Scrisoare către mine însămi

Draga mea,

La cumpăna dintre ani, vreau să…


Hai, lasă bullshitu’ și scrie ce rahat ai în cap, că am treabă de nu știu cum mă cheamă…

Citește în continuare „Scrisoare către mine însămi”

Un sfârșit de an cât se poate de prost…

Sunt foarte supărată. Sunt mâhnită și rănită. M-am perpelit toată ziua. La propriu. C-am dat drumu’ la cuptor să se facă cald în casă. Că nu e nici urmă de căldură și de apă caldă. Deci chiar m-am perpelit. M-am mai încălzit cu telefonu’ în mână că s-a-ncins de la scrollat. Măcar nu mi-am pus mănușile în casă…

Citește în continuare „Un sfârșit de an cât se poate de prost…”

Ma lasa un talent si ma ia altu’

Cand faceam terapie, Ramona Andrei, psiholoaga la care mergeam, cea mai buna din lume, de altfel :), insista aproape la fiecare sedinta pe creativitate si explorarea ei. Nu prea intelegeam eu la momentul ala cum faci (efectiv, practic) sa scoti din tine lucruri care sa iti puna imaginatia, creativitatea la treaba. Imi tot repeta ca e unul dintre lucrurile cu care pot sa lucrez si care e si terapeutic.

Citește în continuare „Ma lasa un talent si ma ia altu’”

Aleg bucuria!

M-am culcat în Ajun tristă. Că nu suntem toți, împreună și că ne ostoim dorul prin apeluri video. Că ne despart fizic 4500 de km, dar ne apropie sufletește și mai mult. Că de 14 ani n-a existat niciun Crăciun nepetrecut în 2, apoi, după nașterea lui Matei, în 3. Că mi-e dor de-mi explodează inima și că nu mai am răbdare până ne reîntregim. M-am culcat tristă în Ajun și cu dor.

M-am trezit cu speranță și cu iubire și cu recunoștință. Că suntem sănătoși. Cu bucuria Sărbătorii ăsteia în inimă. Odată cu nașterea Lui, renaștem și noi. Mai puternici, mai vii, mai plini, mai buni și mai aproape unul de celălalt. Tristețea mea pălește în fața nefericirii celor bolnavi, singuri și nemângâiați. Eu sunt bine! Suntem bine. E doar un hop pe care o să-l sărim cu bine. Cu bucuria, curând, a revederii.

Anul ăsta ne-a arătat cu câtă putere facem față schimbărilor. Oricât de greu ar fi, găsim resurse. Și mergem mai departe către… Nu știm ce. Știm doar că fiecare pe bucățica lui va face în așa fel încât să-i fie bine. Și, împreună, să ne fie bine. Eu zic c-o să răzbim. Atâta doar să nu uităm unii de ceilalți. Suntem împreună în asta. Și tot împreună îi facem față.

Sărbători fericite! Cu liniște, speranță și bucurii!

Să fim sănătoși!

Prajitura cu pere si tahini

In starea de urgenta am fugit la mama. Nu puteam sa imi inchipui cum o sa pot sa il tin pe Matei 2 luni in casa, asa ca, avand alternativa, am luat-o din loc. M-am intors acasa cu 4 kg in plus. Pentru ca in fiecare zi era Pastele, daca te luai dupa cat si ce gateam noi. Prajituri, pizze, torturi…

Acum am zis ca nu ne mai punem pe framantat cu 2 saptamani inainte de Craciun, ca n-o sa mai simtim nicio placere in zilele de sarbatoare. Asa c-am lasat-o mai moale. Dar nu de tot, ca ma mananca degetele si doar nu mi-am adus ditamai mixerul cu bol ca sa stau sa ma uit la el. Intre un film, un spalat de vase, un remy cu copiii, mai bagam si cate-o prajitura.

