„The Locationist”, filmul arderilor mele, selectat la Festivalul Indie IPIFF

Anul trecut, în vară, când toată lumea se ascundea care pe unde putea din cauza pandemiei, cateva femei s-au adunat laolaltă ca să facă un film. Independent. Georgia Mihalcea, regizor și scenarist, omul care a gândit povestea unor femei (cu zbaterile lor cu tot) și ne-a pus-o în mâini și în inimi, ca să îi dăm viață, a avut alături alte trei producătoare: Ela Gavrilă (co -regizor), Marcela Motoc și Roxana Popescu. Niște femei, fiecare cu bagajul și cărămizile ei sufleteși, s-au adunat să facă un film despre alte femei. Despre toate femeile lumii. Și despre furia lor. Aia mocnită, aia neînțeleasă, de cele mai multe ori, aia pentru care sunt acuzate, aia care atunci când iese ori rade tot, ori eliberează. Pentru mine a fost școală și terapie. M-am căutat, ca s-o pot găsi pe Lina, am învățat, am studiat, am trăit.

Citește în continuare „„The Locationist”, filmul arderilor mele, selectat la Festivalul Indie IPIFF”

Despre Franke ţea lucrurilor. O femeie la cratiță și bucătăria ei.

Contextul unei relații defectuoase (viața înainte de electrocasnicele Franke)

Relația noastră, a mea și a bucătăriei mele, ca orice altă relație, a avut suișuri și coborâșuri. Au fost ani întregi în care nici măcar n-am salutat-o. Nici n-am trecut pe la ea. O ignorare totală. Ea se chinuia, mititica, să mă îmbie, să mă atragă într-o relație ceva mai strânsă. Nici vorbă. Bine, trebuie spus și că ea nu era tocmai pregătită pentru o relație. De ce să n-o spunem p-aia dreaptă?! Era învechită, demodată, fără nicio noimă. Nu evolua în niciun fel. Habar n-avea ce e ăla trend, ce e aia tehnologie nouă. N-avea și ea plită, cuptor și hotă, cum au aproape toate bucătăriile din vremurile noastre. Ea tot pe stil vechi. Cred că dacă mă îmbia încă de pe atunci cu, să zicem, niște electrocasnice Franke, ceva, lucrurile stăteau altfel. Dar ea se complăcea în situația asta. Și părea că îi place așa. Eu în relații de-astea nu mă bag. Să fie clar!

Citește în continuare „Despre Franke ţea lucrurilor. O femeie la cratiță și bucătăria ei.”

Don’t Stop Me Now! I’m Kärchering.

Dom’le, bărbatul, când își ia el o nevastă de și-o pune pe numele lui și-o duce la casa lui, pe ce criteriu face asta?! Să țină cu casa? Să-i facă curățenie wow? Au ei o intuiție, așa, că gata, femeia asta e de casă? Bine…În cazul unora ca mine, nici nu trebuie mare intuiție. Pentru că se vede clar. Se citește gospodina din ADN direct pe față, pe brațe, pe mersul deșălat și, mai nou, și pe niște bufeuri neplănuite. Drept e că nu m-am bucurat niciodată la sulemeneli, oricât de scumpe, cât mă bucur la o păturică pe care să o pun peste pijămăluță și peste ciorăpelul flaușat, cât mă bucur la o crăticioară, la un aspirator…

Citește în continuare „Don’t Stop Me Now! I’m Kärchering.”

Cum (nu) se scrie un articol (guest post Diana Gole)

Diana este SuperBloggerita. Cred ca este una dintre cele mai potrivite titulaturi pentru ea. N-am avut bucuria sa o cunosc personal, inca. Asa ca tot ce scriu aici e o impresie construita din observatiile si interactiunile online. E femeie-robot. In cel mai bun sens al cuvantului. E mama organizarii. Eu asa cred. E ceas cu postarile pe blog – nu-s nici putine si nici rare. Din contra. Scrie cu miez, cu substanta, lucruri care ne intereseaza pe toti. E clara, e argumentata si creativa. Si, ce credeti? Lucreaza in corporatie, citeste sute de carti, le face recenzie, ia interviuri pentru posturile de pe blog, se documenteaza, e activa in comunitate si a fost si pe podium, de 2 ori, in competitiile anterioare ale Superbloggerilor. Ma uit la ea si ma minunez. Desi ne mai spune, uneori, ca timpul nu-i e mereu prieten, ea chiar e vestita pentru cum se organizeaza. Avem doar de cascat ochii si de invatat. Multumesc, Diana, c-ai trecut si pe la mine!

Citește în continuare „Cum (nu) se scrie un articol (guest post Diana Gole)”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: