Dilema Zebrei

M-a pălit un gând cum că, dacă nu ești oleacă dus cu pluta, adică pe câmpii, nebun, cum s-ar zice, nu prea ai treabă cu creativitatea. Tu ești p-aci și ea-i total paralelă cu tine. Sigur că nu toți oamenii trebuie să fie unși de Bunuțu’ cu talentu’ ăsta, de-a scoate din ei pe diverse căi. Ce-ar mai fi lumea asta numa’ cu creativi? Am muri de foame.


Eu merg la terapie de vreo lună. Și are rezultate. Că v-am mai tot zis că mi-e frică și de umbra mea, am zile când mă preumblu de beleuză prin viață și nu știu ce caut eu în viața asta, îmi dau cu virgulă multe situații și există și foarte mare gălăgie în cap. Deci are material doamna psiholog.
Măi… Dar nu mai merge căpuțu’. Sunt așa, într-o oarecare pace și un zen frate cu bale la gură și, atenție, nu-s pastilată. Adică nu mai funcționează sinapsele. Înainte, neuronu’ ăla singurel se învârtea până producea ceva. Acu’ stă și belește ochii. Nu-mi vine nicio idee, nu fac nicio legătură de nimic cu nimic, nici măcar p-alea de la metrou nu mai știu sigur dacă le fac bine și mă trezesc la Muncii în loc de Tineretului.


Ce mi-am mai dorit și eu în viața asta să mi se fâlfâie. Să o ard așa, pe futu-i mă-sa și ce-o fi o fi. Toata viețișoara mea de anxioaso-depresivo-obsesiv-compulsivă m-am gândit ce bine-ar fi să mă mângâie și pe mine la tâmple o stare d-asta de pace pă inimă și creieri în stare de lăuzie. Na! Acu’ zici că-s legată de toate gardurile. Geanina din Las Fierbinți e doctorandă pe lângă mine.
Să ne înțelegem, cu inima sunt bine. Pe simțăminte zic. Doar că-s și io mai cu măsură, ca oamenii sănătoși la cap. Nu mai sare din sutien la fiecare limitator de viteză al vieții, nu mai bate ca la fasole în cheptu’ meu. Adicătelea, mă lasă și pe mine să traiesc liniștită.


Nu-s vindecată. Că nu se fac lucrurile așa, ca pocnind din degete. (ce bine-ar fi). Ca dovadă că am pierdut, zilele trecute, bicicleta preferată a copilului. Am uitat de existența ei la fix 30 de secunde după ce-am rezemat-o de mașină, s-o bag în portbagaj. M-am urcat în mașină, am băgat marșarier și p-aci ți-e drumu’. Am plâns o zi întreagă. Dar nu atât de mult pentru că nu mai are copilul bicicletă (pentru că i-am cumpărat alta, fix la fel), ci pentru că eu aveam senzația despre mine că starea asta de liniște cu creieri întregi e permanentă și nu mai greșesc nicio virguliță la viața cotidiană. Mi-era ciudă!


Am aruncat și extravalerianic cardio din geantă și persedon zi. Sper să nu dau iama în farmacii mai târziu pe fond de plesnire de venă la ceafă. Așa de bine-mi șade cu venele întregi…


Da’ ce voiam eu să zic, de fapt, după toată scurgerea asta de panseuri, este că nu prea am mai știut ce să mai scriu aci. Oare să rămân nebună, da’ creativă?! Sau… sănătoasă și vă pupi?! Albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe?

Despre miricretanhttps://galagieincaphome.wordpress.comDaca nu mi-ar placea sa cant si sa ma joc de-a actoria, de-a angajatul wannabe perfect si de-a mama si sotia stangace cu sperante de mama si sotie sigura pe sine, mi-ar placea sa cant, sa ma joc de-a actoria si de-a mama si sotia stangace cu sperante de mama si sotie sigura pe sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.