În fiecare clipă a vieții noastre, suntem arhitecții unei moșteniri invizibile, alcătuită din emoții, zâmbete și amprente lăsate în inimile celorlalți. “Oamenii or să uite ce ai spus, or să uite ce ai făcut, însă nu or să uite niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă”, fraza Mayei Angelou mă face să mă întreb uneori: ce moștenire îmi doresc să las în urma mea? Nu este vorba despre averi sau realizări personale, ci despre ceva mult mai profund, mai autentic – ceva care să reziste timpului și să pulseze în inimile celor ce vin după mine.
O moștenire inspirată de Napoleon: călătoria mea în autenticitate și compasiune
M-a introdus în starea asta de introspecție viitoarea lansare în cinema a filmului lui Ridley Scott, “Napoleon“, care prinde viață pe ecran pe 24 noiembrie 2023. E un film pe care îl am pe listă încă de când am văzut trailerul și a fost anunțată lansarea lui. Mă intrigă personalitatea lui Napoleon Bonaparte, geniul lui și capacitatea extraordinară de a fi un excelent strateg. Cine ar îndrăzni să se compare cu Napoleon? Nimeni… Dar, dacă aș ignora absurdul acestei comparații, ce “film” mi-ar ieși?
Fiecare dintre noi poate face istorie, fie prin mici gesturi cotidiene, fie prin transformări majore. Însă eu îmi doresc ca moștenirea mea să fie vie prin copilul meu, suflet curios și neîngrădit care mă învață în fiecare zi ce înseamnă a trăi cu adevărat. El este prelungirea mea, un povestitor al valorilor pe care le îmbrățișez: dragostea fără rezerve față de oameni, bucuria înrădăcinată adânc în fiecare clipă și o inimă deschisă către toate ființele. Într-un univers mai mic și mai personal, influența mea poate schimba destinul unui singur individ, iar asta e o victorie suficient de mare pentru mine.
Asupra politicilor întregii Europe, Napoleon Bonaparte a lăsat o amprentă puternică, modelând istoria și configurând trasee politice semnificative. În contrast, eu îmi doresc să exercit o influență asupra dezvoltării individuale și a devenirii copilului meu adult. Dacă Napoleon a marcat hărțile politice ale Europei, eu îmi doresc să contribui la harta emoțională și intelectuală a copilului meu. În loc să definesc granițe teritoriale, vreau să deschid orizonturi de înțelegere și empatie în lumea lui interioră. Dacă Napoleon a condus armate, eu îmi propun să ghidez prin exemplu și să cultiv valori precum iubirea, generozitatea și responsabilitatea. Prin comparația asta, apare contrastul între impactul la nivel macro al liderului istoric și dorința mea de a influența la nivel micro, contribuind la formarea unui individ echilibrat și conștient al lumii în care trăiește.
În viziunea mea, moștenirea nu constă doar în realizările personale, ci în modul în care îmi trăiesc viața. Aș dori să las în urma mea nu doar amintiri pline de strălucire, ci și urme ale bunătății mele, ale altruismului și empatiei pe care le-am distribuit în fel și chip. O simplă privire, un zâmbet sau o mână întinsă pot răspândi lumină în întunericul altora și asta vreau să fie amprenta mea în lume.
Codul lui Napoleon versus Codul iubirii
Codul napoleonian a pus accentul pe uniformizarea legilor și a justiției, creând un cadru legal comun pentru cetățenii Franței. Eu vreau ca viața să fie o petrecere a diversității și individualității. Vreau ca fiecare membru al familiei și coleg să fie ca un puzzle, contribuind la tabloul nostru comun. Nu îmi doresc să impun un set de reguli rigide, ci vreau un mediu în care fiecare să-și exprime unicitatea, iar respectul și colaborarea să fie la putere. Acceptarea diversității și individualității e să spui “te iubesc și te accept”, de fapt.
Viața de familie și relațiile personale sunt atât de bogate în amintiri și trăiri profunde. Aici, am găsit un teren fertil pentru a construi moșteniri autentice și durabile. Asemenea poveștii de dragoste dintre Napoleon și Josephine, în care nu doar puterea sau statutul contează, ci sentimentele și conexiunile autentice, viața de familie este un dans al inimilor care creează o moștenire ce transcende generații. Nu mi-am dorit niciodată o viață ca un film de acțiune. Ci, mai degrabă, una ca un film bun, așezat, inspirațional, care să relaxeze și să aducă bucurie celorlalți ca o noapte lină de cinema sub stele.
Viața profesională: tiranie și autoritate sau bucuria de a lucra împreună?
Viața profesională adaugă încă o nuanță la mozaicul moștenirii mele. Într-un domeniu în care am luptat pe frontul ședințelor online și al team building-urilor, scopul meu a fost să aduc oamenii laolaltă și să creez o atmosferă bazată pe autenticitate și colaborare. Nu am cucerit teritorii, dar am încercat să construiesc poduri între oameni.
Alegând să-mi desfășor activitatea profesională în domeniul resurselor umane, mi-am propus ca oamenii cu care lucrez să devină parte din viața mea în mod autentic și să le ofer din timpul (cel mai prețios dar pe care îl poți face cuiva) și disponibilitatea mea. Pentru că eu cred cu tărie că oamenii adunați pentru un scop comun, care dezvoltă relații guvernate de autenticitate, drag, ințelegere și împărtășirea unor valori comune sunt secretul performanței. Iar “resursele umane” ar trebui să fie tot mai mult despre dezvoltarea oamenilor, atenție și ajutor pentru modul în care reușesc să îmbine viața profesională cu cea de familie, sănătatea lor emoțională.
Moștenire personală prin artă
N-am cum să mă compar cu Napoleon. Cum ar mai fi? Însă, dacă aș face o paralelă, îmi este evident că nu pot fi măsurată în bătălii câștigate sau teritorii cucerite, ci în impactul pe care îl las asupra celorlalți. Ca și Joaquin Phoenix, actorul care îl interpretează pe Napoleon în filmul lui Ridley Scott distribuit de InterComFilm Distribution, am înțeles că moștenirea nu se rezumă doar la cariera artistică, ci la modul în care aducem schimbări și conexiuni în lume.
Așa cum fiecare scenă jucată de Phoenix devine o parte a mozaicului său artistic, fiecare întâlnire a mea devine o piesă din puzzle-ul moștenirii mele umane. Am avut bucuria să joc în trei filme, să experimentez și latura asta a ceea ce sunt eu. Pentru că și despre asta cred că este viața: experiențe. Și m-am îmbogățit explorând interiorul meu, ca să pot da viață personajelor jucate. Am săpat având în ceea ce sunt, ca să pot fi una cu femeile din filmele în care am fost distribuită să joc.
Joaquin Phoenix este și el un povestitor al emoțiilor. În poveștile sale cinematografice, transpune nu doar personaje, ci trăiri autentice care răzbesc dincolo de ecran. Ca actor, Phoenix lasă în urma sa un amestec de pasiune și introspecție, o moștenire de interpretări care provoacă și inspiră. Moștenirea lui nu constă doar în premii și laude, ci în modul în care abordează fiecare rol cu o adâncime emoțională remarcabilă. De la transformarea sa tulburătoare în “Joker” până la portretizarea complexă a lui Johnny Cash în “Walk the Line,” Phoenix își pune sufletul în fiecare interpretare. Prin explorarea unor teme sociale și personale sensibile, el contribuie la conștientizarea și schimbarea perspectivelor asupra lumii.
Toate filmele lui Ridley Scott sunt capodopere ale cinematografiei și trailerul filmului “Napoleon” promite un film excelent care să nu dezmintă asta. Pentru rolul Josephine a fost aleasă actrița Vanessa Kirby, pe care am admirat-o, în primul rând, în filmul Frânturi de femeie, dar și în serialul “The Crown”. Sunt curioasă dacă și aici se ridică la nivelul foarte ridicat de joc actoricesc pe care îl impune Phoenix de fiecare dată.
Gânduri de final
Ei bine, ca și Napoleon în ștafeta nebună a istoriei, am ajuns și eu, pe parcursul meu, cu ideea că nu hărțile politice (ce hărți politice?) pe care le-am schimbat sunt cele care mă țin în mintea oamenilor. Nici vorbă! E vorba de momentele alea în care am adus un zâmbet pe fața cuiva sau am fost o sursă de inspirație. Am avut momente când am încercat să schimb lumea cu pasiune, poate nu pe câmpurile de luptă, dar în birouri și în ședințele online.
Când am experimentat propria “exilare emoțională” lovită de o depresie post-natală, am înțeles că puterea interioară este cheia revenirii. Am cerut ajutor specializat, așa cum Napoleon a primit sprijin strategic pentru ieșirea din exil. Am descoperit că, în loc să fiu un general solitar, pot fi un lider care împărtășește povestea sa și inspiră pe ceilalți să caute ajutor în momentele lor de încercare.
Josephine a fost coloana vertebrală a lui Napoleon? Ha! Așa și în cazul meu: fiecare om întâlnit a fost un fel de stâlp în povestea mea, dar nu vă gândiți la coloane imense și grandioase. Mai degrabă, la stâlpi de suport pentru beția vieții de zi cu zi. Cred că, prin câteva sfaturi și niște momente dulci, am reușit să înțeleg că moștenirea se construiește cu fiecare glumiță, cu fiecare bucată de fericire și cu fiecare prietenie care se bazează pe un mix de iubire și înțelegere.
Surse foto: InterComFilm Distribution și arhivă personală. Prelucrare în Canva.
Articol scris pentru SuperBlog 2023