-
Cum am ajuns să alerg 10km/zi? De frică.
Frica te învață să faci multe. Un mobilizator mai bun decât ea mie nu mi-a fost dat să experimentez. Așa că alergatul ăsta al meu e un soi de fugă mai mult. O disperare care mă împinge dimineața către parc și mă ține pe pistă o oră, gâfâind, asudând, cu muzică lăutărească și cover-uri pop de nunți în căști. Că mă știe lumea multitasking și nu mă dezic nici în chiloții de alergare de treaba asta. Mă pregătesc pentru cele 2 nunți la care trebuie să cânt în octombrie, chiar și atunci când fac jogging (dacă s-or mai ține). O comoară la casa de căsătorii a omului sunt, vă zic!…
-
Saga Pufoșilor – cartea terapie pentru părinți și copii
Povestea de seară este cea mai puternică regulă impusă de Matei mie. Nu există să mergem la culcare fără să îi citesc două povești și să îi spun una pe dinafară. S-a întâmplat să mergem la mama sau în alte părți și să nu iau nicio carte de povești în bagaj. A fost dramă mare. Cu plânsete și văicăreli. A trebuit să promit că NICIODATĂ nu voi mai uita cărțile acasă atunci când înnoptăm în alte părți. Savurează fiecare rând, se implică în acțiune, râde cu gura până la urechi, comentează și memorează pasaje întregi din poveștile care îi plac cel mai mult. I se pune pata pe câte una…
-
SuperBlog – malaxorul creativității
Parafrazând o categorie a acestui blog, Ce caut eu în viața mea, mă întreb mult în ultima vreme ce fac eu cu viața mea. Săptămâna viitoare e ultima în care voi mai merge la serviciul-acasă și va începe o nouă etapă pentru existența mea plină de conținut – aceea de casnică cu șorț, așa cum a punctat bine, colegul meu Sebi. Pe lângă lacrima-n gât că nu mai merg două zile pe săptămână la salon, unde mă duceam, practic, la întâlnire și povești cu colegii-prietenii mei, mă mai străfulgeră și panica că nu știu ce o să fac. Desigur, unele lucruri sunt clare, pentru că ele reprezintă și motivul pentru…
