Publicat în Galagie Mare

Ia uite-l cum vine…

Se apropie. Nu mai e nimic de făcut. 🙂 40 e o cifră rotundă. Mai rotundă decât mi-o doresc eu. O percep ca pe o jumătate, în optimismul meu. Ca pe o mediană a vieții. Un nou început. Mai consistent. Mai real. Mai sincer. Dar e o cifră care anunță o oarecare teamă. Legată de mai multe aspecte.

Copilul meu crește odată cu mine. Și ușor-ușor se îndepărtează. Devine independent. Deja îmi refuză, uneori, îmbrățișările, pupicii și mângâierile. Are alte lucruri mai importante de făcut, acum că le poate face singur. Astea se vor accentua cu trecerea timpului, sunt convinsă. Dac-o să fiu în stare, dacă o să găsesc pârghiile, probabil că la nivel de comunicare și interacțiune vom fi bine. Dar partea fizică, din care eu îmi extrag energie și care e o sursă de fericire pentru mine, se va mai estompa. Și, în plus, mai e o treabă. Când el va avea 15 ani, eu voi avea 50. Omg. Trebuie să fac ceva să nu se simtă ca și cum ar merge cu mamaie la ședințele de la școală. 😂 Iată un motiv bun pentru a lucra la tonus, corp și semnele îmbătrânirii de pe față. 🙈

Nu credeam vreodată despre mine (mai ales când eram cu pielea-ntinsă și catifelată precum fundul de bebeluș) c-o să trăiesc adevărate drame când o să mă uit în oglindă. Le ocăram și le judecam pe cele care-o făceau. Săracele. Și săraca de mine. 😂 Acum simt pe pielea mea cum e să jinduiești după o față întinsă, fără urme de oboseală și de trecerea timpului. Și cum e să trăiești cu speranța că toate cremele alea și serurile pe care cheltuiești sute de lei vor avea vreun efect super vizibil. Câtă naivitate. Dar e bună. Nu te lasă să te deprimi chiar de tot.

În ultima vreme am simțit niște schimbări la mine care m-au luat prin surprindere. Le-am conștientizat treptat. Nu știu câtă legătură au cu contextul ăsta actual în care încercăm să ne adaptăm cu toții la o viață mai mult petrecută în perimetrul nostru și mai puțin în al altora sau însoțiți de alții, dar eu simt nevoia să stau acasă mai mult. În casa mea. Să gătesc, să miroasă a prăjituri, să modific ce nu-mi place prin ea. Și a mai apărut și nevoia de a avea o casă pe pământ. Nu e așa o idee năstrușnică, ați putea zice voi. Dar pentru mine e neobișnuit, pentru că respingeam cu tărie orice idee legată de viață în afara orașului, de viață fără tumult urban. Nici nu-mi trecea prin cap că există o astfel de alternativă. Acum mi-o doresc. Tare. Știu și unde. Și o și vizualizez. Casa. Și pe noi în ea. E clar vârsta. 🙂 Pentru că acum 5 ani, când eram însărcinată chiar, eu bălălăiam pe străzi. Umblam de nebună, mă vedeam cu toți oamenii, circulam. Acum mă obosește asta. Nu mai vreau.

Așadar, 40, să fii blând! Să nu lași șalele să sufere, încă. Să mă ții vie și cu cât mai puține riduri nou apărute. Să nu mă lași să devin stresantă cu tabieturi și idei fixe de babă nebună. Să ai grijă de spiritul meu și să-l ții viu. Să mă ții cu autocritica sus și fără frustrări. Să mă lași să accept oamenii așa cum sunt, așa cum am făcut-o și până acum. Să mă ții sănătoasă și creativă. Să nu-mi alungi oportunitățile de a face ce-mi place. Să fii blândă, vârstă. Că eu te-accept așa cum ești.

De parcă aș avea de ales… 🙂

Autor:

Daca nu mi-ar placea sa cant si sa ma joc de-a actoria, de-a angajatul wannabe perfect si de-a mama si sotia stangace cu sperante de mama si sotie sigura pe sine, mi-ar placea sa cant, sa ma joc de-a actoria si de-a mama si sotia stangace cu sperante de mama si sotie sigura pe sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.