Revenind la prajitura asta, sa nu va inchipuiti ca pe ulita la mama creste susanul pe locul stiuletilor si ca la moara din sat, in loc de urluiala se prepara tahini…Am venit cu ea in geamantan. Niciodata nu stii cand ai nevoie de pasta de susan :)) Sunt pregatita pana-n dinti, va spun. Si daca tot am facut un dulce inainte de Craciun, am vrut sa fac unul care sa fie in trend. Adica sa ne mangaie nasul cu mirosuri: de scortisoara si nucsoara. Si da, a umplut bucataria. Deci se poate face chiar si pentru ziua Craciunului. Culmea, e o reteta foarte usoara desi tahini asta ii da asa, o denumire pompoasa…zici ca e vreo mare scamatorie s-o faci. Nu e. Se face jap-jap. 🙂

Iata de ce ai nevoie pentru Prajitura cu pere si tahini:

  • 4 pere fara coaja, taiate in jumatati (se scoate miezul) si apoi in feliute subtiri
  • 1 1/4 cana de faina (am luat o canade 200 ml si mi-am pastrat-o ca masura pentru toate ingredientele)
  • 1 1/2 lingurita praf de copt
  • 1/2 lingurita sare
  • 2 lingurite scortisoara
  • 1/4 lingurita nucsoara
  • 3 oua mari
  • 1 cana zahar brun
  • 1/3 cana tahini amestecat bine inainte
  • 1 lingura esenta de vanilie
  • 3/4 cana smantana pentru frisca (nu conteaza daca e rece sau la temperatura camerei, ca o pui in compozitia blatului)
  • zahar pudra

Iata cum trebuie sa faci Prajitura cu pere si tahini:

  1. Curata perele, taie-le in jumatati, scoate miezul si apoi taie-le felii subtiri (eu le-am pastrat unite la un capat, ca sa imi fie mai usor sa le manevrez). Stoarce peste ele putina zeama de lamaie, ca sa nu se inegreasca.
  2. Incalzeste cuptorul la 1650 C si unge o tava pentru blat de tort de 20 de cm diametru cu unt si faina
  3. In bolul unui mixer bate ouale cu zaharul pana cand se obtine o pasta moale si fina. Adauga tahini si esenta de vanilie si bate din nou. Adauga, apoi, si smantana si amesteca iar pana cand se incorporeaza.
  4. Intr-un castron, amesteca faina, praful de copt, sarea, scortisoara si nucsoara (ingredientele uscate) si apoi toarna-le peste amestecul moale de mai sus.
  5. Cu o paleta sau lingura de lemn amesteca usor pana cand e incorporat totul.
  6. Toarna in tava.
  7. Aseaza perele pe toata suprafata aluatului fara sa apesi pe ele (daca intra ele in aluat putin, nu e nicio problema. Le va cuprinde aluatul cand creste)
  8. Baga tava la cuptor pentru 1 ora si 25 de minute. Da, e mult, dar cu ce te deranjeaza?! Iti faci restul de treburi prin casa in timpul asta. 🙂
  9. Las-o sa se raceasca pentru 20 de min. inainte sa o scoti din tava. Presara zahar pudra peste ea.

Ideal ar fi sa fie mancata dupa ce se raceste de tot. Poate chiar peste cateva ore. C-am observat in dimineata asta (cand mai ramaseste o felie si am mancat-o eu de cum m-am trezit) ca se amesteca gusturile mai bine. E mai gustoasa. Ei, lasa, data viitoare cand o fac o s-o ascund, ca sa nu mai tabaram pe ea, mai ales eu. :))

The Locationist – filmul arderilor mele

Știți ce se spune despre oamenii norocoși. C-au mâncat ceva rahat când erau mici. Eu cred că m-am tăvălit în el. Pentru că am avut mare noroc până acum. Bine, fie vorba între noi, mi-ar fi plăcut și vreo 2 milioane câștigate la loto (fără să joc vreodată 😂), dar eu nu despre noroc de-ăla vorbesc. Eu mă gândesc la oameni. La cei pe care mi i-a adus Dumnezeu în cale sub formă de întâlniri magice.


Prima întâlnire magică a fost cu Dana Dorian. Cea care a văzut în mine potențial pe partea de actorie și care mi-a predat, printre muuulte alte lucruri minunate, primele principii de bază ale imbrăcării unui personaj. Bine, mai văzuse și mama veleitățile mele de actriță încă de mică (mânca-o-ar mama de actrița lu’mama) dar și eu îl văd pe Matei adevăratul Spiderman care o să și calce pe Lună, eventual cu o navă inventată și construită de el. 😂


A doua întâlnire magică a fost cu Cristi Puiu care m-a luat, acum mai multi ani, dintr-un apartament din Berceni și mi-a incredintat un rol micuț în Sieranevada. Cele 10 zile de filmare au fost magie pură. Cea mai bună școală. Și boost de încredere. Ceea ce a fost aur pentru mine.


