Negociat.ro – Te tocmești sau nu, ești în avantaj

Cumpărături online ‘au ba?

Înainte de martie 2020 nu alegeam de foarte multe ori varianta online pentru cumpărături. Eram mai tot timpul plecată de acasă și, dacă trebuia să fac o achiziție, mergeam fizic în magazine și alegeam ce-mi trebuia. Nu eram obișnuită, pur și simplu. Pandemia a fost o lovitură pentru mine și din punctul ăsta de vedere. Adio umblat prin mall-uri, adio stat cu orele la cumpărături … Am fost nevoită să mă aliniez trendurilor și să încep și eu, ca tot omul, să cercetez www-ul în căutarea celor trebuincioase. Mi-a fost greu, la început. Mai ales în starea de urgență, când nu am locuit cu Andrei, pasionat, de altfel, de cumpărăturile online. N-avea cine să mă introducă în lumea coșurilor de cumpărături virtuale. Am locuit într-un sat unde eram singura care ar fi putut să mai priceapă ceva din aprovizionarea de pe internet. De nevoie, m-am autointrodus pe mai multe platforme marketplace descoperite întâmplător, în încercările mele. Habar n-aveam ce e ăla. Dar ce bucurie că le-am descoperit. Viața mi s-a simplificat considerabil de când am trecut cu achizițiile 90% în online. Timp salvat și alocat persoanelor importante din viața mea, siguranța (mai ales în perioada asta, pe care o trăim), comparații de prețuri, comparații de produse cu caracteristici asemănătoare, liniștea oferită de posibilitatea de retur, mai ales în cazul obiectelor de îmbrăcăminte, energie consumată spre 0. Avantajele cresc și mai mult dacă alegi să îți iei tot ce îți trebuie de pe o platformă de tip marketplace.

Ce este un marketplace?

Un marketplace este o platformă online de comerț pe care este facilitată realizarea unei vânzări și conectarea cumpărătorului cu vânzătorul. Adică e un loc unde, cei care au produse spre vânzare, le listează și noi, cumpărătorii putem alege ce ne place sau ce ne trebuie. Cei care își listează produsele, vendorii, pe lângă site-urile proprii, au posibilitatea de a-și extinde canalele de vânzare. Nu se bazează doar pe traficul pe care magazinul lor online îl face sau…nu. Mai ales că, în funcție de profilul fiecăruia, gama de produse este limitată și atrage doar o mică parte dintre potențialii cumpărători pe care o platformă de tip marketplace îi are. E o piață virtuală mare cu produse variate.

Avantajul achizițiilor de pe un marketplace

Avantajul principal al cumpărăturilor de pe un marketplace este acela că îți reduce timpul de căutare. Site-urile clasice, de tip e-commerce, îți oferă o gamă de produse mult mai restrânsă decât o platformă unde se adună zeci, sute de vendori, fiecare cu portofoliul lui variat. Ești într-un singur loc și faci toate cumpărăturile odată. Eu numesc marketplace-urile mall-uri virtuale cu hypermarket inclus. 🙂 Un alt avantaj este că mie mi se procesează comenzile într-un singur loc. Nu mi se umple inbox-ul sau sertarul cu mai multe facturi. E mult timp redus. O grijă în minus.

Sursă foto – Brooke Lark pentru Unsplash.com

Negocierea ca experiență

Negocierea, din punctul meu de vedere, așa cum am practicat-o în offline de multe ori ca agent de vânzări, dar și în calitatea de cumpărător, este un joc al minților celor care sunt implicați în proces. Uneori, tipul acesta de comunicare interpersonală dă satisfacție mai mare decât vânzarea în sine. Dacă privim negocierea ca pe un proces ludic. Dar, desigur, rezultatul este foarte important. Soluțiile găsite în urma procesului de comunicare, obținerea prețului dorit, dacă ne referim strict la produse, impunerea ideilor și variantelor proprii în procesul de comunicare.

Am fost atrasă de schimbul ăsta produs în timpul negocierii dinainte de a fi, efectiv, agent de vânzări. M-a fascinat tocmeala marocanilor (despre care v-am mai povestit puțin și în articolul anterior). Plăcerea cu care o făceau și care te cuprindea și pe tine, cumpărător. Pentru ei negocierea e un ritual de apropiere, de împrietenire, de conectare. O necesitate. Ei nu pot altfel. Prima dată mi s-a părut ușor ciudată insistența lor de a negocia. Apoi mi-am dat seama că e ca un joc, ca un dans executat, în primul rând, din plăcerea jocului. Ne rețineau numele și, dacă întâmplător treceam, în alte zile, prin preajma prăvăliilor lor, ne auzeam strigate de o voce necunoscută, guturală: Mirelaaaa, Anaaa, Carmeeeeen. Vă spun, când îmi auzeam numele strigat peste barăci colorate de un bărbat cu ten măsliniu, cu mustața deasă și turban albastru intens, mă întorceam ca hipnotizată să mai negociez ceva, să mai zăbovesc puțin la un ceai de mentă. Atunci când am lucrat ca agent de vânzări, mi-am dorit mult să pot adopta măcar o umbră a stilului lor de tocmeală și să îl transpun în stilul de negociere clasic. Doar pentru conectarea cu partenerul în procesul de negociere, pentru plăcerea interacțiunii.

