Profesorii de viață

Astăzi am citit un articol postat de Raluca Anghel pe eunmicsecret.ro legat de faptul că există persoane pentru care dezvoltarea personală nu funcționează sau sedințele de coach-ing. Că e un proces greu și nu e la îndemâna oricui să se apuce de scormonit și reglat prin interior. Articolul mi-a adus în prim-planul atenției o idee pe care o mătrășisem de mai demult. Adică m-am enervat eu singură în sinea mea pentru puțin timp și-am dat-o naibii. O frustrare și o revoltă. Dar Raluca mi-a aruncat azi la fileu subiectul ăsta pe care nu voiam să îl expun aici, pentru că are un pic de hate. Justificat, zic eu în mintea mea tulbure de vacanța prelungită în care am zăcut.

Coach sau escroc?

Da, daaam. Ați citit bine. E plin internetul de personaje care se prezintă drept coachi, acești reglatori ai vieții oamenilor, acești aducători pe calea cea bună, de obicei profesională. Alții, marii iluminați în ale ghidării celor care se lasă pe mâna lor întru abunență și properitate, ating și partea personală.

Nu, n-am nimic cu branșa în sine. Nu toți sunt așa. Eu vorbesc despre ăia care n-au trecut cu privirea prin vreo carte de psihologie, care au făcut cursuri de duzină în urma cărora au primit patalamaua generatoare de oropsiți pe scaunul izbăvirii de pericole în carieră și de tristețe și negură în viața fără sens. Oropsiți cu portofelul ușurat. Căci, nu-i așa, lumina e scumpă, mai ales aia care îndepărtează întunericul de pe calea vieții. E plin instagramul de postări sponsorizate ale acestor coachi pe care, dacă îi iei la bani mărunți, constați că au fost cel mult funcționari (am văzut și vreo 2 foști directori de vânzări) în corporații și au decis să devină guru pentru populația în nevoie. Pur și simplu. Ce-are? Păi nu fac io un curs și fac un profil frumos de social media, cu design, cu astea, cu culori, cu citate clișeice luate de la alții și puse în Canva sau ceva, să fie frumos și construiesc un curs de stă mâța-n coadă?! Și nu mă mai duc nici la muncă, sunt freelancer, că ce mi-am mai dorit!

Cunosc un coach, un consilier în dezvoltare personală care se caută el însuși de 145 de mii de ani la căpuț. Și are, încă, probleme grave nerezolvate. Omul e cu site-ul aranjat, pus la punct, la costum, pe eleganță și amabilitate, dar cu creierii varză. Și sunt oameni care se duc la el ca la Mesia să-i scoată din rahat. Să le ordoneze următorele mișcări din carieră, să îi ajute să găsească calea către implinirea profesională…

Toată populația vrea să studieze psihologia

Măi, eu dacă întreb acum 10 oameni ce domeniu îi pasionează, cel puțin 5 din ei zic că le-ar plăcea să studieze psihologia. Și dezvoltarea personală. Unde merg, mă lovesc de ei la oul piciorului. Pac, încă un psiholog. Jap, oooo, ia uite, altu’. Cu proiecte, cu astea…Nu mai știe niciunul de capul lui. Care e problema?

Problema e că au trecut pe la cursuri și pe la formări din 2 în 2. Pentru că după ce termini facultatea aia la care visează 5 oameni din 10, mai ai cel puțin 3-4 ani de formare ca să fii în stare să stai în fața unui om fără să îi împletești neuronii. Și niște calități cu care vii de acasă. De exemplu, una de bază e că trebuie să fii în stare să asculți. Eu cunosc un astfel de personaj care e psiholog (adică are clienți cu care face ședințe de terapie) și nu e în stare să asculte. Iată!

Am un prieten care a fost la 4 psihologi până la nimerit pe ăla care trebuie. În primul caz aveau o cunoștință comună și psihologul/oaga s-a apucat să îi povestească cunoștinței ce zicea prietenul meu în ședințe! Like OMG! Îhî! A doua psiholoagă, pe banii și pe depresia lui, i-a prezentat în prima ședință colecția ei de diplome. Cu un avânt și o mândrie pe care pacientul nu le-a putut stăvili până s-a sunat că s-a terminat timpul.

Mamele experte în parenting

Eu v-am spus de mult timp c-am ieșit din orice grup, din orice urmă de gathering d-ăsta online de mame. Că nu se putea cu ele. Toate experte în tot. Și afurisite. Acu’ dacă se nasc 10 copii în maternitate la Polizu, în foarte scurt timp avem minim 6 bloguri de parenting, 6 conturi de social media. Vă garantez. Că ele se gândesc: ce fac io cu viața mea? (ca mine, așa :))) Ia să m-apuc eu să fac cont de insta cu sfaturi de parenting! Scriu cum trebuie să fie căcuța, cum pasez legumițele, cum îl privesc în ochi și nu, nu, nu! Nu mă enervez niciodată! Nu, nu, nu! Nu țip niciodată la copilul meu! Și pac! înc-o ciupercă după ploaie, pardon, după naștere… Știu, sunt rea! Fiecare e liber să scrie ce vrea în spațiul lui online. Dar nu mai vreau să îmi apară mie pe feed (că alea sponsorizate și push-uite apar) și mi-aș dori să nu mai fie pline (conturile) de sfaturi cu iz de adevăr absolut. Că nu-l deține nimerica. Și sunt femei simple de la țară care iau de bun ce zic femeile astea – expertele în parenting doar pentru c-au născut.

Cum mă dezvolt eu? Sau, mai bine zis, eu mă dezvolt?

Nu știu cât mă dezvolt. Că știu puțin din toate și mai nimic. Adică ce mi-a plăcut, aia am aprofundat. Nu-s specialistă în nimic, am mai zis asta de câteva ori. Dar domeniile care m-au atras au fost atinse cât să mă satifacă și să îmi aducă ce avem EU nevoie. În ceea ce privește podcasturile, nu ascult – atunci când au ca subiect dezvoltarea personală, psihologia – decât după ce mă uit un pic pe ici pe colo după omul care îl face. Să văd și eu ce îl recomandă, în afară de voce și talent. Pe partea de parenting nu mă uit decât în gura Uraniei Cremene, pentru că știu că femeia asta a făcut șpemii de programe de formare recunoscute internațional, e logică și știe ce scoate pe gură (am și testat din metodele ei și toate au dat rezultate). Cu căpuțul mă îndrept spre terapeuta la care am fost și mi-a făcut mult bine. Pe concretelea. Pentru că nu mai pot, vă rog să mă credeți, cu “gândește pozitiv”, “iubește-te pe tine însăți”, “îmbrâțișează-ți defectele” etc. Tot felul de bulshit-uri d-astea atât, dar atât de degeaba doar spuse așa, din vârful buzițelor rujate.

Băi, bottom line-ul e că toată lumea vrea să facă bani ușor. Și să-și găsească direcția aia care să-i aducă și stabilitate financiară și împlinire. Dar nu poți, n-ai voie să lucrezi cu mintea oamenilor, să pretinzi că știi tu să îi ghidezi atât profesional, cât și personal, când tu ai citit 2 cărți și ai fost la un curs, eventual online. Oricum suntem toți cu creierii puși pe sârmă. Să ne mai și ducem către ăștia cu speranța că ne rezolvă ei, e autodistrugere.

Așadar, dragi coach formați de azi pe mine, dragi wannabe psihologi, dragi mămici cu pitici, hai să îi lăsăm pe ăia care au studiat de și-au rupt coatele și mințile, care au căutat, care au experimentat, ăia cu adevărat avizați. Și noi, dacă nu știm încotro s-o apucăm în carieră, dacă nu știm ce să facem cu viața noastră, să facem un curs de împletit, de cusut goblenuri, de design, de animație, de actorie, de orice care nu implică lucrul cu mintea omului. Saaau, să studiem și noi până ne dă borșu’ pe nas și dup-aia le luăm banii la oameni.

Mie nu-mi place nici împletitul, nici cusutul, nici design-ul, așa că fac ostropel sau stau. Și când nu stau, alerg.

ERASE MY CASE! ?