Întâlnirea magică despre care vreau să vorbesc mai pe larg s-a întâmplat fix acum 1 an, pe un frig care-ți anihila orice neuron în încercarea lui de-a crea sinapse. Am intrat în biroul Georgiei Mihalcea, cea în fața căreia urma să dau o probă pentru un rol în filmul „The Locationist” și am plecat după vreo 2-3 ore. Am plecat cu gândul că, chiar dacă rămân doar cu discuția asta, tot sunt în câștig. Georgia e un munte de creativitate și am senzația, de fiecare dată când vorbesc cu ea, că are în cap niște lumi, diferite una de cealaltă, pline de personaje care trăiesc prin ce verbalizează/scrie ea.


Audiția a fost pentru rolul principal. Deși simțeam că eu și personajul nu suntem chiar ce trebuie împreună, m-am dus. Și-acasă ce făceam?! Și bine-am făcut, c-am plecat cu rolul dementei. Rol care, recunoaște orice om căruia i-am traversat viața, e mult mai potrivit pentru mine.
Filmul The Locationist (Locationista, în română) va apărea curând, în preajma Sărbătorilor. E un mediu metraj produs, după scenariul Georgiei Mihalcea, de 4 femei. Pentru că este despre femei. Și cine ne înțelege cel mai bine, dacă nu noi… 😂


În ceea ce mă privește, a fost o ardere continuă. Filmarea a durat 3 zile, dar pregătirea a însemnat 1 lună și jumătate de studiu. Neștiind cu ce se mănâncă actoria de film decât din cele câteva noțiuni pe care le primisem înainte de la Dana și Cristi Puiu, mi-am spus că fără studiu pe brânci și scormonirea instinctului până la os, n-o să am cum să fac treaba asta.


Am sacrificat săptămâni cu Matei (care s-au simțit, după, în relația noastră încordată). Am studiat furia feminină citind, ascultând podcast-uri și video-uri cu studii de caz, am parcurs cursuri de actorie (ce puteam sa accesez în pandemie) și am încercat să mă dezbrac de mine ca să o pot îmbrăca pe „angry woman”.
Pe tot timpul pregătirii am fost luată de mână și ghidată de Georgia (producător, regizor și scenarist) și Ela Gavrila (co-regizor și producător). Ajutorul primit de la ele m-a elucidat, m-a încărcat și mi-a trasat drumul către personaj. Pentru mine, om cu experiență aproape 0, ăsta a fost primul mare câștig. Bariera exprimării într-o limbă care nu e a ta (filmul este în engleză) cred că mi-a dat cel mai mult de furcă. Dar am primit ajutor și aici.

Zilele de filmare au fost ca o transă. Aș fi dormit pe platou, nu știu dacă am mâncat cât să mă hrănesc pentru o zi din cele 3. Am plutit. Și, în același timp, mă simțeam foarte prezentă. M-am surprins pe mine în vreo 2 situații. Am vrut să iau toate senzațiile care mă încercau si să mă hrănesc cu ele mult timp după.

Un alt câștig mare a fost că am întâlnit oameni care mi-au rămas în inimă. Andreea Dardea și Nico Toader, cele care s-au ocupat de machiajul și părul nostru, al actrițelor, mi-au fost îngeri păzitori. Au avut grijă de mine ca de o soră mai mică gata să dea piept cu lumea. A fost un sprijin pentru care le voi fi recunoscătoare mult timp. Cu Irina Szasz, producătoarea making-off-ului, autoarea cărții „CuMinte la Dalai Lama” am petrecut momente pline de conținut. M-am îmbogățit în urma discuțiilor cu ea. Am râs, am plâns, am filosofat și ne-am bucurat. Ela Gavrila, ancora de care țineam cu dinții la fiecare repetiție și căreia îi sorbeam fiecare cuvânt, fiecare îndrumare, cu care aș fi stat zile în șir numai în exerciții de actorie, este o poezie pe picioare. O poezie contemporană. 🙂 Marcelei Motoc, colega mea de joc, îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să-mi descopăr puterea interioară și determinarea de a duce până la capăt, cu bucurie, rolul. Albert Radu, cel care a semnat imaginea filmului, a fost, cumva, creierul lucid care, cu delicatete si umor, ne punea pe fagasul evenimentelor atunci cand mintile de femei o luau pe aratura. Aaa, si ne-a adus pepene. Un pepene intr-o zi de vara e apa rece de izvor. Lui Cristi Rogojinaru, cel care s-a ocupat de sunet, i-am afectat auzul, cu siguranta. O femeie furioasa poate fi un vulcan sonor…


Sunt atâtea de spus, dar sunt și multe altele pe care nu le pot scoate din inimă ca să le pun în cuvinte. Sunt recunoscătoare! Și-abia aștept să-l văd. E ca un copil așteptat cu nerăbdare și bucurie.
Vă țin la curent. 😎

Ce sa-ti aduca Mosul…?

Mi-ar placea ca Matei sa creada in Mos Craciun mult timp, desi am auzit ca scade media de varsta la care se dezvaluie adevarul. Ca se grabesc mai tare copiii sa imprastie breaking news-urile printre prieteni si sa le zdruncine lumile celor care inca cred (asa cum si lor le-a zdruncinat-o cineva). E magic si cred ca ar trebui sa dureze cat mai mult. Ce-as mai tine pentru el timpul pe loc, sa mai staruie putin la varsta asta la care intelege lucruri si se bucura de ele. Mi se pare varsta perfecta la care mai poti sa zabovesti un pic. E joc, e creativitate si imaginatie, sunt revelatii si constientizari. Dar, mai presus de toate astea, e inca magie.

Pentru ca in perioada asta am evitat sa facem cumparaturile din supermarketurile mari si am preferat sa apelam la aplicatii gen Bringo, ni s-au pus in plase si diverse pliante si cataloage. Iar Matei, ajutorul meu de bucatar, prezent tot timpul in bucatarie, la despachetarea bunatatilor, a insfacat, inca din noiembrie, un catalog de jucarii primit in plasele cu comanda. La inceput l-a rasfoit. Apoi a trebuit sa il cercetam impreuna, la insistentele lui, asa cum facem cu cartile. Si si-a si ales cadourile pe care isi doreste sa le primeasca de la Mos Craciun. M-a intrebat daca Mosul poate sa aduca cadouri de la Carrefour si eu i-am spus ca poate aduce orice, atata timp cat are timp si resurse sa le faca impreuna cu renii.

Fiindca stiam ca o sa plecam mai devreme la ai mei si nu o sa existe timp fizic sa ma asigur ca Mosii aduc ce trebuie, mi-am propus, inainte de Mos Nicolae, ca in doua dupa-amieze sa fac un tur de forta si sa ma asigur ca cei doi aduc ce-si doreste micutu’. Doamne, ce chin, ce naduseli si alergatura… Ziceai ca-s o iapa in capastru’ fara directie, gata sa rupa lantu’ si sau se tot duca. Nu stiu de ce atunci cand trebuie sa fac cumparaturi nu ma comport si eu ca orice femeie: s-o fac cu placere, cu migala, in detaliu, sa admir, sa miros, sa ma bucur. E o corvoada si doar o sarcina de indeplinit, din pacate.

In sfarsit, am rezolvat, intr-un final, cazuta lata la volanul masinii, ca dupa 100m garduri. Si-a venit si Mos Nicolae. Am simtit dezamagire in privirea lui Matei. S-a bucurat, initial, ca i-a adus obiectul pe care si l-a dorit, numai ca nu era chiar ce era in mintea lui. (ca sa intelegem ce inseamna marketingu’ si promovarea si fotografiile in promovare :)))). P.S. A vrut niste legume, fructe si un mixer, toate din lemn, pentru ca urma sa ii ceara o bucatarie intreaga lui Mos Craciun.

