta, de a scoate de pe interior ce simteam ca trebuie ca sa il mai usurez. In ultima perioada am avut niste mici revelatii in ceea ce ma priveste si furtuna asta de ganduri pe care am simtit-o inca de cand eram copil. Dar nu despre asta e vorba azi, in articolul asta. Este vorba despre competitia care pe mine m-a transformat in blogger. Competitia de blogging numarul 1 SuperBlog este competitia de blogging numarul 1 de la noi din…
-
Ganduri zgomotoase
Vai, Doamne! Am deschis blogul sa vad ce se mai intampla prin spate, ce pluggin-uri s-au mai actualizat, sa mai sterg niste “useri” care mi-au invadat casa asta, ca niste musafiri nepoftiti intr-o seara de vineri cand vreau sa ma uit la Romanii au talent, sa una, sa alta. Si mi s-a strans stomacul, pentru ca m-a incercat un sentiment de nefamiliaritate atunci cand am apasat asa, fara vreun gand, “add new article”. Wow! Ca si cum asta n-ar fi spatiul meu, ca si cum ma aflu intr-un loc strain. Mi se pare ca a trecut o vesnicie de cand nu m-am mai tratat aici. Sa las sa se verse…
-
Trei inimi
Maria își frânge mâinile ușor privind-o cu drag și îngrijorare pe prietena ei. Vicky, o femeie de 40 de ani, cu chipul brăzdat de urmele unei tristeți adânci, privește pe fereastra vagonului de tren încercând să revină ușor la o liniște interioară care să-i permită continuarea conversației. – Ce Dumnezeu e ăsta, Mari, care-ți dă cu fericirea pe la nas și apoi te-aruncă în cea mai neagră disperare? Ce iubire e asta pentru oameni? Care Dumnezeu? A murit în brațele mele. Am văzut cum i s-a scurs viața din el. Ce ironie mai proastă poate să fie viața asta decât să pleci de la București cu trenu’ de 12 și-un…
-
Obiceiuri și metehne. Despre cum pierd timpul și n-o s-o mai fac
Sunt campioana nemedaliată la pierdut timpul aiurea. Nu vreau s-o fac. Vreau să fiu și eu extra-productivă, mega-eficientă, regina time-managementului. Îmi doresc cu fiecare fibră a corpului și fiecare colț ascuns al neuronilor funcționali. Nopțile încep, fără excepție, cu jurământul că de mâine gata!, începe procesul de transformare. Nu se mai poate! Și-mi promit marea cu sarea și setez tot felul de lucruri, de obiective. Îmi jur că adopt obiceiuri care să îmi facă viața un tango superb și lin. Fiecare a doua zi aduce o uitare de-aia soră cu Alzheimer. Puf! Au dispărut toate ca visele alea de nu le mai ții minte. Ca și cum nu te-ai fi…
