Etajul patru. Gâfâi ușor, dar nu ca acum câteva luni bune. Apăs pe clanță și intru. E o liniște de îmi țiuie urechile. Las ușor geanta pe podea, mă descalț și mă îndrept către sufragerie. Draperiile sunt trase și camera pare că n-a mai văzut o rază de soare de zile întregi. Mă îndrept spre fereastră și cu forță trag draperiile în ambele părți. Lumina puternică a după-amiezii inundă prea dintr-o dată camera. Goooood morning, sunshine! Ana, se ridică brusc din pat, cu o falcă în cer și una în pământ. Ce faaci? Trage alea, te rog! Nu vreau să văd nimic, nici măcar pe mine. Mă așez ușor pe pat lângă ea. Uite care-i treaba: te-am lăsat să bocești, să te tânguiești, dar gata! Sunt 3 săptămâni de când îl plângi pe mister Vanish/Desaparecido și el cine știe prin ce lăfăieli cu cocktailuri o fi acum. Hai, sus, c-avem chestii de făcut!
Ana e prietena mea de când ne jucam împreună cu păpușile în fața blocului și pretindeam că suntem mame cu mulți copii. Ni se părea o mare chestie să hrănești 3 păpuși deodată, să le faci baie și să le culci. Realitatea mi-a arătat mie că e greu și cu unul…dar cu trei. Ea n-a fost căsătorită niciodată și își mai caută, încă, prințul. Poate că dacă ar căuta un om normal și nu vreun închipuit cu aere de burghez, lucrurile s-ar pune pe un făgaș mai firesc. Ideea e că ultimul nobil d-ăsta pentru care ea a lăsat tot și s-a focusat pe bunăstarea și bucuria lui, a dispărut în ceață și-a lăsat-o cu ochii-n soare și cu întunericul în cameră și-n suflet. Pasionată de shopping, ca și mine, Ana obișnuiește să facă cadouri partenerilor, dar și celorlalte persoane dragi din jurul ei. Deci, aș putea spune despre ea că e cheltuitoare.
Întotdeauna, după un eșec din ăsta, o las să-și consume o perioadă suferința, furia și tot ce simte inima să scoată după despărțiri și intervin. Știam că acum o să fie un pic mai greu, pentru că dispărutul fără urmă își făcuse treaba bine și inoculase puternic ideea unei viitoare vieți împreună. Însă mă bazam pe as-ul din mânecă. Un city-break la Roma, orașul nostru preferat. Ai înnebunit? Cum să mergem la Roma? N-am niciun ban, că l-am plimbat p-ăsta în Zanzibar și Portugalia anul ăsta. Și el…Nu merg! mi-a zis Ana cînd i-am făcut anunțul cu emfază. Nu-ți trebuie niciun ban. Am eu. Am economii. Si chiar aveam bani strânși pentru zile gri în care să aduc un pic de soare.
Cum a făcut Ana cunoștință cu CashClub
Roma, o săptămână mai târziu. Dolce far niente. Starea asta a italienilor m-a fascinat întotdeauna. Par toți fără griji, iau prânzul în piațete mici scăldate de soare și timpul parcă stă în loc pentru ei.
Ana e frumoasă. Întotdeauna i-am admirat frumusețea exterioară, dar și bucuria cu care sare în ajutorul celorlalți. De la ea am învățat altruismul. Acum se bucură de un cappuccino fierbinte și privește trecătorii în liniște. Suntem în piațeta de la Pantheon, la o terasă cochetă. Auzi, dar tu de unde ai bani să arunci pe city-break-uri din astea last-minute. Că n-ai avut de când te știu bani puși deoparte. În schimb, ai fost întotdeauna regina neîncoronată a shoppingului. Ai câștigat la Loto? Era timpul să îi mai povestesc încă o dată despre CashClub și despre cum fac eu, de fapt, #smartshopping. O mai făcusem și cu alte ocazii, dar nu numai că era oarbă de iubire, dar cred că era și surdă.
