Camera băiețelului cu ochi de catifea
Poveștile lui Matei,  SuperBlog

Camera băiețelului cu ochi de catifea

Hey, miau! Eu sunt Optimus The Cat, motanul familiei Crețan, iar azi o să vă povestesc aventura incredibilă pe care o trăiesc alături de prietenul meu, Matei. Cu el, viața mea nu e niciodată plictisitoare. Și când spun asta, mă refer la serile noastre lungi de discuții în limba pisicească și la explorarea incredibilă a universului din camera lui Matei.

Pe o stradă plină de aventuri și câteva mirosuri mai puțin aventuroase, locuiește prietenul meu Matei, cel cu ochii de catifea. Da, are niște ochi mari, cu gene lungi, ca mustățile mele, și e convins că asta este superputerea lui secretă. Eu, Optimus, motanul, am știut că Matei e un băiat deosebit încă de la prima întâlnire. M-a salvat de pe stradă într-o zi de 01 decembrie friguroasă și m-a adus în camera lui plină de căldură și iubire.

Camera cu magie

În casa noastră din blocul ăsta mare, care pare la fel de înalt ca un zgârie-nori pentru un copil mic și un boț de motan, Matei are o cameră plină de surprize. Același loc magic care îl transforma în căpitan al Titanicului într-o zi și într-un super fotbalist în altă zi. Patul lui devine des nava spațială pentru aventurile intergalactice sau terenul de fotbal unde marchează gol după gol. Un lucru important pe care trebuie să-l știți despre Matei este că e obsedat de fotbal. Oricare obiect poate deveni minge, și orice spațiu se poate transforma într-un teren de fotbal. Matei știe să facă dribling, pasează și șutează cu o precizie uluitoare. Chiar și eu, Optimus, am devenit portarul său preferat. Recunosc, sunt un motan priceput la apărare! Băiețelul cu ochii de catifea pune la cale strategii pentru a învinge forțe extraterestre invizibile sau pentru a obține titlul de campion.

Într-un colț, lângă șevaletul lui Picasso, stă biroul său. Biroul e mai mult decât un birou, e o poartă spre infinitul cunoașterii. Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai curios din țară? Matei, desigur! Pentru el, matematica nu-i un mister, ci o comoară de rezolvat. Fiecare cifră și semn devin prieteni de nădejde în călătoria sa matematică. Matei este cel mai tare detectiv matematic pe care îl cunosc. Cu lupa lui, care arată exact ca o foaie de hârtie cu cifre, face calcule și rezolvă misterul matematic al zilei. Mă așez adesea lângă el și îl privesc, de obicei cu un ochi închis, pentru că el se concentrează cel mai bine dacă mă mângâie pe ceafă în timp ce gândește. 

Dar cea mai tare parte a camerei lui Matei este biblioteca. E ca un magazin cu povești dintr-un mall mai mic (da, știu ce e ăla mall, ce credeați?). Cărțile îi hrănesc imaginația și îl transportă în povești incredibile. Nu doar îi hrănesc imaginația, ci o cresc până nu mai are loc! Aici, în regatul cărților pentru copii, se ascund povești fără sfârșit. Sunt adevărate comori pentru el, pentru că îl poartă în lumi pline de magie și aventură. El adoră să citească și, cu ajutorul cărților, călătorește în locuri îndepărtate și se întâlnește cu personaje uimitoare.

Mă uit uneori la coperta cărților cu poze cu câini și mă întreb dacă acolo ar fi loc și pentru o pisică ca mine. Râde zgomotos când Dog Man îl aleargă pe Petey, pisoiul infractor. Hmm, dacă aș fi eu în locul lui…ar râde la fel de mult? Nu m-ar salva? În fine, în cele din urmă, mă mulțumesc să fiu exploratorul bibliotecii și să dau din coadă în semn de aprobare pentru cărțile sale preferate. Știu că eu sunt preferatul lui, mai ales pentru că sunt viu. Ați prins-o? 😉

Lumea magică din camera lui Matei nu se oprește doar la el. Are o verișoară minunată, Sara. Sara este ca un strop de sunet în viața noastră, pentru că pasiunea ei este vioara. Când Sara cântă la vioară, toată camera este plină de muzică, iar eu sar până la tavan cu coada mea în ritmul notelor. Matei este și el fascinat de sunetele fermecătoare ale viorii. Chiar și eu, ca motan, trebuie să recunosc că sună minunat!

Cu Sara, cea mai bună prietenă a noastră, aventurile capătă și mai multă savoare. Joaca de-a v-ați ascunselea în jurul patului, mini-concerte cu vioara și jocuri de societate, cum ar fi “Monopoly” sau “Șah,” devin parte din viața noastră de zi cu zi. Sara este ca un strop de energie, întotdeauna plină de viață.  Pentru Matei și pentru mine, e ca o surioară. Cu toții, în camera lui Matei, devenim echipa perfectă, gata să explorăm fiecare poveste a copilăriei.

Ei bine, trebuie să vă povestesc despre mica mea aventură în lumea cumpărăturilor online sau așa cum o numesc oamenii mari, “shoppingul”. Obiectele de mobilier minunate din camera lui Matei nu au apărut pur și simplu din senin. Părinții lui, Mirela și Andrei, au mers pe cel mai tare motor de căutare pentru mobilă și decorațiuni, FAVI.ro. Acum, știu că sună serios, dar pentru mine a fost o adevărată aventură! Mirela și Andrei s-au aventurat în lumea online a mobilierului și decorului interior pe FAVI.ro, unde au găsit tot ce le trebuia pentru a face camera lui Matei minunată.

Haideți să povestesc ceva interesant despre FAVI.ro, acest motor de căutare care a devenit prietenul nostru nevăzut în căutarea pieselor de mobilier și decorațiunilor perfecte pentru camera lui Matei. Deci, FAVI.ro este ca o comoară digitală a mobilei și decorațiunilor, plină de sute de mii de produse strălucitoare, adunate de la peste 250 de magazine din întreaga România. Și da, am spus “strălucitoare”, pentru că aici găsiți cele mai uimitoare obiecte de mobilier și decoruri, iar FAVI face asta ușor ca un joc de-a v-ați ascunselea!

FAVI.ro este ca un ghid magic care vă poartă în aventura “Căutarea Comodității”. Nu mai trebuie să bateți drumul de la un magazin online la altul pentru a vă găsi cele mai dorite piese de mobilier. Cu ajutorul motorului ăsta, puteți alege mobilă și decorațiuni pe baza stilului, culorii, prețului, materialului și multor alte caracteristici. Este ca și cum ați avea propriul consilier personal de design interior, dar fără să plătiți pentru sfaturi!

camera 7

Măi oameni buni, ce vă pot spune eu, ca motan căruia i s-a îmbunătățit viața de când trăiesc în casa asta, este că confortul, căldura, magia din camera lui Matei au fost aduse și cu ajutorul locului ăsta, unde căutarea mobilierului și decorațiunilor devine o aventură distractivă. Practic, vă puteți transforma casa dintr-o simplă casă într-o locuință frumoasă. Sincer acum, cine ar putea spune nu la asta?

Eu vă las acum că văd că Matei a luat jucăria mea preferată și mă strigă. Avem program zilnic de alergătură pe hol, de mângâiere, toarcere (eu) și de citit povești. Ne mai scriem și altădată. Miau!

Sursă foto: motorul de căutare FAVI.ro și Pexels. Prelucrare în Canva

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2023

Ce părere ai?