Mire și mireasă, luați-vă cu drumu’!

Ia-ți mireasă ziua bună… De la toți invitații. Că e belită.

Nunțile mi se par o sursă de stres care se-ntinde pe cel puțin 6 luni, de-aia de te-ar putea băga la balamuc. Să gândești cu capu’ tău totul în cel mai mic detaliu, să planifici, să alergi, să cauți, să mulțumești.

În primul și primul rând e stresu’ că nu te mai cere. Te-oi fi îngrășat, nu s-o fi săturat de bere cu băieții și îi e frică de ștreang… Stai, stai, nu-i sugerezi nimic. Păi ce, tu ești proasta lui să-l ceri tot tu dupa 8 ani în care el a dormit în ghete, deși dădea semne că te-ar vrea și zbâcită și cu flatulații neținute-n frâu. De vreo 5 ani, o arzi și tu pe modern, cum îl auzi pe el în cercurile voastre de prieteni: ce, bah, mă face pe mine un act? Cu ce-mi hotărăște mie o foaie de hârtie destinu’?! Și mergi pe burtă, femeia secolului 14 ce ești tu în sufletu’ tău și-a secolului 22 în discurs.
În sfârșit, o face. Ei, n-a fost cum ai vrut tu, să scrie pe reclama de pe avionu’ ușor care survolează stațiunea Mamaia “Te iubesc, Nuțica, vrei să fii soția mea?”, dar merge și-n bucătăria voastră din Lujerului zicându-ți “nu facem și noi nuntă?”

Și-ncepe dansu’!
Restaurant, biserică (una la care să nu-ți ceară popa 1000 de euro, că fără ei nu te poate binecuvanta) rochie, costum, pantofi, arnajamente florale, muzică, invitații, invitați. Le pui pe hârtie entuziasmată și-n juma’ de oră te ia cu leșin. Bani, nervi, alergatură, mămica și tăticu’ care vor să faci nuntă cu toți boșorogii care le-au fost lor colegi de liceu. Că doar sunt socrii mici și mari. Cine știe când s-or mai vedea cu ăia?! Arooo, există facebook. La mine la nuntă nu-i serată de dansuri și bune maniere. Te cerți, te-mbufnezi, iese lista de 240 de persoane. 3 sferturi din ele habar n-ai cine sunt. Și tu visai nuntă pe plajă, cu pescăruși cântând marșu’ nupțial. Aia e. Poate mai faci una și-altădată ?.

Rochia de mireasa aduce toată jelania din lume pe capu’ tău. Aia de-ți place se cumpără cu credit pe 5 ani și, oricum, mai ai de dat jos 15 kg ca să-ncapi în ea și s-arate bine pe tine, numai că tu, de panică, bagi numa’ covrigi cu mac în tine de 3 luni.

Seara nunții e testarea supremă a nervilor capului. Ai 480 de ochi pe tine, tu tre’ să mai reziști pe tocurile de 14 încă câteva ore, n-ai fost la baie, deși de 20 de minute simți că o să-i dai drumu’ pe tine, că n-ai apucat de-azi dimineață și tre’ să zâmbești frumos și să faci conversație cu o tanti care-ți povestește cât de zgubilitică (dar deșteaptă foc) erai de mică. Tu habar n-ai cine e. După ce, într-un final, ajungi pe ringul de dans cu proaspătul tău soț, te cheamă șefa de sală, că nu i-ai zis că-s 10 invitați care nu pun gura pe carne și ei n-au în meniu frunze suficiente.

Hai, să vină tortu’, că tare ai vrea să pui capu’ pe pernă fericită că ai strâns și tu bani de 3 zile la 2 Mai cu iubu’.