Sunt regina neîncoronată a cafegiilor. Așa să știți despre mine. Cei cu care comunic pe rețelele de social media sunteți sătui de postările mele aproape zilnice cu ceașca de cafea de la prima oră. Îmi place cafeaua proaspăt prăjită, fiebinte, de calitate. Alături de apă, e cel mai important lichid cu care îmi bucur corpul și mintea. Dar nu a fost mereu așa. Până să descopăr (Andrei aflase, de fapt, de Kfea.ro) un magazin de cafea online cu toate tipurile de sortimente, eu beam, practic, numai licori cu gust de cafea care n-aveau pic de savoare, dacă fac o comparație acum.
Mă trezeam dimineața și încercam să fac față haosului care dădea să intre pe geam ca să-mi guverneze ziua. Când ai copil mic, dacă nu ești organizat, ești mâncat. De cele mai multe ori îmi venea să dau cu telefonul de pământ, dar mă reținea pericolul de a-l trezi pe Matei. Era inadmisibil. Mă trezeam devreme, tocmai pentru a fi singură pentru jumătate de oră. Făceam o chimicală la plic pe post de cafea cu ochii cârpiți, rămășițe de vise și multe reprize de stângu’-n dreptu’ până la ușa bucătăriei. Ca programată de o mână invizibilă, luam telefonul și verificam toate conturile de social-media, cu noutățile de peste noapte. Nu înțelegeam de ce foarte repede începeam să simt agitație în corp. Mi se înfățișa ziua ca un monstru mare căruia eram sigură că n-o să fiu în stare să îi fac față. Și ce credeți? Chiar așa era. Nu-mi ieșea deloc organizarea. Încheiam ziua, adormind frustrată de atâtea lucruri pe care nu am apucat să le fac.
De la haos la organizare
În luna mai 2021, am hotărât să nu mai țin alimente nesănătoase în frigider și cămară. Andrei, cafegiu cu ștate vechi, încercase de mult să mă convingă să beau numai cafea de specialitate. Așa cu o plăcere mi-a vorbit tot timpul despre gust, aromă (o simțeam și eu în casă) și beneficii asupra corpului. Cu alte cuvinte, dacă tot m-apuc să fac sport, să lucrez pe toate palierele. 🙂
Nu mi-a fost ușor. Toată viața am fost omul haosului și al amânărilor. De-aia mi-a fost și-așa greu când era Matei bebeluș. Simțeam că am nevoie de zile de 48 de ore, nu reușeam să mă adun, să mă organizez în niciun fel. Dar iată că sunt 6 luni, deja, de când dimineața începe lin, cu claritate și energie care mă ține în priză până seara. Hai să vă spun ce-am schimbat.
Rutina de dimineață
Cea mai importantă parte a zilei e dimineața. Chiar și în haosul ăla de dinainte, tot așa gândeam (doar aveam timp cu mine, nu? Nu conta că-l iroseam pe activități matinale nesănătoase :))). Schimbările se produc greu, de cele mai multe ori cu eforturi. Dar merită. Eu am început cu pași mici, adăugând câte două obiceiuri sănătoase în fiecare zi, astfel încât să mă pot ține de ele și să nu abandonez de la start.
.
Fac patul
Patul făcut de dimineață dă o claritate a minții. Creierul meu înregistreagă o sarcină îndeplinită pe ziua respectivă și mă felicită. De-acolo începe ordinea lucrurilor.
Beau apă
Un pahar de apă pe stomacul gol face minuni. Hidratează, ajută la slăbit, detoxifică colonul și dă energie corpului, purifică sângele, ajută la menținerea sănătății pielii. Pentru că fac sport și elimin multă apă, e musai să mă țin de obiceiul ăsta.
Cafeaua de dimineață și exercițiul de recunoștință
cafea proaspăt prăjită
ETOLIA
Prima ceașcă de cafea proaspăt prăjită este sursa mea de plăcere reconfortantă. Aroma și gustul îmi inundă simțurile și sunt aliații mei în menținerea energiei peste zi. Aleg cafea boabe Etolia pe care o macin pe loc, pentru plusul de savoare. Cât timp mă bucur de ceașca mea cu energie, fac exercițiul de recunoștință pe care l-am descoperit în cartea “Cum poate mintea să vindece corpul” – Dr. David R. Hamilton. Timp de 30 de zile scriu câte 50 de lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Efectul e minunat. Puterea recunoștinței alungă șirul greutăților, înlocuindu-l cu pozitivitate. Așadar, o ceașcă de cafea și recunoștința sunt cheia începutului unei dimineți perfecte.
Alergarea
Alerg câte minim jumătate de oră pe zi. Fac planuri în gând, mă bucur de aerul curat și stabilesc priorități. După antrenarea corpului, fac streching și mă plimb în pas molcom către casă unde m-așteptă dușul reconfortant.
Micul dejun
Pregătirea micului dejun e o provocare în fiecare zi. Mă gândesc, în primul rând ce să prepar pentru Matei, care e foarte reticent la nou și trebuie să găsesc tot timpul variații ale cerealelor cu lapte. Eu mănânc sigur omletă, jumătate de avocado și o bucată de brânză.
Cafea și power nap
După micul dejun, pornim motoarele: pregătirea pentru școala online a lui Matei, stabilirea activităților distractive și educative de după și ordinea treburilor casnice. Cât timp se joacă copilul sau urmează cursurile, eu bag rufe la spălat, șterg praful, dau cu aspiratorul, apuc să și ascult un podcast care mă interesează. După prânz, somn. Îmi fac o cafea Etolia și mă pun în pat imediat, lângă Matei. În jumătate de oră, după ce își face efectul cafeaua, mă trezesc ca nouă. Atunci scriu, citesc sau gătesc ceva pentru seară. Ăsta este unul dintre trucurile power nap-ului. Să bei cafea înainte. Ești super energic când te trezești.
Beneficiile respectării rutinei de dimineață
De șase luni nu mă mai simt obosită, nivelul de anxietate s-a redus și sunt plină de energie. Ritualul meu de dimineață a făcut minuni cu corpul și mintea. Verific telefonul abia după micul dejun și senzația de panică care mă încerca înainte la toate știrile alarmante pe care le citeam pe social-media a dispărut.
Voi cum vă începeți ziua?
Surse foto – arhiva personală. Prelucrare Canva.
Articol scris pentru SuperBlog 2021.
4 Comments
Ce fain ai povestit despre importanta si beneficiile rutinei de dimineata combinate cu beneficiile cafelei! :). Felicitari! Tot inainte!
Mulțumesc mult, Valerica! ❤️🤗
Eu nu sunt om pana nu beau cafeaua :)) super articol, Mirela, felicitari!
Saru’mana, Ralu! ❤️ Da, și eu la fel. 😂