Despre (im)perfecțiunile (mele) mai mult ca perfecte (Guest Post Violeta Giol)

Violeta Giol (Vio ii spun in capul meu, ca o prietena wanna be), este unul dintre oamenii care m-au primit cu bratele deschise in comunitatea SuperBlog. Cu incurajari, a ras la glumele mele rasuflate din articole, m-a laicuit…V-am spus ca sunt oameni draguti. A raspuns si ea invitatiei mele de a scrie un articol pe tema autoironie si umor intr-o situatie/context dificila. Si ce frumos a raspuns! Dupa ce l-am citit mi-am dat seama ca e sora mea de galagie in cap. Mama, de 40+, cu framantari ascunse sub umor si misto de sine insasi, corporatista…A, stai, ca io nu-s. Ma rog, cu multe puncte comune. Mi-a trimis aseara un articol absolut savuros, pe care vi-l arat si voua mai jos, ca sa va identificati, macar in sufletul vostru, ca sa zambiti, ca sa va faca ziua mai frumoasa. Multumesc, Vio! 😛

P.S. Sa trageti un ochi si pe blogul ei, ca sa va mai delectati si cu altele savuroase. 😉

Eu sunt cea mai tare mamă și cea mai tare femeie și cea mai tare corproratistă pe care ai întălnit-o în viața asta. Sunt perfectă, pe bune!

Mi-a luat ceva ani din viață să mă prind de asta, dar și când m-am prins… nu am mai dat drumu’ ideii.

M-am prins de asta după acest (în curând) un an de work from home, în condițiile în care “home” înseamnă un apartament semidecomandat de 2 camere, împarțit cu un copil (da, chiar al meu!) de 9 ani. Noi2.

Pe 10 martie se face anu’ de când am ieșit din clădirea unde-i biroul meu, undeva prin nordul capitalei, și iesită am rămas! Am plecat, mi-am luat copilul de afterschool și, de atunci, nici eu n-am mai văzut biroul, nici el n-a mai văzut after-ul.

Nu are sens să detaliez câte s-au întâmplat în anul acesta. Mnah, ca mai tot omu’, am trecut prin diverse stări și momente. Dar dacă e ceva ce-am învățat, apoi aia este să fiu perfectă.

Măi, tu știi de când îmi doream eu asta?! De cănd era fii-miu mic și citeam bloguri de… din astea perfecte. Știi genul, da? Mame, soții, d-astea care lucrează de-acasă și cresc câte 2-3 copii fără niciun ajutor și, cu toate astea, ele sunt mereu zen cu copiii din dotare, sunt gospodine desăvârșite și, cireșa de pe tort, seara, își asteaptă bărbatul ca și cum s-au dat peste cap și-au devenit din Cenușăreasa- Mica Sirena….

Moama, mereu am vrut și eu secretul ăstora!

Și, știi cum e, atunci cand îți dorești ceva cu adevărat Universul îți oferă (zău că așa am citit eu în niște cărți din astea de dezvoltare personală!) – uite-așa m-am trezit și eu perfectă-n… pandemia asta!!!

Și nu oricum, ci în toate ipostazele! Fie că-i vorba de aia de mamă, fie că-i vorba de aia de mic șefuleț de micuț departament… Cât despre ipostaza de femeie… nu mai zic! La asta dau clasa oricui! Excelez!

Sunt perfectă și mereu fresh când am meeting-uri și call-uri pe teams (da, exact, ne-am dat naibii cu engleza asta!). Mulțumesc sfinților că majoritatea întâlnirilor ăstora sunt fără video, căci, dacă ar fi cu video, aș complexa toate femeile din întâlnire. Mereu aranjată, mereu cu țoale impecabile. Cum ar fi perechea asta de blugi rupți, care-mi veneau fix, la inceputul pandemiei, iar acu’ … acu’ îmi țin resiprația ca să intru în ei! Sau tricoul ăsta marca Decathlon, mega-șic, cu un model pe umar. Că-cine-cum să știe că modelul ăla e o pată de vopsea de păr, care mi-a picat pe el și care n-a mai ieșit nici dupș nshpe spălări. Mulțumesc acelorasi sfinți și că teams-ul nu transmite mirosul de ciorbă, care clocotește pe aragazul de lângă masa unde tronează laptopul meu de muncă.  Și tot lor le mulțumesc că pot să opresc microfonul când intră fii-miu peste mine, strigând cât il țin plămânii: „Maaaaaamiiiii, iar merge prost netuuuuuu’, iar m-a scos din orăăăă!!!”

Că tot ziceam de copil. Să vezi ce perfectă și ce fresh sunt când îmi solicită ajutorul la ceva. Oh, întodeauna sunt așa! Nu contează ce fac sau cât de ocupată cu vreo sedința sau cât de nervoasă sunt… eu îi răspund mereu cu zâmbet, cu blandețe, așa cum am citit eu prin cărțile alea de parenting că se face. Căci și cărți d-astea am citit! Doar nu crezi c-am dat banii degeaba pe ele! Nu, nene! Eu sunt mereu zen, deși nu fac Yoga. (io cred că Yoga nu ar fi pregatită pentru una ca mine, d-asta perfectă și deja zenuită!) Deci, cum ziceam, mereu blândă și zâmbitoare. Eu să țip?? Nuuuu… Dacă vreun vecin a auzit vreodată pe cineva strigând la copil, sigur nu eu am fost aia. Nuuuu… nu eu! Nici ușile nu le trântesc! Niciodată!! Nici eu și, desigur, nici el!! Ți-am zis doar: educație cu blândețe și cu zâmbetul pe buze!

Deloc în ultimul rând sunt perfectă ca femeie! Îți spun!, la asta sunt cea mai tare! Mai ales că, de când cu pandemia și cu statu-n casă noi2, viața mea socială are o curbă ascendentă care-ar complexa până și… linia dreaptă! În acest an am avut câteva întâlniri mega spectaculoase, la care am mers arătând impecabil! Toculețe, fustiță, rimel, manichiură și pedichiură impecabile… Gigea arătam când am ieșit pe ușă ca să mă văd cu boifrendu’ OLOG. Și el mi-a zis că sunt perfectă, la fiecare întâlnire! 4 am avut! Întâlniri. Hai că nu-s puține pentru un an pandemic cu restricții la ieșiri și la orele de circulat. Se uita fii-miu la mine cu niște ochi maaaari cât cepele și mereu îmi zicea “Da’ te-ai îmbrăcat de parca mergi la întalnire!”. Păi și ce? Nu acolo mergeam? La stomatOLOG, la endocrinOLOG, la oftalmOLOG și la ginecOLOG. OLOG-ul vieții oricărei femei de 45+. Bune și-astea, zău! Întâlnirile, de ele zic. Că mai schimbi și tu o vorbă cu adulții, față în față sau… mă rog, cel putin la trei dintre ele ești față-n față! Chiar dacă ești anesteziată și-ți atârnă buza de jos și mai iese și-un firicel de saliva pe care nici nu-l simți, nici nu-l poți controla. Chiar dacă ai atropină-n ochi și nu vezi nici unde-i scaunul, să te aăezi pe el. Chiar dacă… dar zic mai bine să nu mai zic. Să nu mai zic ce și unde și ce mai ai. Ca să nu devenim, totuși!, prea intimi! Să o lăsăm așa.

Ideea e că sunt fresh, meseriașă, perfectă. P-E-R-F-E-C-T-Ă!

Iar secretul meu este că … atunci când nu am nervi din ăia mari-mari-mari… știu să râd!  Și râd! De-un an de zile râd maxim de tot ce pot. Și cu cine pot. Eu cu mine (în capul meu) sau cu voce tare și pe stradă; cu fii-miu, cu prietenii, la telefon sau față în față… Râd, nenică! Căci, deocamdata, alt medicament, mai bun ca râsul, n-am găsit.

Ceea ce îți doresc și ție. Să râzi. De tine, de întâmplările care vin și te tăvălesc de te năucesc (uneori), de nebunia din jur, de nenebunia din jur… Să râzi de tine, dar, mai ales, cu tine!

Și acum? Păi…

„Piesa-i gata, trag oblonul

Hei, ce ploaie e afară

Daca v-au plăcut bufonii

Mai poftiţi şi-n altă seară!”

2 gânduri despre „Despre (im)perfecțiunile (mele) mai mult ca perfecte (Guest Post Violeta Giol)

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

<span>%d</span> blogeri au apreciat: