Sunt o spălată pe creier…

Anul trecut pe vremea asta nu scriam nimic. Nu aveam blogul ăsta. Încă eram în negocieri cu mine dacă s-o fac sau nu, dacă să mă expun sau să stau liniștită în banca mea. Așa cum am fost învățați majoritatea. Să nu încercăm. Dacă ne facem de râs, Doamne-ferește!? Să ne vedem de programul zilnic, de orarul vieții care să fie în concordanță cu lumea. Să nu îndrăznim, să nu ridicăm capul. Că e penibil.

Nu e penibil nimic din ceea ce îți face plăcere. Nimic din ce îți aduce împlinire. Nimic din ceea ce îți aduce bucuria de a-ți practica pasiunea.

N-am mai scris în ultima vreme pentru că nu mai vreau să scriu despre pandemie. Știu, știu că la cărți scrie că trebuie să abordezi subiecte de actualitate ca să generezi click-uri și să fii “citit”. Dar nu mai pot cu subiectul ăsta. De-aia nici nu mă mai uit la știri. Numai că și Facebook-ul (mult mai puțin instagramul, slavă Domnului!) geme de Floricici Dansatoare și de Vadimi care urlă. Urlăăăăă zilnic cu CAPS LOCK. Că-i microcipează, că îi scurtcircuitează pe dorsal cu 5G, că vine nenea ăla, născatoru’ de sisteme de operare și ne vaccinează cu forța etc. M-aș vaccina contra prostiei și idioțeniei, că le simt cum stau după ușă și mă pândesc.

Se ceartă cumetrii-ntre ei că unu’ s-a lăsat termoscanat și celălalt l-a făcut sclav, se bălăcăresc duamnele în parc că inconștientele își scot copiii fără mască pe bicicletă și conștientele îi leagă strâns de nas și îi acoperă cu ceolofan din cap până în picioare. (Nu de el îmi e, da’-s corectă! De ce să fie purtător?!)

Săritu’ la beregată era sport național și până s-apară Covidu’. Acu’ ne pregătim de Olimpiadă. Și io-i dau cu mișto-uri și cu ha ha-uri, da’-mi vine să plâng. Nu-i suficientă distanțarea asta fizică?! Nu-i suficient că eram oricum alienați de lipsa timpului și de tehnologie, nu-i trist, deja, că nenorocitu’ ăsta de virus ne-a ținut în case 2 luni?!

Nu mai pot cu teoria conspirației. Nu mai pot cu cei care nu știu cum să facă față fricii și își construiesc povești, alimentați de tot felul de debili care emit ipoteze care mai de care mai fantastico-ireale. E plin de scenarii peste tot. Ne-am transformat subit în scenariști de filme apocaliptice.

Voi n-ați vrea să se termine? Să ne vedem liniștiți de pisicile noastre pe insta și Facebook, de selfie-urile noastre, de tik-tok-uri funny, că dacă tot a apărut și canalu’ ăsta, tre’ să-l omenim și pe el cu abonați. Și e funny! Nu mai vreau s-aud în viața mea: 5G, termoscanare, microcipare, și toate variantele de exterminare care ni se pregătesc.