Și eu și Ana am fost niște cheltuitoare convinse. Cumpărăm online tot ce se poate, de la haine, la electronice și electrocasnice, bijuterii, cosmetice și eu mai iau și jucării întruna pentru Matei, băiețelul meu. Dar eu m-am trezit la începutul anului ăsta și folosesc o platformă de cashback pentru majoritatea cumpărăturilor online. Ana n-avusese niciodată răbdare să mă asculte când voiam să o trezesc din viteza cumpărăturilor făcute fără cap. Acum era timpul, relaxată fiind, să o fac să înțeleagă beneficiile unei astfel de platforme, mai ales că eu așa reușisem să economisesc pentru city-break-ul în care ne aflam împreună, aveam achiziții noi în garderobă la prețuri de neconcurat și îmi și mulțumiseră câțiva prieteni că le-am făcut cunoștință prin programul de referral cu economisirea asta deșteaptă.
Dar Cashclub e mai mult decât o platformă de cashback. A evoluat în timp și oferă, mai nou, multiple variante de economisire și obținere de venituri.
Cashclub are peste 800 de parteneri magazine online de tot felul. Haine, bijuterii, încălțăminte, electronice și electrocasnice, cosmetice, parfumuri, articole și jucării pentru copii, cărți, aproape orice ar dori să cumpere online orice om din țară, dar și din afara României. Pașii ca Ana să beneficieze de comision cînd face cumpărături online de la magazinele partenere sunt următorii:
Ana e dependentă de telefon. Acolo e toată viața ei. Așadar, ea trebuie să instaleze aplicația de mobil CashClub, să își facă cont gratuit, să descopere magazinele partenere care o interesează și să se pună pe treabă cu cumpărăturile. Aplicația e disponibilă și pe Google Play (pentru telefoanele cu sistem de operare Android și în Apple Store (pentru telefoanele cu IOS)
Când scrie de pe laptop la carte (aa, nu v-am spus? E scriitor amator Ana), mai face pauze de țigară. Ce credeți că face? Cumpărături. Pe desktop/laptop își instalează extensia de browser pentru Chrome și, de fiecare dată când intră pe un site partener CashClub și face o achiziție, primește între 1 și 30% din valoarea comenzii înapoi.
Începusem să îi povestesc despre beneficiile multiple pe care le are dacă face pașii ăștia simpli, dar ea tot nu înțelegea cum se întîmplă comisionarea. De ce ar da cineva bani înapoi oamenilor care fac achiziții de la ei. I-am făcut o schemă pe un șervețel și i-am povestit cum stă treaba cu bugetele de marketing pe care companiile le alocă și modalității ăsteia de a atrage clienți. Ana e sculptor. Închipuiți-vă cât știe ea despre bugete.
Fiind atât de multe magazine partenere CashClub, Ana poate să compare prețurile produselor care o interesează chiar în aplicație. E o tipă extrem de deșteaptă și am admirat-o întotdeauna pentru creativitatea ei. Cu logica și calculele a stat, însă, mai rău. Pe ce punea mâna/mouse-ul aia lua. Și asta a fost tot timpul fundația frustrărilor ei – că nu poate fi independentă total financiar, că trebuie să mai apeleze la părinți pentru ajutor sau la mine. E un sculptor bine cotat, dar la cum cheltuie… Așa că mi s-a părut încă un avantaj enorm pentru ea faptul că poate să compare prețurile. Să facă cumpărături deștepte, așa cum e ea, văzând la care magazin produsul pe care și-l dorește e mai ieftin.
Când ești pasionat de shopping, așa cum suntem eu și Ana, codurile de reducere sunt cireașa de pe tort, sursa bucuriei. Dacă tot te încadrezi la categoria grea a cumpărăturilor online, măcar să faci #smartshopping. Cupoanele de reducere în CashClub reprezintă coduri de reducere exclusivă la magazinele partenere care se aplică pe coșul de cumpărături, după terminarea cumpărăturilor. Unii oferă reducerea sub formă de voucher, alții o aplică doar la o anumită categorie de produse, alții pur și simplu o aplică tuturor produselor de pe site. Așa că iată, Ana, dragă, încă o modalitate de a pune bani la pușculiță, în afară de comisionul care ți se întoarce, i-am spus prietenei mele cea cheltuitoare în timp ce ea mă privea cu ochii mari ca ai unui copil în fața cadourilor de la Moș Crăciun. Nu înțelesesem niciodată de ce de fiecare dată când am mai adus în discuție CashClub ea nu dădea importanță. Acum aveam răspunsul. Era pentru prima dată când era hotărâtă să nu mai depindă de nimeni din punct de vedere financiar.
