Galagie Mare

Dama de inimă neagră II

În taxiul care o ducea la aeroport se auzea în surdină Inna cu unul dintre hiturile ei. Ce căcat de muzică mai e și asta? Să-i curme cineva suferința ăsteia! Putea, foarte simplu, să-l roage pe șofer să apese pe buton și s-o scutească de miorlăiala din difuzoare. Dar n-ar fi făcut-o nici bătută. Cum să-l deranjeze? Lasă, să-și vadă de condusul lui, acolo.

Încerca să anihileze sunetul cu gânduri entuziaste. Nu mai fusese niciodată în Ucraina și abia aștepta. Când a chemat-o Mircea în birou și i-a spus că urmează să lucreze acolo pentru 2 săptămâni, a bătut recordul la schimbările de stare. În jumătate de minut a trecut de la panică la bucurie și iar la frică și iar la exaltare. Dacă ar fi putut să se teleporteze, ce bine-ar fi fost. Gândul la zbor o paraliza și inima începuse s-o ia la trap. De ce naibii a zis DA? Putea să stea liniștită acasă. Avea în buzunarul drept o folie de Xanax. Just in case. Însă refuza categoric să devină o descreierată funcțională doar în momentele în care era pastilată.

Când a pășit pe scara avionului, privirea i s-a încețoșat, inima îi bătea să-i sară din piept și capul îi vâjâia mai tare decât motoarele pe care le auzea pe pistele din jur. Și-a făcut loc printre oamenii înghesuiți pe trepte, gata de îmbarcare, și a coborât. Era în pragul atacului de panică. Treci, dracu’, odată în avion! Tuto! s-a auzit vocea din cap și și-a conștientizat mișcările abia când își lega centura de siguranță, pe scaun. Doamne, ce bine că-și luase pastilele cu ea!

Pe scaunele din față, era o doamnă de vreo 35 de ani, cu copilul ei de maxim 3 ani. Plângea din toți rărunchii. Zbiera. Poate leșină și scăpăm! a fost singurul gând prezent. Cuțitul vinovăției i-a străpuns măruntaiele rând pe rând. Dac-ar fi fost al ei? Tot la fel ar fi gândit? Îi era rușine. Așa cum citea și în ochii mamei copilului, preocupată să-l liniștească, că murea de rușine, de îngrijorare, de nervi.

De ce naibii n-or pune ăștia niște terarii antifonate pline de jucării în care să bage toți copiii, să călătorească și părinții liniștiți. Era clar! O luase razna. Pastila începuse să-și facă efectul și gândul că ar putea muri în accident aviatic în ora asta de zbor o liniștea. Poate crapă și scapă.

Ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: