Ce caut eu in viata mea

Despre acceptarea de sine și încă ceva…

Oglindă oglinjoară câte riduri crezi c-or să-mi mai apară? Ca s-o parafrazăm pe maestra autoimpresiei artistice în oglindă… Asta fac eu de vreo 2 ani – mă uit în oglindă și mă ia cu vertij. Se întâmplă de când am luat-o la vale spre 40-ul amenințător și mi s-a stricat frâna de mână. Am luat-o la vale și la propriu și la figurat. De la piei până la un psihic incapabil să accepte că acolo ne ducem toți. Nu e cu preselecție. Nu zice nimeni: aaa, tu ești fată de treabă, mai stai o tură la îmbătrânire. Tu… Nu știu ce să zic, ai mâncat tot din farfurie deci ia și niște riduri adânci și niște dureri de șale.

Am stat eu și m-am auto-analizat ca să înțeleg de ce, brusc, a devenit atât de importantă trecerea asta spre baston și tabieturi. Importantă și înfricoșătoare. De ce simt nevoia să mă iau la trântă cu trecerea timpului, de ce alerg bezmetică într-un maraton în care concurez cu ordinea firească a lucrurilor, știind, deja, care-i rezultatul la finish..

Intervin ca să ajung să mă simt bine cu mine? Stau așa? Ce fac?

Pe lângă factorul psihologic și numărătoarea inversă, e nevoia de a fi tu bine cu tine. De a te plăcea cu totul, inclusiv fizic. Că ne dezvoltăm spiritual, facem cursuri, băgăm cu picamerul informații în creier, ca să nu fi făcut umbra pământului degeaba când s-o cânta Veșnica Pomenire. Dar eu personal, va spun sincer, vreau să fiu și cu 2 cursuri și 3 cărți citite mai deșteaptă, dar și cu 2 riduri în minus mai tânără (ca să nu spun frumoasă – că dacă n-ai avut trăsături frumoase o viață, n-o să le iei să ți le pui cu mana acum).

Țăcăneala pe rejuvenare m-a pocnit după ce am născut și mi s-au retras urmele lăuziei. Vreau să arăt bine. Ca să-mi crească încrederea că mai am multe de făcut și că mai și pot și când mă uit în oglindă văd asta. Îmi place de mine cu totul și sunt gata să ies pe ușă să mă lupt cu orice provocare, să simt că pot să mut munți. Cumva, au legătură aspectele astea 2 în cazul meu. Deșteptarea la cap cu fentarea, pe cât posibil, a gravitației. .

femeia si tratamentele faciale

Așa că mă rejuvenez cu tot ce nu e invaziv. Cum îi dau creierului hrană proaspătă și bună, cu aminoacizi din cărți, podcasturi, scris, exerciții de creativitate, așa-i dau și corpului alergare, microneedling la ten și alimente cât mai sănătoase..

Curentul Embrace Yourself și componentele fericirii

N-am calitățile unei ambasadoare a curentului embrace yourself no matter what. Și dacă nu le am, caut să mă studiez să văd de ce am eu nevoie ca să fiu propovaduitoare în propria-mi ogradă, pentru propriul self, astfel încât să mă simt împăcată și chiar fericită.Pentru că, zicea Paul Olteanu într-un podcast Mind Arhitect că fericirea are componentă genetică 50% (adică unii ne naștem fericiți și alți triști ca vai de noi) și restul de 50 e compus din alegeri și conjuncturi/mediu. Pai dacă eu mă știu pe mine cu fond genetic de trista-tristelor, conținătoarea semințelor depresiei, nu mai bine mă ocup de 50-ul celălalt, pe care îl pot controla? Să fac alegerile, să aleg mediul care să-mi aducă fărâma de fericire de care am nevoie pentru a contracara structuralul? .

Despre acceptare și încă ceva

Fiecare face cum îl taie capul pentru a ajunge la o înțelegere cu propriul corp și psihic. Sunt oamenii care se acceptă fix așa cum sunt, cu minusurile și plusurile adunate în timp, unii care sunt copii fidele ale Donatellei Versace dintr-o încercare de a ajunge la un chip/corp care să îi mulțumească și mai sunt cei de la mijloc. Care fac tot ce pot, fără a duce nimic în extremă pentru a se simți mai bine cu ei înșiși.

Provocarea mare pentru noi e să ne acceptăm unii pe alții. Aici cred că e dificultatea cea mai mare. Aici trebuie să lucrăm cu toții. Pentru că suntem atât de diferiți și ne bucură și ne aduc fericire lucruri, decizii, oameni atât de variați, că nu putem, nici dacă ne dorim din tot sufletul nostru, să ne punem în papucii altor oameni. Acceptarea de sine e benefică pentru fiecare și face parte dintr-un proces care să ne aducă fericirea. Dar acceptarea celorlalți, fix așa cum sunt, fix așa cum aleg să fie, e benefică pentru toată lumea – pornind de la micro-cosmosul nostru format din prieteni, rude și colegi și propagat în macro-cosmosul lumii întregi.

10 Comments

  • Jonister

    Ai un caracter foarte frumos, Mirela. Dai dovadă de multă asumare și-mi place că ai curajul să te arăți vulnerabilă și să nu ascunzi durerea sub preș. Legat de treaba cu îmbătrânirea, poate că sună ciudat, însă o simt și eu, cu toate că n-am trăit nici un sfert de veac. Simt că trece timpul pe lângă mie și nu reușesc să fac suficient. Însă cred că acceptarea de sine o să fie posibilă doar în cazul în care reușim să facem mintea să nu mai trocăne fără oprire că nu suntem îndeajuns de buni.

    • Miri

      Mulțumesc! Da, am opri noi gălăgia dacă nu ar fi produsa de niște convingeri cimentuite bine acolo din copilărie, tinerețe (în cazul meu) șamd. Facem ce putem. Eu asa zic ca e cel mai sănătos. Sa fim conștienți ca facem tot ce putem noi mai bine. Mulțumesc! 🤗❤️

Ce părere ai?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: