Publicat în Ce caut eu in viata mea, Galagie Mare

La umbra ta m-aș face preș

relatii

N-am știut niciodată să-nvârt un bărbat pe degete. Adică ce să-i fac?! Habar n-am avut niciodată să fac strategii, să acționez calculat, „să-l înnebunesc”. Da’ ce-s, vreo vrăjimăturică?! Când eram în adolescență și-n tinerețea timpurie, peste tot în jurul meu alergau băieții după fete. La mine era invers. Alergam eu după ei. Numa’ că ori ratam startu’, ori greșeam linia de sosire. Că ei habar n-aveau că exist sau aveau, da’ i durea undeva. Ba chiar mi-a fost dat să-mi ceară unu’, după care umblam bezmetică în pauzele de la liceu, 5 lei să facă o poză cu mine de ziua mea. Da, da, this is how lame the situation was.

În fine. Treaba e că eu mă uitam în jur crucită la alte fete cum ieșeau ba cu unu’, ba cu altu’. Unii dintre ei erau disperați să le atragă atenția și ele erau pe mare val. Și nu înțelegeam. Eu sunam pe fix la ei acasă și-nchideam. De 100 de ori. Asta era schema mea miraculoasă de a prinde în mreje tinerii pe care-i admiram. Le dădeam telefoane de-i ascultam cu urechea. Și tăceam și dup-aia închideam. 🙂 Pe ELE le sunau ei și ele ori se dădeau plecate de-acasă, ori le închideau telefonu’ în nas. Păi să mă fi sunat pe mine vreun pretendent, c-aș fi sărit pe receptor ca, cel puțin, mare jucător de rugby în grămadă.

Bine, mă alint puțin. Au fost… câți să zic… Vreo 2 care să-mi fi făcut curte și mie. Dar mie nu-mi plăceau. Eram selectivă.
Când îmi făceam și eu un „gagic” (în sfârșit) nu ținea mult minunea, pentru că eu eram preș. Adică:

  • Ce dorește baiatu’? Să fiu disponibilă pentru Maria-Ta în permanență și, când te trezești tu că ai chef să-mi vezi moaca, eu să sar în ghete?! Se rezolvă, boss. Aici sunt. Ia uite-mă!
  • Vrei la mare, dar nu prea ai bani?! Ne-mprumutăm, vedem cum facem. Așa-i într-un cuplu-când n-are el, are ea. Mai mereu.
  • Mă duci să mănânc, să zicem, friptură de miel (de la care vomit numai dacă îi aud pronunțat numele?!). Mănâncă fata. Două fripturi de miel. Și mai face și frumos. Cu veselie, cu înțelegere, cu calm și răbdare. Haide, și dup-aia, după 2 luni, te duci în treaba ta, unde-i cu excitement și cu nebuneală. Că ție acolo-ți place. La călcat pe cap și controlat la sânge. La crize de isterie și fandoseli. Si eu rămân aici, în treaba mea.

Cam așa a fost. Până pe la 25 de ani, Slavă Domnului. Când a apărut cine trebuia. Un om căruia exact asta îi place: să fie cald și bine. Fără complicățenii aiurea, fără scenarită de telenovelă.

Din punct de vedere psihologic, înțeleg nevoia oamenilor de a urmări fructul oprit. De a-și activa spiritul de competiție și în ceea ce privește relațiile. Am întâlnit oameni care nu pot funcționa altfel. Vor să fie provocați în permanență. Ce chin și ce corvoadă pe partenerii lor. Câtă zbatere tre’ să fie: „mamă, prea i-am făcut toate poftele lu’ ăsta luna asta. Să nu se plictisească, naibii. Ia să nu-i mai răspund eu la telefon nițel și poate-l și gelozesc puțin”.

Am auzit de la prietene povești în care el, după câteva luni, îi spune ei că o relație e o investiție și că ea încă nu se califică pentru ca el să investească în treaba asta, adică în ea. What?! Say what?!? Scuză-mă, mi se pare mie sau am făcut parte dintr-o preselecție aici și n-am ajuns în finala mare?!
Sau chestii de genul: „locul tău de muncă îmi spune că nu ești suficient de ambițios/oasă, că nu-ți dorești mai mult” . Păi, poate vreau să mai fac și altceva în viață, decât să muncesc într-un mediu challenging, cum spuneți voi, ăștia provocați permanent. Poate că îmi doresc să rămân cu creierii întregi și să mă mai și relaxez. Chiar dacă o fac pe bani mai puțini decât o faci tu. S-a trezit unu’ după câteva luni bune să-i zică ei: „Prea mă pui la curent cu tot ce faci și mă obligi și pe mine să fac la fel. Nu sunt dispus. Și ești prea veselă. Un om nu poate fi vesel tot timpul.” Măi, ce trist trebuie să fie… Atenție, nu vorbim despre adolescenți. Vorbim despre oameni în jurul vârstei de 40 de ani. Oameni singuri, care-și caută perechea.

Viața mi se pare prea scurtă și cred c-o parcurgem prea fugăriți ca să ne mai pierdem vremea cu strategii puerile, adolescentine. Ce-ar fi dacă ne-am iubi, pur și simplu?!? Ce-ar fi dacă ne-am relaxa și ne-am bucura mai mult?! Ce-ar fi dacă am fi mai sinceri cu noi înșine?!

Sursa foto: Pinterest.

Autor:

Daca nu mi-ar placea sa cant si sa ma joc de-a actoria, de-a angajatul wannabe perfect si de-a mama si sotia stangace cu sperante de mama si sotie sigura pe sine, mi-ar placea sa cant, sa ma joc de-a actoria si de-a mama si sotia stangace cu sperante de mama si sotie sigura pe sine.

6 gânduri despre „La umbra ta m-aș face preș

  1. Bună. Acești oameni care își caută tot timpul jumătatea, vor rămâne singuri toată viața. Se iubesc prea mult pe ei, ca să mai aibă timp să iubească și pe altcineva. Mai bine te ferești de ei.

    Apreciază

  2. Esti geniala!Postarea ta reflecta exact vremurile pe care le traim acum..Oameni superficiali,care nu isi pot asuma o relatie,care se plictisesc repede daca nu sunt „challenged all the time” ,care joaca rolul te vreau,dar ba nu te mai vreau etc.
    „Ce-ar fi daca ne-am iubi pur si simplu?”

    Keep up the great work! 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.