“The Locationist”, filmul arderilor mele, selectat la Festivalul Indie IPIFF

Anul trecut, în vară, când toată lumea se ascundea care pe unde putea din cauza pandemiei, cateva femei s-au adunat laolaltă ca să facă un film. Independent. Georgia Mihalcea, regizor și scenarist, omul care a gândit povestea unor femei (cu zbaterile lor cu tot) și ne-a pus-o în mâini și în inimi, ca să îi dăm viață, a avut alături alte trei producătoare: Ela Gavrilă (co -regizor), Marcela Motoc și Roxana Popescu. Niște femei, fiecare cu bagajul și cărămizile ei sufleteși, s-au adunat să facă un film despre alte femei. Despre toate femeile lumii. Și despre furia lor. Aia mocnită, aia neînțeleasă, de cele mai multe ori, aia pentru care sunt acuzate, aia care atunci când iese ori rade tot, ori eliberează. Pentru mine a fost școală și terapie. M-am căutat, ca s-o pot găsi pe Lina, am învățat, am studiat, am trăit.

Am învățat cum să construiesc un personaj, dar cum să îl și reglez în funcție de ceea ce dorește regizorul. Am învățat cum să aduc din mine reacții și miez care dau personajului ce cere filmul. Am învățat, mai mult decât știam până atunci, ce înseamnă disciplina, corectitudinea, bucuria de a face ceea ce îți place. Am întâlnit oameni pentru care sunt recunoscătoare. Pentru ajutorul lor, pentru conversații, pentru mi-au dat din ce știu ei. Pentru timpul petrecut împreună.

Astăzi am primit cadou de 8 martie vestea că filmul a fost selectat, în categoria “Best Indie Producer for a Film School” (Georgia este masterandă “Producție film” în ultimul an la UNATC), la Festivalul INDIE IPIFF, unicul festival al producătorilor independenți din Romania. Proiecțiile vor avea loc între 18 și 20 martie, la Cinema Muzeul Țăranului Român, dar e de urmărit pagina lor de Facebook pentru anunțarea modificărilor, în funcție de ce or să hotărască autoritățile.

O bucurie și o confirmare a ceea ce s-a întâmplat în zilele lungi de pregătire, de repetiții și în cele câteva zile de filmare petrecute într-o zonă superbă de lângă București. E cu atât mai mare euforia cu cât (fără să fiu feministă, că nu sunt) e un film făcut de femei. Conceput de femei, gândit, simțit. Bărbații din echipa de filmare care s-au alăturat ulterior repetițiilor au fost ajutorul fără de care nu se putea face filmul.

Pentru un om ca mine, actor amator, cu mare dragoste de joc și de personaje de tot felul, e un privilegiu să fac asta. Una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Și când sunt și rezultate, cu atât mai mult.

Mulțumesc!