A simtit nevoia sa faca upgrade la comanda pentru Mos Craciun. Fix dupa ce si-a desfacut cadourile de la Mos Nicolae. Si, pe langa bucatarie, a mai cerut si un telefon de jucarie si un traseu cu Hot Wheels. Pleaca, Mirelo, iar, la cumparaturi, injugata, asudata toata, ca sa nu mai vezi dezamagirea aia in ochii copilului, ca te rupe. (stiu, stiu, ca fac exact pe dos de ce zice la cartile de parenting, dar in perioada asta chiar nu-mi pasa…). Si ia din nou mallu, hipermarketul si rafturile la rand, sa gasesti ce ti-a aratat cu degetelul pe catalog. Si… in lupta aia nebuna cu marfurile claie peste gramada, cu disperarea in ochi si respiratia sacadata…apar un cameraman si-o reporterita de la nu stiu ce televiziune. Unde sa fugi? Ce sa faci, ca sa nu pari penibila in incercarea de-ai evita?! Ei, nu mai ai ce face, ca-s fix in fata ta, cu microfonu’ plasat intre ochi.

Reporterita: Buna ziua, ïi cumparati copilului dvs. tot ce isi doreste de la Mos Craciun

Eu: Nuuu, ii explic ca are resurse limitate si…

Reporterita: ati cumparat mai multe jucarii in pandemie?

Eu: nuuu, ca noi n-avem nevoie de lucruri materiale pentru joc (ahahhhaahhaaaaa :)))))))), noi facem multe jocuri de rol (oh, Doamne, cum ti-a iesit asta?!)

Am plecat, cu ochii-n pamant de rusine c-am scos asemenea grozavii pe gura si cu convingera ca, daca Matei mai aduce vreo modificare la comanda catre Mosu, o sa ii spun ca bosorogul e falit, ca pandemia l-a afectat financiar si pe el si ca ii dau bucataria mea adevarata de tot, lui, numa’ sa nu fiu nevoita sa mai calc in mall-uri si-n super si hipermarketuri…

Photo by Markus Spiske and Mike de la Pexels

Prajitura cu piersici si migdale

Nu mai am partener de bucatarie aici, la mama. Matei m-a parasit pentru joaca cu Sari, verisoara lui. De dimineata si pana seara. Mi-a si spus: „mami, imi pare rau, dar nu mai pot gati cu tine, ca ma joc cu Sara si e mult mai important„. Bineinteles ca e mai important. Si eu as fi facut la fel. Am ramas singura cu deciziile mele, cu mezamplasu din capul meu si cu mixeru’ meu cel nou care a calatorit cu mine. Nu puteam sa-l las. E prelungirea mainii acum. :))

De cand am intrat in febra gatitului, a coptului si a framantatului, am incercat tot felul de retete care sa arate si bine, dar sa fie si mega gustoase. Nu stiu de ce, dar simt treaba asta cu bucatareala ca un drog. Si e paradox maaare de tot in ceea ce ma priveste. Pentru ca nu ma atingeam, nu dadeam pe-acolo deloc, respingeam total tot ce tinea de gatit. Nu ma pricepeam si nici nu voiam sa invat. Acum gatitul e o sursa de energie, o modalitate foarte relaxanta de a-mi petrece timpul. Le admiram pe mamele care gatesc cu placere si nu credeam ca o sa le calc vreodata pe urme.

Dar iata-ma intre cursuri de paine frantuzeasca si puneri in practica ale unor retete care mi se pareau de-o complexitate si-o dificultate imposibil de gestionat pentru mine. Sunt pusa pe treaba, va spun. Vreau sa ajung sa fac cele mai complicate retete si sa invart aluatu’ in varful degetelor asa cum am visat sa invart barbatii in tinerete si nu mi-a iesit deloc. Cu aluatul o sa-mi iasa. E o ambitie personala. :))

Iata de ce ai nevoie ca sa faci prajitura cu piersici si migdale:

  • 4 piersici taiate in sferturi (eu am luat din compot, dupa ce le-am scurs bine)
  • 200 g de faina
  • 2 lingurite de praf de copt
  • 160 g de zahar
  • 2 linguri de zahar pentru topping
  • 1 pachet zahar vanilat sau 1 lingurita esenta de vanilie
  • un praf de sare
  • 2 oua mari
  • 100 g unt gras (peste 80% grasime) la temperatura camerei, taiat in cubulete
  • 125 g smantana pentru frisca
  • 100 g migdale rasnite (pisate)
  • 50 g fulgi de migdale
Prajitura cu piersici si migdale

