Costum din două piese

Sunt o pofticioasă. Atât de tare îmi place să mănânc, c-aș băga ciocolata cu tot cu ambalaj. Îmi place pâinea proaspătă. Dacă-i trântesc un unt cu sare de mare peste sau unt normal cu o tonă de dulceață de căpșuni, am atins punctul G al poftelor. Când mă cheamă depresia înapoi (o mai face, ‘tu-i mama ei), bag orice, oricât și stau mult în pat, ca să mă asigur că se așează toate ingredientele proaste pe unde trebuie. Și, după un episod d-ăsta de o săptămână, când îi citesc copilului povestea de seară, nu văd scrisu’ de burtă.

Așa mă înfățișam acum o lună în lume. Cu kilograme doldora, cu nervii capului întinși la maxim și cu o durere-n dos de viață de nu pot să vă povestesc. În fiecare zi îmi spuneam:hai, că azi o să te abții, că nu ești chiar ultima săracă-n ambiție. În 5 minute de la gând eram cu fălcile la muncă, neștiind ce mestec de zor. Nervii se mutau pe mandibulă și urlau din bojoci, tocând carbohidrați și E-uri, ca să nu toace mintea.

Nu știu care a fost click-ul. A venit așa, puf! Ca trântit de bagheta zânei fermecate a stimei de sine. Și m-am luat ușor de mânuță, m-am uitat în oglindă și i-am spus jumătății care se vedea (mult prea mică oglinda pentru caloriile din ambii mei obraji) că vine vara (bine-mi pare!) și balene eșuate pe la 2 mai nu s-au văzut, încă. Zilele au trecut greoi: cu mirosit de pâine proaspătă și pus la loc, cu lins o optime de înghețată, cu tot felu’ de păcăleli d-astea.

Aaa, și am văzut un film pe Amazon Prime. Cu o fată tristă (fericită și jemanfișistă pentru restul populației) care era grasă și n-avea scop. Și care s-a apucat ea să alerge în jurul blocului ei din New York și în 2 ani a ajuns să termine maratonul de 42 de km. Mă uitam la film și băgam jumătate de cutie de înghețată cu praline și caramel Nirvana. D-aia mare (da, da, se poate. Se poate mânca și toat-odată). M-a motivat, dar nu din prima. ?

De 4 zile alerg. Și vă spun, mi-e frică să n-ajung dependentă, ca fetele-alea dependente de mărirea sprâncenelor. ? Să nu mă mai opresc. Aseară am alergat 4.18 km cu o singură oprire, după ce la prima alergare am înjurat în gând fiecare gram pus de-a lungul vieții. M-am târât preț de 3 km, ca o vită-n jug. Am crezut c-o să pocnească toți carbohidrații-n mine de atâta efort. Dar nu m-am lăsat. Habar n-am de unde atâta motivație. N-am avut echipament, n-am avut nimic. Am făcut și bașică-n talpă. Da’ m-a ținut asta din a mă chinui a doua zi? Neeee… Ori o s-o ardem pe litoral în costum din două piese, ori ce mama mă-sii. Apropo, n-am mai purtat costum din două piese din facultate. De 20 de ani, practic. Și ultima oară mă etalam pe plaja din 2 mai, cu costumul proudly achiziționat de la Lidl, eu și două doamne sărite bine de 60 de ani. Același costum. 1 la 1.

E timpul să devin tinerească. S-au dat jos și restricțiile. Altfel pui o bluză mulată pe tine și o fustă peste genunchi, când știi c-ai putea să porți ruj roșu, dacă nu l-ai mânca până să ieși din casă…