Despre mișcarea “Fă curat acum – întreabă-mă cum!” și alte panseuri
M-am săturat eu de mine de cât m-am plâns că viața-i grea și m-a făcut mama fără noroc. Că sunt grasă, că mi-e lene, că nu vine nimeni să facă curat în casă și e vraiște mereu, că n-am un bucătar la dispoziție, că n-are cine să ducă copilul la școală. Că am o viață cu probleme, ce să mai… Esențiale.
Vă întrebați, poate, eu ce-aș mai face dacă aș fi și slabă fără efort, aș avea și mâncarea gata și copilul aranjat pe toate palierele parentingului și îngrijirii personale, dacă aș avea o femeie-n casă. Tu ce ai face, Mirelo? Păi vă spun eu ce-ar face Mirela – ar zăcea. Lobotomizată. Că să nu credeți că are vreun interes major în vreo direcție anume și și-ar dedica timpul prețios vreunei cauze nobile. Că direcția nu există. Poate doar traiectoria bătătorită de la bucătărie până la telecomanda dătătoare de Netflix, la frigiderul furnizor de eclere cu ness sau de-acasă la vreo terasă, că tot a venit primăvara și o scoate din bârlog.
Mă, ce-or face, mă, mamele cu 2 copii? Alea cu 3 sunt, deja, OZN-urile mamelor din lumea-ntreagă, sunt Xenele războinice care se luptă cu Nu-urile, sunt Einsteinii rezolvatori de ecuații emoționale ale micilor tantrumiști. Cum s-or organiza ele, ce și-or spune în fiecare dimineață la trezire? Ce-or mânca și ce or bea? Că le văd. Am prietene cu 3 copii care sunt zen. Sunt ok. Copiii fericiți. Ele zâmbesc. Care-o fi secretul? N-or simți și ele că le plesnește vreo venă la cap când aud de 234647 ori pe zi NU – nu, nu fac teme. Nu mi-e foame. Nu vreau să plec din parc. Ba nu, nu e târziu. Nu…Nu…Cum le-or vorbi ele copiilor? Cu ce i-or hipnotiza?
Dar gata! Devin și eu o femeie ca lumea, nene. Mi-am promis! O viitoare femeie cu trup de amazoană de Dâmbovița, gospodina sectorului 4 pe 2024, best mama de pe scara blocului și viitoarea promotoare a mișcării revoluționare “fă curat acum, întreabă-mă cum”. Acestea sunt targeturile mele în viață. Alții visează la escaladarea posturilor către poziții de management sau a munților cu cele mai înalte vârfuri din lume, la inventarea remediului care să abolească acneea femeii mature, la inventarea aspiratorului care să atragă și forțele pozitive ale universului, pe lângă grămăjoarele de praf amestecat cu păr de pisică.
Strategia mea de a deveni această versiune 2.0 a mea, dar perfect normală pentru femeile din jurul meu și de pretutindeni, care nu pozează în victime ale cotidianului, este aceea de a mă urni, în primă fază. Mai marii mental-healthului zic că e bine să faci pași mici. Să nu-ți dai greu de la început, să nu cadă greu la pancreas. Așa că mi-am propus că tot ce tre’ să fac este să mă ridic din pat. La 5.30, ca să maresc timpul de activitate. Pân-acum, de când am început, nu m-am lăsat pradă tentației de a mări timpul de la 1 episod de serial pe seară la 2. Deci sunt pe drumul cel bun.
Ce mai fac e să mă uit la telefon după cel puțin două ore de la trezire. Uneori mă ambiționez tare și prelungesc până la 2 ore jumate – 3. Numai asta și mă simt ca și cum am urcat juma’ de Everest. Când ești la -20, un -15 e mare câștig. Apoi mi-am propus ca lucrurile pe care le fac dimineața (gen pregătit copilul, pachet de coală, negociat trezirea, verficarea ghiozdanului și micul dejun) să fie dintr-o stare înterioară de zen pe care mi-o induc pe cale auditivă și corporalo-mentală prin 20 de minute de stat stat cu ochii-nchiși cu un nene în căști care zice să mă concentrez pe respirație sau pe fiecare parte a corpului. Asta, făcută câteva dimineți la rând, e apă de izvor limpede pentru gălăgia care sălăjluiște în creierii mei.
Am zis NU zahărului. De 2 zile doar. Hahahahahaa. Mor de râs. Băi, e o treabă. După ce săptămâni întregi am ras metri de eclere cu ness, asta e o mare realizare, chiar și de 2 amărâte de zile. Noroc că în săptămânile astea de chiolhan cofetăresc am alergat câte 5km pe zi. Că altfeeel, azi vă vorbeam din postura de obeză, nu din aia a unei rubensiene cu ambiții de silfidă fit.
O altă treabă care ajută e să mă forțez (că e sforțare pentru un om cu ADD) să pun degetul pe gândurile mârșave care se tot insinuează obraznic în capul meu, să le pun pe categorii (e real/e iminent/e…) și apoi să le înlocuiesc cu altele mai bune. Nu iese întotdeauna, dar trag speranță că voi câștiga lupta treptat. Gândurile astea mă împiedică cel mai tare în a-mi atinge potențialul maxim de zenificare. Ele mă îndeamnă să bag dulce din perspective emoționale, ele îmi fac brânci pe canapea seara la Netflix (dacă-s atentă la film nu mai am timp de ele), ele mă împing la draci și nervi ai capului din nimic, doar pentru că îmi bubuie țeasta că-s prea multe și diverse și pe negru tuci.
Povesteam altădată cum fac eu curățenie. E jale mare amestecată cu Benny Hill. Să zicem că încep cu sufrageria. Și o iau ușor, așa, până, spre exemplu, dau de o carte care trebuie așezată. BAM! arunc cârpa magică, azvârl cât colo furtunul aspiratorului și mă tolănesc pe canapea, atrasă de câte o frază, o pagină, o ceva din cartea aia. Mă uită ADD-ul acolo până face mintea poc!, pardon, switch-ul către activitatea în care eram angajată acu 1 oră. Așadar iluzia unei case curată de la A la Z în doar o singură zi chiar asta e – O iluzie.
Leacul pe care l-am găsit e să-i pun pe Steven Bartlett și invitații lui în căști cât timp fac curățenie. Și minții pare să îi placă de el și oamenii deștepți pe care îi intervievează. Așa că rămâne acolo, cu ei și trebăluirea și șmotrul devin automatisme. Am avut marea împlinire, de când fac asta, să reușesc să fac curat peste tot.
Ca o recapitulare a pașilor de readucere pe făgașul sănătății la căpuț – mă pun la somn devreme și mă trezesc în creierii dimineții, fără telefon in primele 2-3 ore ale zilei, nenea care zice în căști să închid ochii și să respir conștient, fără zahăr (adio eclere cu ness), alergare minim 5 km/zi, switch de la gânduri neprietenoase la floricele pe câmpii, Steven Bartlett în căști. Cât se poate. Dacă reușesc să fac o figură frumoasă cu astea timp de 4-5 luni, vă zic că mut munții ăia de-i urcă ambițioșii.
Vă țin la curent. Sau…habar n-am dac-o s-o fac, că nu știu cât o să mi-o dea la gioale mintea zburătăcită și-mi va sugera lehamitea de scris pe blog.
Surse foto – VectorStock
One Comment
Wlog.Ro
Lenea poate fi considerata hobby? 😀