Publicat în Bad Mom

Notă scăzută la purtare în vremuri de pandemie

De câteva zile, educatoarea lui Matei a început să ne trimită, prin intermediul unui părinte, materiale didactice pentru activitățile cu copiii. Ea ieșise din grupul părinților cu câteva luni bune în urmă, pentru că nu mai suporta nivelul de inteligență și implicare al atâtor mame pe un singur grup de whatsapp. Acum e nevoită să reintre în grup din cauza (zic eu), datorită (zic alții) decretului dat legat de educația la distanță chiar și a copiilor de grădiniță.

Măi, tre’ să existe dosar online pentru fiecare copil și se presupune că trebuie dovezi una peste alta cum că, deși plin de frustrările imposibilității de-a ieși afară 1 lună și ceva, copilul acumulează informații dom’ne, informații din programa școlară.

Săraca educatoare, săracii copii, săracii noi, părinții. Cică hai să vedem ce variante sunt: ori pe zoom la o oră prestabilită în fiecare zi. Adică să stea copilu’ de grupă mijlocie cumințel, în pijămăluță, în fața laptop-ului și să o asculte pe doamna, nevoită, săraca, să spele pe cap mai des decât îi vine s-o facă, și să mai și presteze activități. Pfff… În primul rând că eu refuz să mă aranjez în fiecare zi că tre’ să intru online pe zoom cu părinții și educatoarea. Este exclus. Matei, la țară fiind, are treabă în curte. Treabă treabă nu…

A doua variantă era să ne trimită programa pe whatsapp și cerințele și noi să executăm cu copiii și să trimitem dovezi că ne-am ocupat și copilul a executat. Nu e obligatoriu, dar ar fi bine. Pentru dosar. 90% din materiale tre’ printate. Dacă n-ai imprimantă, ori le reproduci tu, părintele, așa cum poți, ori pui mască, mănuși și speri să nu iei amendă căutând în draci un centru de copiere, ori… Faci ca mine și citești mesajele de pe whatsapp și mai dai drumu’la un film pe Netflix, timp în care copilul are treabă în curte. Repet: treabă treabă, nu așa…

Trăim aceste cazne online și pentru că au fost părinți care au scris ministerului educației ori pe facebook, ori direct, că nu se poate, dom’le, e inadmisibil așa ceva! Copilul nu acumulează, nu dezvoltă noi competențe și abilități, copilul a regresat, prin urmare, nu a profitat de acest timp, atât de prețios în procesul învățării. 😂 Haide, măi, pe bune! Zi-ne tu părintele anului! Da’ de ce nu îl ajuți tu? Câte clase îți trebuie ție, părinte de copil de grădiniță, să fii în stare să îl înveți mijloace de transport și zilele săptămânii?!

Ca să nu mai vorbesc de cheful cadrelor didactice. Care… că știau să folosească aplicațiile astea, că nu știau… Au fost nevoite să se pună la punct repedeeee. Și ele cu proprii copii în casă care se plictisesc și au nevoie de atenție, cu pâinea și banana breadu’ în cuptor, cu păru’ nespălat și pantalonii de pijama sub birou, în afara cadrului… Ce să mai, o bucurie și-o plăcere și pentru ele.

În sfârșit, Matei o să aibă nota scăzută la purtare pentru că mama lui e o neimplicată și o dezinteresată. Măcar o să știe cum arată spanacul, pătrunjelul și răsadurile de roșii. Și căruța, că tot vorbeam de mijloace de transport.

Publicat în Ma chinuie talentu'

Texte. Poate doriți să reascultați…

E clar ca pandemia asta scoate din oameni ori ce-i mai rău, ori ce-i mai bun. Unii se bat de plictiseală și nevoi, alții fac copii, alții divorțează temporar sau definitiv…fiecare cum poate. La nivel individual, majoritatea caută să fructifice timpul ăsta, să nu simtă că trece degeaba.

Într-o zi, în lobotomizarea mea, stândă io cu ochii beliți în grădină și cu mintea goală-goluță, m-a traversat o idee. Cum că noi, în superficialitatea noastră, nu mai dăm importanță cuvintelor. Adică nu ne mai îngrijim de sensul lor și le scoatem, pur și simplu, pe gură. Mânați de preconcepții, de idei fixe, de tot felul de influențe, privim și investim și vorbele cu superficialitate.

Că unii dintre noi ne găsim permanent într-o izmeneală intelectualo-prințipială și hulim orice formă de manifestare care nu e în acord cu ideile și viziunea noastră, asta-i altă treabă. Importantă și-asta. Cu căruța de intoleranță și false valori.

Ce vreau io să zic în propoziție, aci, este că am început să pun în practică o idee: mă voi filma zicând un text dintr-o piesă care nu-i chiar pe placul tuturor. Piesei din categoria manele, muzica romaneasca anii’90 (Andre, LA, Bambi) îi voi extrage textul și-l voi interpreta în 3 stiluri diferite.

Vreau să iasă din treaba asta 2 lucruri:

  • Să nu mă mai plictisesc și să am o ocupație zilnică (că tre’ să găsesc piese, să învăț textul, să mă spăl pe cap, să mă primenesc… (lucruri pe care nu le-am făcut pentru primul video, de mai jos)
  • Să arăt că un text poate aduce emoție, de mai multe tipuri, dar emoție. Și că contează adevărul cuvintelor acelui text. Miezul lor. Indiferent de coloana sonoră.

Hai, că văd eu ce-o ieși…

Enjoy!

Alo, alo – text manea Adi Minune