Cuibul de viespi

Acum 26 de ani destinul a făcut ca niște viitoare femei să se adune într-o clasă de liceu. Nici una nu bănuia că viața le va găsi peste toți anii ăștia tot împreună, legate puternic de-o prietenie nezdruncinată de nimic. Fiecare cu personalitatea ei, cu visurile (care le avea… că eu nu știu să fi avut vreunul atunci), cu bagajul cărat în spate din copilăria fiecăreia.

Cele trei grații au dat mâna și și-au jurat tacit prietenie pe viață. Un băiețel deghizat în fetiță, o fată sensibilă, speriată de bombe, cu visuri de a-și trăi viața într-o mănăstire, dar pe care o încercau și nevoi de a călători cât mai mult și știa prea bine că în Grecia nu sunt mănăstiri celebre decât de bărbați. Ori ea, de pe atunci, voia doar ce e top, țintea sus. Și o bezmetică care umbla în trening flaușat, copie proastă a unui outfit Sergio Tachini, care nici măcar nu aducea vag a Sergio Tachini. Cea din urmă mai alerga și în pauze după câte un golan de la o clasă superioară și cădea în admirație tâmpă, pân’ o liniștea ăla, că-i cerea 5 lei să o lase să facă o poză cu el. Adolescența și tinerețea timpurie le-au fost presărate răzleț (foarte răzleț) cu evenimente notabile sau tremur specific vârstei. Per total, a fost destul de anost și plictisitor.

Ei, dar a venit 30-ul. Și să te ții, nenică. Băiețelul deghizat în fetiță este una dintre cele mai feminine și elegante reprezentante ale sexului frumos, călugărița e femeie de carieră, deșteaptă, puternică și feminină și ea, cu multe călătorii la activ (multe în Grecia, la taverne, nici vorbă de mănăstiri) iar eu, fata în aproape imitația proastă de trening italienesc în trend, maestră neîncoronată a prăjiturilor de casă.

Au crescut frumos, ce să mai… Între 30 și 40 de ani au început să trăiască. Și să te ferească Dumnezeu și Maica Domnului să vrei să legi o prietenie frumoasă, bărbat fiind, cu una dintre ele…Proastă alegere, gândit greșit. Că ai intrat în malaxorul analizei de risc și a potențialului, așa cum au învățat ele la școlile de business în care n-au pus piciorul niciodată.

După fiecare întâlnire cu un proaspăt pretendent se trimite un raport detaliat, pe categorii și se analizează minuțios. Urmează ședințe îndelungate, cu diagrame și scheme. Se face SWOT pe fiecare palier al vieții care ar putea fi atins: cine sunt părinții lui, e mameluc sau smardoi, e intelectual obosit și plictisitor sau jovial cu mai puține clase, promite flic-flacuri în pat sau nopți îndelungate la Netflix cu masat de picioare și căscat neîntrerupt de un plictis frate cu moartea pentru ea. Tot felu’ de nebunii din astea despre care vorbesc fetele când se întâlnesc.

Tristețea le-mpresoară dacă singura rămasă fără pirostrii nu se mai avântă în aventuri demne de o compilație între Sex in The City și Las Fierbinți și stă liniștită în programul ei de femeie de 40 de ani. Li se scurge energia și se mulțumesc cu comentariile de după Ferma. Așa da, așa nu. Bine că au chemat-o ăștia pe Anna Lesko, să aibă și ele un subiect cât de cât valabil de tocat.

Când apare un el, însă, se însuflețesc cu o rapiditate ieșită din comun. Ridurile le dispar, tenul se-ntinde brusc, problemele cotidiene se evaporă și toată atenția e direcționată către subiect. Își pregătesc, cu mâinile tremurânde, agendele în care urmează să noteze toate detaliile necesare unei aprofundări serioase a situației, fac loc în casă pentru întâlniri și flip-charturi și numără orele până la ședință. Protagonista știe clar că trebuie să rețină fiecare detaliu, chiar și cel mai neînsemnat din cadrul întâlnirii (nu se știe niciodată ce îți poate scăpa ție ca detaliu și să fie foarte important pentru viitor), se pregătește și ea cu conștiinciozitate, ca pentru cel mai important interviu al vieții ei.

Inspirat din fapte reale… ?