Ana era din ce în ce mai interesată de discuția despre economisire. La un moment dat mi-a spus – dacă eu sunt aici, în locul ăsta minunat, pentru că tu ai reușit să economisești făcând cumpărături și vorbind prietenilor despre platforma asta, nu am nevoie de niciun fel de efort suplimentar din partea ta ca să mă convingi. Da, le-am povestit prietenilor, cunoștințelor, familiei despre CashClub pentru că mie mi se pare o metodă foarte bună de a economisi. În plus, am trimis fiecărui om cu care am discutat despre asta link-ul meu de referral pe care il găsesc în contul de utilizator. Pentru fiecare persoană care își face cont accesând link-ul primit de la mine și care a și plasat o comandă, eu primesc 30 de lei.
Ana și-a făcut cont acolo, pe loc, la terasa din inima Italiei. I-am transmis link-ul meu și s-a înregistrat în aplicație. Urma să ajungem la hotel în scurt timp și știam că o să scape în cumpărăturile online. 🙂
Pe seară, obosite după colindat toată ziua piațetele Romei în lung și-n lat, ne-am relaxat pe balconul hotelului care ne oferea o priveliște superbă. Eu am intrat în aplicația CashClub pe telefon, pentru că voiam să îmi cumpăr ceva de încălțat pentru petrecerea de Revelion. Nu îmi place să fac cumpărăturile în ultimul moment. Am accesat, așadar magazinul partener epantofi.ro și mi-a apărut o fereastră de tip pop-up cu un cod (tot sub formă de link) de afiliere pe care eu i l-am și transferat Anei pe whatsapp. I-am explicat că, dacă își cumpără ceva de pe site accesând link-ul de la mine, eu voi primi un comision de 2.5% bonus. Adică cashback-ul meu pentru cumpărătură + comision pentru ce va alege ea să achiziționeze. Ce credeți c-a făcut? Recunoscătoare pentru că am avut grijă să treacă mai ușor peste dezamăgirea că a fost părăsită brusc și fără explicații de nobilul corporatist., a plasat o comandă pe loc. Ce am făcut noi pot face doar persoanele fizice. Nu cum voia ea să cumpere nu știu ce cu datele de facturare de la atelierul de sculptură…
Ana face #smartshopping și vede luminița către independența financiară
Economiile nu se fac, dacă mă întrebați pe mine doar pentru zile negre. Ci și pentru zile frumoase, calde, cu prieteni alături. Să poți oferi cuiva drag un cadou sau o portiță de ieșire către lumină atunci când lui i se pare totul întunecat, e o mare bucurie. Să economisești făcând cumpărături mi se pare o dovadă de deșteptăciune și înțelepciune.
Ana e bine. Face #smartshopping, ce credeați? 🙂 mai ales că se apropie Black-Friday și sunt reduceri în peste 600 din magazinele partenere CashClub. A început, deja, să cumpere cadouri pentru toți nepoții ei, mi-a dat și mie link-uri de la câteva magazine de jucării partenere. Și e bucuroasă ca un copil că a strâns bani în cont din economisirea prin CashClub. Acum e sigură că poate economisi pe termen lung, pentru că, deși dependentă de cumpărături, va sta cu inima împăcată că o parte din bani i se întorc.
____________________________________________________________________________________________.
Privesc spre capătul străzii în speranța că o văd prin mulțime. La capătul celălalt se îndreaptă cu pași repezi spre mine Ana. Zâmbește și are fața luminoasă. Intrăm împreună în restaurant și ne așezăm la masa noastră. Venim aici de peste 10 ani. Ana, cu gura până la urechi, scoate o cutiuță de bijuterii de la Teilor, partener CashClub, și mi-o întinde. Asta e Roma mea pentru tine!
Sursă foto cover Gabriella Clare Marino pentru Unsplash, sursă foto Sam Manns pentru Unsplash, vizualuri realizate în Vista Create și Canva.
Articol scris pentru SuperBlog 2021.
4 Comments
Ce nume frumos ai gasit! Si o chema… Ana – melodie Vama :)))
Unul dintre cele mai frumoase nume de fete! ❤️
Și eu vreau să fiu Ana!!! Succes, meriți din plin!
Mulțumesc, Diana! ❤️