Iata cum faci prajitura cu piersici si migdale:

  1. Preincalzesti cuptorul la 2000C. Ungi o tava rotunda (26 cm diametru) cu unt si presari faina
  2. Pune in bolul mixerului faina, praful de copt, sarea, zaharul vanilat si 75 g de zahar tos. Adauga 1 ou si tot untul. Mixeaza cu paleta pentru aluat pana cand se formeaza o coca asemanatoare cu aluatul pentru tarta.
  3. Preseaza cu mana aluatul in tava rotunda, in mod egal, pe toata suprafata. Inteapa cu furculita din loc in loc, pentru a lasa aluatul sa respire la cuptor. Pune deoparte
  4. Bate smantana de gatit pana cand devine frisca ferma si nu cade de pe paleta mixerului. Amesteca frisca (cu o paleta/ lingura) cu 1/3 cana de zahar, 1 ou si migdalele rasnite/pisate.
  5. Intinde amestecul de frisca pe toata suprafata aluatului, in tava. Aseaza piersicile (cu partea interioara in sus) peste amestecul de frisca.
  6. Presara fulgi de migdale si 2 linguri de zahar tos.
  7. Baga la cuptor pentru 40 de minute.

E foarte buna rece, se pare. Am dus colegilor la serviciu (din nou :))) si se pare ca cei mai multi au spus ca rece e absolut delicioasa.

Cel mai mult imi place asta: sa gatesc (tot ce inseamna – de la ostropel pana la prajituri fonfleistice) si sa primesc feedback. Negativ n-am primit pana acum, ca doar nu va inchipuiti ca duc colegilor si prietenilor sa guste rateuri de-ale mele…

Ca asa-s zilele mele…

Sunt la mama si scriu cu greu, pentru ca, de cand am ajuns, sunt intr-o stare de betie fara a fi consumat alcool. Sunt, efectiv, anesteziata. Dorm mult si mananc tot ce prind. Constientizez ca sunt pe o panta periculoasa, dar, deocamdata, nu pot sa fac nimic. Ma conformez si fac ce-mi cere corpul. E ca si cum zice: lasa-ma putin sa ma relaxez. Ca m-ai tinut numai intr-un stres si-o alergatura. Pana in ianuarie, cand ma intorc in Bucuresti, e posibil sa ma dublez.

Am fugit la ai mei, ca un copil mic care are nevoie de protectie si caldura. Si cand am pus piciorul in casa, m-am relaxat cu totul. Mi s-a golit mintea, corpul isi vrea portia de odihna. In ultima vreme stresul se accentuase. In jurul meu, prietenii s-au pozitivat (Slava Domnului, sunt ok toti), eu alergam sa-l las pe Matei (cat mergeam la munca) rudelor noastre dragi (dar aflati toti in zona de risc) si stateam cu un stres fantastic c-as putea fi sursa imbolnavirii lor. Cu mintea tot timpul in alerta, cu frica, cu dar daca-uri. Teama nu cred ca mi-a fost niciodata pentru mine. Chiar nici pentru Matei. Ci pentru cei pe care i-am putea afecta, batranii si bolnavii cronici din familia noastra. Inainte sa vin la ai mei, mi-am facut 2 teste. Ca sa pot sta linistita, sa fiu sigura ca pot merge, si ei sa fie in siguranta.

Cand planificam vacanta asta prelungita, mi-am facut foaaaarte multe planuri. Cum o sa profit eu de tot timpul asta ca sa fac cat mai multe cursuri de pe Masterclass, cum o sa gatesc intruna, cum o sa ies din casa si…cate si mai cate. Am venit de 2 zile si n-am facut absolut nimic. Am vegetat. Dorm in reprize. Mananc mult (ce gateste mama) si degeaba si n-am niciun gand. Bate vantul si-n capul meu si-afara. Delasarea asta sper sa nu tina pana se termina sederea mea aici. Ca o sa ajung acasa si o sa fiu foarte frustrata ca imi propun chestii si nu fac nimic. Sau fac, dar prea putin din cat as putea.