Succesul înseamnă să obții ce dorești. Fericirea înseamnă să te bucuri de ce obții

Ralph Waldo Emerson

Negociere în online?

Ei bine, da! Există negociere în online. Vă spuneam că a trebuit să găsesc o soluție pentru cumpărăturile online, să fac în așa fel încât să scurtez timpul petrecut alegând produsele care-mi trebuie și să le și găsesc în același loc. Și am dat peste site-ul negociat.ro. În izolarea din starea de urgență mi-a fost de mare ajutor pentru că toată lumea era în febra căutărilor de măști sanitare, mănuși de unică folosință, în general echipamente de protecție și dezinfectanți. Și cum nu ai nevoie doar de o mască, ci de minim 3 pe zi, am fost foarte surprinsă și bucuroasă să văd că pot să negociez prețul. Da, da. Pe site, la fiecare produs listat, pe lângă butonul de “Adaugă în coș”, mai există unul – “Negociază”. Negocierea se realizează direct cu vendorul produsului respectiv și e valabilă dacă achiziționezi minim 10 bucăți de produse de același fel. Vânzătorul primește solicitarea de ofertă și, în cel mai scurt timp, răspunde pe email. Ca să înțelegi, mai exact, cum funcționează, ai mai jos un scurt video tip ghid.

Ghid plasare comandă cu negociere pe negociat.ro

Odată cu digitalizarea, majoritatea lucrurilor se reinventează pentru a ține pasul. Chiar și noi, oamenii. Tipul de servicii și produse oferite, comportamentele de achiziție, ofertele, dinamica proceselor de vânzare și cumpărare. Iar noi ne adaptăm, pentru a ne ușura viața. De un an sunt abonată la negocieri pe categoria Îngrijire personală și cosmetice. M-a prins și jocul ăsta al negocierii, de ce să mint, dar atunci când iau măști, de exemplu, prefer să iau mai multe cutii și să obțin un preț foarte bun. Mai ales că sunt consumabile. Tot din categoria asta am descoperit și niște săpunuri, cosmetice, în general, cu ingrediente naturale. Există diversitate mare de produse și prețurile sunt foarte bune chiar și fără negociere. V-am zis că o fac mai mult din plăcere. Dar prefer să îmi actualizez “stocul” de acasă odată la ceva timp și să stau liniștită. E dublu câștig: obțin preț foarte bun pentru mai multe bucăți și nici nu stau cu grija consumului.

Sursă foto – negociat.ro

De ce Negociat.ro?

Vă povesteam mai sus despre avantajele cumpărăturilor online de pe un marketplace. În mod particular, de pe negociat.ro. Dacă am și noroc, e de 3 ori câștig. Știți de ce? Pentru că anul ăsta, negociat.ro are un concurs super tare. Nu trebuie să faci altceva decât să plasezi comenzi valide, plătite, pe site-ul lor. Bineînțeles că se exclud comenzile returnate sau anulate. Dacă tot cumperi, dacă tot beneficiezi, deja, de prețuri bune sau negociate, de ce să nu te bucuri și de avantajul ăsta în plus. Al posibilității de a câștiga un premiu.

Sursă foto – negociat.ro

În plus, mărturie stau cei peste 250 de vendori-parteneri și cele peste 120.000 produse listate pe platforma. În anul 2020 vânzările au crescut cu 456%, din mii de comenzi lunare. Cifre reale, pe care te poți baza atunci când te hotărăști că e timpul să îți faci cumpărăturile dintr-un singur loc.

De la marocanii cu ochii vii de plăcerea pură a tocmelii și până la invitația la negociere cu un click pe site, procesul ăsta de comunicare interpersonală este unul adaptabil și necesar oricând. Interpersonalitatea se modifică în schimburi realizate prin intermediul internetului. Marketplace-ul a devenit varianta virtuală a piețelor ticsite de oameni în căutările lor pentru aprovizionare. Evoluăm continuu. Plăcerea cumpărăturilor rămâne. 🙂

Vizualuri prelucrate în Canva

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021

5 Comments

  • copperattitude

    lesin doar la gandul ca te-ai fi tocmit ca in bazar la reperezentat de vanzari! )))

    • ???Am fost un vânzător de echipamente IT atipic, da. Făceam telesales și pe toți neicușorii cu magazine IT care cumpărau de la noi (singuru’ distribuitor Canon din România, pe vremea aia) îi luam la sentiment. Habar n-aveau cine e la celalalt capăt al firului. O cadână în blugi la celălalt capăt al firului, în blugi, care vindea copiatoare ????

      • Super tare, Mire!Ti-a iesit grozav! ❤❤❤ te puuup

Ce părere ai?

Trending Posts

© 2023 Created with Royal Elementor Addons