Unleash The Beast – Furia Femeii

Sensibilitatea și gingășia femeii sunt atuuri nu numai în fața sexului opus. O femeie sensibilă deschide uși ale comunicării blocate. Ea se insinuează ușor, neintenționat, în medii greu de pătruns. Menirea de a aduce pe lume viața, de a crește și educa alte ființe umane îi oferă atuul pe care niciun bărbat nu-l va putea avea vreodată. Calmul unei voci feminine are impact. Își pune amprentă și aduce liniște. Mamă sau nu, o femeie are măcar un sâmbure, cât de mic, de instinct matern, protector, pe care, în relații de orice fel, îl dezvăluie la nevoie. Și asta dă liniște.

Această pace interioară e, de multe ori, o mantie înfrumusețată, o mască necesară a clocotelilor care se întâmplă de ani și ani înăuntrul femeii. De multe ori, zâmbetul cald ascunde frustrări și furii greu de imaginat, dar înmagazinate cu prudență. Pentru că așa știm, de când e lumea, că trebuie să facem. Femeia furioasă e nebună, femeia cu angoase e speriată de bombe, femeia care își urlă neputințele e o isterică numai bună de evitat. Robotului-femeie i s-a trasat traiectoria clară. De la care nu trebuie să se abată. În drumul ăsta desenat de istorie pentru ea, femeia e iubire necondiționată, e masă caldă, e somn odihnitor, e casă curată și primitoare, e bună-dispoziție. Indiferent de modificările lumii ei interioare.

Capacitatea unei femei de a sparge, dintr-o furie de nestăvilit, toată vesela din propria ei casă, după care, cu zâmbet cald și sincer își întâmpină copilul în pragul casei, este egală cu a ursoaicei rănite care se ridică să își hrănească puii. Când urna se umple pe interior de frustrări, vise neîmplinite, urlete mute de neputință, umilință și lipsă de libertate a manifestărilor, buba începe să supureze, scoțând la iveală toate cele de mai sus valabile în generații întregi de dinainte și după ea.

Momentul în care se dezlănțuie tot infernul interior e critic pentru cei din jur și eliberator pentru ea. E catalogată, e scoasă din tiparele acceptate și se ia distanță. Atunci ea are nevoie de ceilalți. E un paradox.

Sunt femei care o viață întreagă au fost calme, împăciuitoare, calde și zâmbitoare. Și care fierbeau fără ca cei din jur să bănuiască, măcar. La un moment dat, furia neexprimată a pus stăpânire pe minte și corp, sub forma unei boli psihice ireversibile. Furia neeliberată e cancerul minții. Să te ferească Dumnezeu să fii în calea unei femei căreia i se zbate o venă și e în pragul unei crize. Sunt puține momente mai încărcate ca unul de-ăsta.

Furia femeii e surprinzătoare când se manifestă. Are intensitatea și forța unui uragan, mătură tot în cale și exprimă neîmpliniri vechi de ani buni. În fața provocărilor vieții, după o astfel de manifestare, majoritatea suntem capabile să ne repliem pentru a ne relua drumul. Facem doar câte o oprire pentru a mai da jos din greutățile cărate de prea mult timp.

În ultima perioadă, datorită contextului profesional în care mă aflu, am gândit și m-am documentat mai mult despre înfierarea noastră. Și-am ajuns la mine și la ce am fost înainte de terapie. Nu mi-e dor deloc de zilele întregi în care, de furie, mi-aș fi smuls carnea de pe mine. Nu duc lipsa momentelor în care mă simțeam în pragul unui AVC de la simple discuții care trezeau în mine răni mult mai vechi și mai adânci. Nu mi-e dor de neputința mea de a gestiona crizele interioare de urlet.

Dați-ne voie să fim furioase mai des, ca să ne depresurizăm și s-ar putea să aveți o surpriză plăcută. 

Unleash The little beasts în you, ladies!