Imi fac wishlist aici, ca sa ramana negru pe alb si poate ma-mpinge rusinea de la spate:

  • vreau sa gatesc mult, sa experimentez, sa inventez sau sa iau retete si sa le reinterpretez
  • vreau sa fac poze. Multe. Oamenilor, locurilor, mancarurilor 🙂
  • vreau sa invat sa fac paine frantuzeasca
  • vreau sa scriu (probabil, daca voi atinge punctele de mai sus, asta se va rezolva de la sine)

Nu-s asa multe si cred ca pot sa inserez si niste sesiuni de somn d-ala sanatos, cu bale la gura. :))) Hai, sa ramanem sanatosi!

Photo by Kinga Cichewicz on Unsplash

Turtă dulce cu poveste (rețetă)

Matei refuză să facă orice temă transmisă de educatoarele de la grădiniță. Tot ce e temă e bau-bau. Am încercat de mai multe ori să i le prezint ca activități care vin de la mine. Gândite de mine pentru distracția noastră. Uneori își dă seama că e făcătură, alteori nu. Și, uite-așa, suntem codași la transmirea pe Classroom a temelor rezolvate. Cred că rămânem repetenți. Amândoi, pentru că nu face singur mai nimic. Trebuie să stau proțăpită lângă el. Nu vorbesc la plural pentru că noi facem caca, noi mîncăm piurețel sau alte exprimări din categoria asta. Ca o paranteză, mai nasoale sunt alea cu mi-a făcut caca moale sau mi-a răcit…

Să revenim…De câteva zile am în cap ideea să facem împreună turtă dulce. Era programată aseară treaba asta, împreună cu împodobirea bradului. Așa, ca-n filme. Ca la americani, dar în Berceni. Îmi și închipuiam cum o să miroasă a scorțișoară și noi o să împodobim bradu’. N-am fost în stare, nici eu, nici el, să facem nimic aseară. Am reprogramat. Și ce bine-am făcut. Pentru că, ce credeți?! Tema de azi de la grădiniță era să facem fursecuri pentru Moș Nicolae. Atâta noroc să am să încarc și eu, după mult timp, o temă rezolvată cum trebuie… ?! Pe subiect. Tare fericită am fost. Lui nu i-am spus, că le spuneam adio și fursecurilor și turtei dulci….E un rebel, vă spun. :))

Iată de ce ai nevoie pentru turtă dulce:

  • 160 gr unt gras la temperatura camerei
  • 400 gr făină
  • 1ou
  • 2 lingurițe scorțișoară măcinată
  • 60 ml miere
  • 200 gr zahăr (eu am pus brun, că m-am gândit că așa or să aibă culoarea turtei dulci pe care o știu și așa a fost)
  • puțină sare
  • 1/2 linguriță nucșoară
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu

Iată cum faci turta dulce:

  1. Bate untul cu zahărul în bolul unui mixer pentru 3 minute, apoi adaugă oul și mierea. Amestecă până se incorporează.
  2. Amestecă, într-un castron, făina, scorțișoara, nucșoara, sarea și bicarbonatul
  3. Incorporează ingredientele uscate în amestecul de unt, zahăr , ou și miere.
  4. Frământă aluatul obținut pentru 3 minute pe blatul pe care ai presărat făină, ca să nu se lipească
  5. Fă o bilă din aluat și pune-o la frigider, într-o folie de plastic alimentară, pentru minim o oră.
  6. Intinde foi cam de 0,5 cm cu sucitorul și taie-l cu forme speciale de fursecuri sau turtă dulce.
  7. Bagă-le pentru 12-13 minute la cuptorul preîncălzit la 1700C, în tava tapetată cu hârtie de copt. Trebuie să fie puțin aurii când le scoți.
  8. Dacă vrei, poți să le ornezi. Eu am folosit ornament gata făcut, pentru că Matei nu mai avea răbdare să facem și glazură.
Asa ar trebui să arate înainte de a le băga la cuptor

Iată, deci, cum am făcut noi bradul (mai mult eu), cum am copt turte dulci (amândoi) și cum am mâncat deja jumătate din ele (mai mult el). Nu știu ce fac până mâine seară, când vine Moș Nicolae. Că se presupune că le-am făcut pentru el, să i le punem lângă ghete. Mi-e că nu mai rămâne nici una.

P. S. Toate pozele sunt făcute de mine. Nu-s culese de nicăieri. Deci, așa ar trebui să arate dacă vă-cumetați să le faceți.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: