Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?

Ce vrei să te faci când o să fii mare? Asta era întrebarea pe care mi-o adresau, invariabil, musafirii sau gazdele caselor în care mă duceam cu mama, tata și sor-mea. Au început cam de când aveam 9-10 ani. Pe la 20-21 au schimbat-o cu „când te măriți”. P-aia cu „când faci un copil” nu prea au mai avut cum să mi-o adreseze că am facut copil înainte să mă mărit. Am scăpat.

Ma duceam eu, frumos, în vizita la rude și mai întâi mă lăsau să-mi fac număru’ cu cotrobăitu’ prin casă. Sertarele erau viața mea. Unde găseam un sertar, pac, mă înfigeam în el și până nu vedeam tot ce conține, nu treceam la următoru’. Mama îmi și zicea mereu, înainte să plecăm de acasă: „măi, mamă, te rog io frumos, nu mai umbla prin lucrurile oamenilor, că n-or să ne mai primească. Ne facem de rușine!” N-aveam nicio treabă.

După ce îmi făceam damblaua și luam la rând toate cotloanele casei în care ne duceam în vizită, mă luau la întrebări:” ia zi, Muru, ce vrei să te faci cand o să fii mare? ” Și io le livram ce știam că-i distrează la maxim: „amanta patronului”, răspundeam încântată ca și cum tocmai le-aș fi dezvăluit faptul că vreau să devin un mare savant în fizică cuantică. Pfff, ce de râsete, ce mai veselie. Începea spectacolu’. „Păi cum așa?”, mă întrebau de dragul jocului conversațional, deși o mai făcuseră și ultimile dăți când ne văzuserăm. „Păi da, că vreau bani mulți și să nu fac nimic”. Ce-i drept, nu știam că voi evolua într-o ființă plăpândă de 1.58 cm și veșnic la 60 de kg. Dar, ce vorbim noi aici, când ți-e dat un astfel de destin, sufletul contează.

Mama nu prea înțelegea ea de unde mi se fixase în cap ideea asta. Era fix după Revoluție și cred c-auzisem eu, în stanga și-n dreapta, povești despre fete d-astea de succes. 😉. Dar a avut grijă, ca orice părinte responsabil și sănătos la cap, să-mi pună ziarul cu anunțuri de angajare în brațe fix când am terminat facultatea. Îmi încercuia, frumos, 2-3 anunțuri/zi și stătea lângă mine până dădeam telefon să mă programez la interviu. N-am nimerit un job de fata de succes. „Ghinionu'” a fost c-am nimerit într-o firmă foarte serioasă, unde am lucrat 13 ani.

Acu’… Dacă stau bine să mă gândesc, am avut numai șefi femei. În afara de actualul, care e fratele meu de suflet. Deci… Fail la cariera strălucită.
Nimic din ce scoteam eu pe gură că vreau să mi se întâmple (de dragul show-ului casnic, desigur) nu s-a întâmplat: am tras la căruțe ca și cum ar fi fost ale mele cu tot cu cai, m-am agitat, m-am băgat sa-nvăț și de-aia și de-aia, unde era nevoie de un om, eu eram cu 2 degete ridicate. Acu’ s anxioasă, disperată să fiu angajatul indispensabil, mereu într-o panică d-asta cu timpul și cu perfecțiunea. Zic acum… Adică de când am început să muncesc, cu vreo 18 ani în urmă .

Ce m-am făcut când m-am făcut mare?! Multifuncțională, ca imprimantele.

Ce caut eu in viata mea

Hai, c-am facut-o si p-asta!

Tuturor prietenilor carora le vorbeste capul neincetat, Horrrray! Va inteleg perfect! Bine, mie imi vorbeste si gura incontinuu, dar asta e alta poveste. Stiu cum e sa ai un catralion de ganduri pe secunda.

Asa ca mi s-a tot aratat in ultima vreme sa dau ceva din putul gandirii, sa se bucure si ochiul vostru, dar mai ales al meu, pe un blog d-asta (sunt scorpion si ma caracterizeaza, mai ales, modestia). O sa incropesc aici o „shaorma cu de toate”, dar pe vizual.

Blog de politica n-are cum sa fie, ca am 2 neuroni mari si lati si nu inteleg meandrele acestui domeniu. Cand se cearta astia 2 (de neuroni vorbesc) si se zbat si urla dupa fratiori, ma mai prind si eu cum e cu partidele, cu opozitia, cu dreapta, cu stanga. Dar dup-aia imi revin, stati linistiti.

Blog de food…hmm. Avand in vedere ca eu pana acum putini ani gateam doar ceai cu paine si unt si omleta inecata in ulei si arsa pe margini, nu stiu cum as putea sa ma transform subit intr-o gospodina gata sa dea sfaturi. Si, in plus, sunt atatea food-bloguri care va invata cum sa faceti un sandvis, ca n-as mai fi avut loc.

Blog de fashion. Ahhhhaaaahaha. Cum ar mai fi?! Am fost muuulti ani fan-ul nr.1 al MiniPrix-ului de la Otopeni. Acum m-am mai emancipat. Dau iama in Primark cand fac cate un citybreak cu fetele sau in H&M-ul din Sun Plaza.

As mai fi putut sa fac un blog despre ce inseamna sa fii mama si cum trebuie sa va cresteti VOI copiii. Numai ca as fi a 1565898623-a care face asta si, in plus, eu nu m-am lamurit inca cum trebuie sa il cresc EU pe al meu.

N-o sa fie nici inaltator, nici vreo inventie demna de aplaudat, nici vreo mare branza. O sa fiu eu, in format digital.

Till next time, no worries!