Publicat în SuperBlog

Despre Franke ţea lucrurilor. O femeie la cratiță și bucătăria ei.

Contextul unei relații defectuoase (viața înainte de electrocasnicele Franke)

Relația noastră, a mea și a bucătăriei mele, ca orice altă relație, a avut suișuri și coborâșuri. Au fost ani întregi în care nici măcar n-am salutat-o. Nici n-am trecut pe la ea. O ignorare totală. Ea se chinuia, mititica, să mă îmbie, să mă atragă într-o relație ceva mai strânsă. Nici vorbă. Bine, trebuie spus și că ea nu era tocmai pregătită pentru o relație. De ce să n-o spunem p-aia dreaptă?! Era învechită, demodată, fără nicio noimă. Nu evolua în niciun fel. Habar n-avea ce e ăla trend, ce e aia tehnologie nouă. N-avea și ea plită, cuptor și hotă, cum au aproape toate bucătăriile din vremurile noastre. Ea tot pe stil vechi. Cred că dacă mă îmbia încă de pe atunci cu, să zicem, niște electrocasnice Franke, ceva, lucrurile stăteau altfel. Dar ea se complăcea în situația asta. Și părea că îi place așa. Eu în relații de-astea nu mă bag. Să fie clar!

A fost nevoie de un mediator care să ne apropie. Să îmi puncteze beneficiile unei astfel de legături, să mă facă să înțeleg că o conexiune strânsă cu bucătăria ta e de luat în calcul. Mai ales când mediatorul e chiar copilul tău pe care trebuie să îl hrănești. Dacă până să apară el eu intram în bucătărie doar pentru un ceai și un ou fiert, iată că venise momentul să mă pun pe treabă. M-a primit ea, bucătăria. Fată de treabă. Cred că în sinea ei știuse tot timpul că momentul ăla urma să vină. Dar mi-a făcut și o surpriză. Își dăduse seama că trebuie să schimbe ceva ca să putem lega o punte între noi și s-a actualizat. S-a primenit. Și-a luat haine noi, s-a tehnologizat, doar-doar se apucă nebuna de gătit și n-o mai ocolește. Suntem bine de ceva vreme. Petrecem muuult timp împreună. Mie-mi place să spun că suntem prietene. Acum…ce-o zice ea…

Hai să-ți spun eu cum stau lucrurile. Că văd că bați câmpii. Nu eram tehnologizată, auzi! Nu eram în trend. Măi femeie, dar de ce nu spui tu sincer că nu aveam pentru cine. Dispăreai dimineața și nu te mai prindea nimeni pe-acasă până seara târziu când, daaacă te lovea vreo răceală mai fierbeai un ibric de apă pentru ceai. De ce nu spui tu că nici nu știai că exist. Să mă updatez pentru cine? Pentru una căreia i se strepezeau dinții când auzea cuvântul gătit?! Și da, m-am pus la punct când am văzut că începi să te apropii de mine. Să stai mai mult cu mine. Pentru ce să mă dotez cu plită, cuptor și hotă până atunci? Pentru ce să mă pun la punct cu electrocasnice Franke? Să le țin ca la muzeu? Acum da, e foarte bine. Și de-aia m-am și asigurat că am tot ce îți trebuie.

Plita, cuptorul și hota – odrăsluitoarele unei relații strânse

Ce zice ea mai sus e adevărat, întradevăr. Oricât aș încerca eu să mă dau rotundă, sunt conștientă că am fost un dezastru. Nu îmi plăcea să gătesc sub nicio formă. A trebuit să apară copilul și să mă forțeze să intru în bucătărie.

Vrei să spui că ești, încă, un dezastru.

Poftim?! Cum adică? Nu gătesc eu aproape zilnic?! Cred că mai mult de jumătate din timp îl petrec cu tine. Mă specializez în tot felul de rețete care mai de care mai sofisticate. Mă documentez, urmăresc tot felul de bloggeri specializați pe mâncare ca să evoluez. Mă ocup, cu alte cuvinte. Nu forjez eu la maxim plita, cuptorul și hota? Sunt maestra prăjiturilor sofisticate de casă, da?

Liniștește-te, dragă! Nu zic că nu faci. Dar dacă nu aveam eu cuptor incorporabil Franke, din gama nouă Maris, care să se curețe singur cu abur, doar cu apă (că are sistem Pyrolitic) tu stăteai 3 zile să freci la el. Îți spun eu! De-aia ziceam ca ești un dezastru. Ești ca un taifun de când intri în bucătărie și până când ieși. Că pe tine te iau de cap rețetele și faci mai multe în același timp, zici că vrei să hrănești un trib, nu trei oameni amărâți. Dintr-o dată, ce să-ți spun, ești și plăcintăreasă și fripturăreasă și brutăreasă. Noroc că una dintre caracteristicile cuptorului ăsta incorporabil Franke este funcția de Multicooking. Că tu le bagi pe toate odată. El poate să te ajute, bineînțeles, că are capacitate de 71 de litri! Dar cât mâncați, măi fraților?!

Cuptoare Maris de la Franke
(sursă foto: https://www.franke.com/ro/ro)

Aaa, după ce că fac…Știi bine că acum îmi place rău de tot să gătesc. Mai ales de când petrec mult timp cu Matei în bucătărie, că vrea să facem prăjituri împreună. De ce zici că fac multe odată? El vrea friptură, eu aș mânca ceva dulce și trebuie să îi dau și lui desert ceva și taică-su vrea ciorbe, budinci și ce îi mai place lui. E normal. Suntem, totuși, o familie. Din trei oameni, dar o familie. Familia hrănită bine e o familie fericită. Și apropo, dacă n-aveai tu plita, cuptorul și hota de la Franke, gătitul ăsta cu Matei ar fi fost mult mai greoi. Dar mă ajută mult că plita are funcție Child Lock, că blochează comenzile și nu e Matei în pericol dacă plec eu puțin de lângă el. Să știi că apreciez foarte mult toate lucrurile astea. Dar tu… Când nu găteam, că de ce n-o făceam, acum c-o fac, de ce o fac? Cine să te mai înțeleagă și pe tine?!

Plită Franke
(Sursă foto: https://www.franke.com/ro/ro/)

Chiar și o relație ușor subrezită poate fi salvată de electrocasnicele Franke

Nu, adevărul e că îmi place mai mult de tine acum. Stai mult cu mine, mai ales de când e pandemia asta. Ai evoluat, simt că faci cu plăcere toate bunătățurile. Se vede pe fețele lui Matei și Andrei. Și în gabaritul vostru, al tuturor din familie. Inclusiv al tău! Ce mi-ar aduce și mai mare bucurie ar fi dacă ai avea mai multă grijă de tot ce folosești la gătit. Că te ia valul, gătești până în creierii nopții și nu mai speli nimic. Le lași așa. Și dup-aia ți se face lene și o lungești. Ce-ar fi dacă te-ai disciplina și ai spăla plita, cuptorul și hota după fiecare sesiune de gătit. Tot ție ți-ar fi mai ușor și m-aș simți și eu mai bine. Să știi tu de la mine că o bucătăreasă adevărată are grijă și ca locul în care se desfășoară să rămână în urma ei lună. Și, în plus, nu te poți plânge. Pentru că, ți-am mai zis: cuptorul incorporabil Franke cu care m-am dotat eu pentru tine, din disperarea de-a te face femeie de casă, se spală singur. Toate resturile căzute în interiorul lui sunt transformate în cenușă. Mai ții tu minte când ai făcut un fum în casă de era să vină ISU peste noi? Că ți-au curs în cuptor tot felul de chestii? Ce te făceai tu dacă trebuia să îl cureți cu tot felul de detergenți?

Bine, bine, nu mă mai certa. Știi că acum te apreciez și sunt cu tine aproape toată ziua. Apreciez toată primenirea asta a ta, că te-ai tehnologizat, că îmi ușurezi mult munca. O să mă străduiesc să te îngrijesc mai mult. Dar îmi cam ia din timpul pentru pasiuni. Ai văzut că uneori am răgaz să mă și filmez zicând câte un monolog în timp ce am friptura în cuptor. Asta e foarte prețios și e un lucru pentru care îți sunt recunoscătoare.

Aaaa, nu-mi aduce aminte de schimonoselile tale pe actorie în timp ce gătești. Că nu știu cât pot să le mai duc. De-aia ai vrut tu bucătărie cu plită, cuptor și hotă Franke care-ți reduc timpul și efortul consumat. Ca să ai timp de maimuțăreli. Dacă știam eu…

Adică …

Auzi, stai puțin. Dacă tot dai din casă, nu vrei tu să îi întrebi pe oamenii ăștia cum se raportează ei la bucătăria din casa lor? Că sunt și eu curioasă dacă toți/toate sunt ca tine sau sunt și oameni serioși care apreciază un spațiu de gătit așa cum trebuie. Oare câți dintre ei gătesc ordonat, oare câți dintre ei, atunci când gătesc, nu mai fac și altceva în același timp și se concentrează pe rețetele-alea? Oare câți dintre ei folosesc electrocasnice Franke? E o curiozitate a mea…

Ați „auzit-o” pe Doamna. La voi cum e?

*Fotografiile din articol au fost prelucrate cu Canva.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021

Publicat în SuperBlog

Don’t Stop Me Now! I’m Kärchering.

Dom’le, bărbatul, când își ia el o nevastă de și-o pune pe numele lui și-o duce la casa lui, pe ce criteriu face asta?! Să țină cu casa? Să-i facă curățenie wow? Au ei o intuiție, așa, că gata, femeia asta e de casă? Bine…În cazul unora ca mine, nici nu trebuie mare intuiție. Pentru că se vede clar. Se citește gospodina din ADN direct pe față, pe brațe, pe mersul deșălat și, mai nou, și pe niște bufeuri neplănuite. Drept e că nu m-am bucurat niciodată la sulemeneli, oricât de scumpe, cât mă bucur la o păturică pe care să o pun peste pijămăluță și peste ciorăpelul flaușat, cât mă bucur la o crăticioară, la un aspirator…


Dar care e sensul lui “să ții cu casa”? – dacă ar fi el, bărbatul, să o dea în semiotică – Să întorci casa cu fundul în sus?


Nu știu dacă eu chiar sunt una care ține cu casa sau nu, având în vedere că am insistat să începem o mare renovare în luna februarie. Știm bine, cu toții, mă rog, toți oamenii normali la cap, că renovările se fac vara. Ca să se usuce, ca să nu existe umezeală, etc. Nu! Eu am vrut cât mai repede. Acum! Ca să pot să combin cu curățenia de primăvară în casă, dar (nu mai ziceți și voi nimănui), mai ales în gălăgia din cap. Simt nevoia, cel puțin de două ori pe an, să dau un reset. Să arunc ce nu-mi mai e de folos și să las lună. Și pe lângă mine, dar și în mine. E o formă de terapie pe care am adoptat-o când creierii mi-erau zdruncinați până în străfundul celulelor și a funcționat. Când e ordine în casă, se așează și gândurile mai ușor.

Despre împărțirea rolurilor în curățenia wow

Când să facem planul de bătaie, au început discuții și tachinări, doar-doar renunț la idee și facem și noi lucrurile cum se fac. În disperarea de-a mă convinge să mai amânăm, colegul de viață și tata la copil a aruncat și acuze: Tu vrei casă de instagram. Să faci poze cu #iwokeuplikethis și #thisismylife. Nu-mi spune tu mie! Eu, din disperarea copilului căruia i se promite jucăria și e amânată achiziția, am plâns. Da. Cu tânguieli, cu dramă (neexersată în oglindă, cum făceam când visam eu să joc în „Tânăr și Neliniștit”). Omul a înghețat și, ca să nu mă interneze, a cedat. Brusc, a avut revelația faptului că femeia pe care o alesese să țină casa, să se bucure la sesiuni de curățenie igienică, să-i fie soție la bine și la greu, voia casă lună numai bună de #instaphoto și #instapic, lucru care implica renovări în extrasezon. Și mai bătea și din picior mai abitir decât fi-su.


Trei săptămâni de haos, de alergătură, de praf, de alergeni și de amenințarea vertijului de final când ar fi trebuit să ne ocupăm de curățenie. Păi nu voiam eu curățenie wow? A și râs de mine. Să te văd eu cum faci tu curățenia igienică cu care mă tot ameninți. Numai că el habar n-avea ce AS dețineam eu în mâneca bluzei de casă. Nu de curățenie îmi era mie frică. Pentru că, acum ceva timp, cam de când a început circul ăsta trist cu pandemia, am hotărât că vreau să termin repede toate reprizele de curățenie care contează și să mă asigur și că distrug toți monștri traiului urban, pufuleții de praf, virușii insinuați nesimțit în spatele ușilor și pe la colțuri. Să nu mai pierd vremea aiurea-n tramvai cu smotru „á la cârpe” și să ratez seriale pe Netflix. Și mi-am luat mop și aspirator de la Kärcher, ca orice femeie care se respectă. Când le-am văzut în casă prima oară, m-am bucurat cum n-o făcusem nici când îl aveam pe Andrei lângă mine ginerică, la altar.


Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Andrei habar n-avea ce cadou primisem când ne-au fost livrate produsele astea. Că lui tehnologia i se pare, oricum, un must. Acum și mie. Și produsele astea chiar se bazează, nene, pe o tehnologie inovatoare. Adio stat în genunchi și frecat pardoseli! Adio praf adunat în spatele ușilor provocator de semi atacuri cerebrale la 2 zile, dar, mai ales, adio timp pierdut!


Înainte să fiu cu un aspirator și-un mop electric mai deșteaptă decât mă făcuse mama, simțeam ușor-ușor cum se strecoară în sufletul meu semi-depresia și un ușor retard în organizarea curățeniei, de fiecare dată când trebuia să o fac pe aia generală. Nu știam de unde să încep și cum să fac să și termin în viața asta.

Nu m-am enervat deloc când cei doi bărbați ai casei și-au luat bagajele și au plecat “puțin și noi, la țară”.


Pentru căăăă, am un plan de curățenie wow, de fiecare dată, cu Kärcher:

  1. Dau drumul la muzică în căști. Tare. Mă echipez de scandal și încep să scot tot de prin dulapuri, sertare-sertărașe, cutii. Le pun în mijlocul casei și arunc absolut tot ce nu mai e necesar (hârtii, accesorii dosite că nu le găseam locul, briz-brizuri etc). Când mormanul se face mult mai mic (și se face, că românul e strângător de fel), șterg sertarele și cutiile și așez lucrurile rămase și schimb piesa din căști.
  2. Dau jos perdelele și draperiile și le pun la spălat. Aici am un pont: le iau din mașină și le atârn frumos, direct pe șină. Nu mai aștept 100 de ani să se usuce.
  3. Aspir pereții. Da, da. Ca să nu mai simt că mă strâng demonii și de pe pereții îmbâcsiți. Și pentru că aspiratorul de la Kärcher are filtru HEPA care pune la pământ orice fir de praf și alergen, insist mult în camera copilului. Schimb piesa din căști.
  4. Șterg dulapurile pe dinafara și-apoi muzica mă îndreaptă ușor-ușor către baie.
  5. Când baia e bec, schimb piesa și țup, la bucătărie, unde îmi dau răgaz. E locul meu preferat din casă. În scurt timp, e lună.
  6. După încălzirea … vocală, desigur, încep concertul. Suntem eu și aparatul meu cu tehnologie inovatoare. Peste tot. Scena de 64 de metri pătrați. Cânt și aspir. Cânt și aspir.
  7. Intrarea în scena a lui Freddie Mercury. Așa i-am pus numele mopului electric. E performant, ca Freddie. Mă plimbă peste tot, așa cum și Freddie o face în căști – prin toate colțurile minții, prin toate cotloanele. Așa și el. Pentru că are cap cu articulație pivotantă, mă conduce prin cele mai ascunse locuri din casă și curăță tot. Ca Freddie sufletul. Nu lasă urme, poate doar de bucurie și relaxare. Nu-i trebuie nimic în plus, în afară de apă curată. Puțină. Așa cum lui Freddie nu-i trebuie decât atenția mea. În scurt timp, sunt gata cu toate: pardoseli (pe care fac două-trei scheme de dans și-mi dau seama că e brici de lucios și curat), covoare și cu inima sus.
  8. Geamuri. Aici brațele mele nelucrate la sală cam urlă. De febră musculară. Dar, pentru că v-am zis că mie nu-mi trebuie parfumuri, creme scumpe și schimonoseli, am pus ochii pe un aspirator de geamuri. Cadoul meu pentru mine de 8 martie. Mai ales că pot să-l iau și în rate. Și am vazut pe site, la Kärcher, că lucrează cu vreo 6 bănci partenere.

Cam asta e schema de lucru de fiecare dată.

Când cercetam noi piața în căutarea celor mai bune și mai de ajutor dispozitive de curățare a casei, mi-a sărit în ochi și mi-a ramas în minte faptul că la Kärcher sunt peste 1000 de oameni angajați numai în procesele de inovare. Oamenii ăia cercetează și inventează tehnologii inovatoare care să ne aducă nouă, în colcăiala asta a orașului, o gură de aer curat, să ne scurteze timpul de șmotruit (să ni-l lase pentru altele, pentru pasiuni) și să ne dea o stare de bine. Nu mă mir că numai anul trecut Kärcher a vândut peste 200.000 de produse la noi, în Romania.

S-au întors și fii risipitori acasă, după câteva zile. Se așteptau să mă găsească pe sub canapele, cu fundul în sus, asudată toată, nervoasă și cu tirada de scos ochii vărsată pe ei (că ce, eu sunt fata voastră-n casă? nu primesc niciun ajutor, stau cu astea claie peste grămadă și voi vă duceți la aer curat?! ). Ei bine, au făcut ochii cât cepele când au văzut că eu eram, deja, la al doilea sezon dintr-un serial nou, în casă mirosea, a primăvară și le făcusem și clătite.

Să tot fii femeie în casă, nene! Să tot faci curățenie wow și followerii de pe insta să fie like OMG! :))

La voi cum stă treaba? E o corvoadă sau o relaxare curățenia de primăvară? Ce tehnologie inovatoare folosiți?

Articol scris pentru Spring Superblog 2021

Surse foto: https://www.facebook.com/karcher.ro și arhivă personală

Publicat în De-ale voastre

Cum (nu) se scrie un articol (guest post Diana Gole)

Diana este SuperBloggerita. Cred ca este una dintre cele mai potrivite titulaturi pentru ea. N-am avut bucuria sa o cunosc personal, inca. Asa ca tot ce scriu aici e o impresie construita din observatiile si interactiunile online. E femeie-robot. In cel mai bun sens al cuvantului. E mama organizarii. Eu asa cred. E ceas cu postarile pe blog – nu-s nici putine si nici rare. Din contra. Scrie cu miez, cu substanta, lucruri care ne intereseaza pe toti. E clara, e argumentata si creativa. Si, ce credeti? Lucreaza in corporatie, citeste sute de carti, le face recenzie, ia interviuri pentru posturile de pe blog, se documenteaza, e activa in comunitate si a fost si pe podium, de 2 ori, in competitiile anterioare ale Superbloggerilor. Ma uit la ea si ma minunez. Desi ne mai spune, uneori, ca timpul nu-i e mereu prieten, ea chiar e vestita pentru cum se organizeaza. Avem doar de cascat ochii si de invatat. Multumesc, Diana, c-ai trecut si pe la mine!

Citește în continuare „Cum (nu) se scrie un articol (guest post Diana Gole)”
Publicat în De-ale voastre

Cum reușești să le faci pe toate? (Guest Post Raluca Anghel)

Blogul Ralucai Anghel e o poveste. O poveste frumoasa care te linisteste inca de cand dai click. E ca o primavara care te imbie la citit cu o cafea cu lapte pe fotoliu. Scrie despre lucruri care ii plac si care ii starnesc interesul (si noua, tuturor, cititorii, impreuna cu ea): dezvoltare personala, lifestyle, parenting, relatii, carti, calatorii. E un mic secret pe care ea il impartaseste cu noi. M-am bucurat tare ca a dat curs invitatiei mele de a-mi fi oaspete aici.

Citește în continuare „Cum reușești să le faci pe toate? (Guest Post Raluca Anghel)”
Publicat în Bad Mom, De-ale voastre

Despre (im)perfecțiunile (mele) mai mult ca perfecte (Guest Post Violeta Giol)

Violeta Giol (Vio ii spun in capul meu, ca o prietena wanna be), este unul dintre oamenii care m-au primit cu bratele deschise in comunitatea SuperBlog. Cu incurajari, a ras la glumele mele rasuflate din articole, m-a laicuit…V-am spus ca sunt oameni draguti. A raspuns si ea invitatiei mele de a scrie un articol pe tema autoironie si umor intr-o situatie/context dificila. Si ce frumos a raspuns! Dupa ce l-am citit mi-am dat seama ca e sora mea de galagie in cap. Mama, de 40+, cu framantari ascunse sub umor si misto de sine insasi, corporatista…A, stai, ca io nu-s. Ma rog, cu multe puncte comune. Mi-a trimis aseara un articol absolut savuros, pe care vi-l arat si voua mai jos, ca sa va identificati, macar in sufletul vostru, ca sa zambiti, ca sa va faca ziua mai frumoasa. Multumesc, Vio! 😛

Citește în continuare „Despre (im)perfecțiunile (mele) mai mult ca perfecte (Guest Post Violeta Giol)”
Publicat în SuperBlog

Ce caut io la SuperBlog?!

Exact. Nu mai bine stau eu frumos și fac niște tocănițe în bucătărioara mea, să miroasă a usturoi și ceapă călită?! Cum sunt eu obișnuită… Aaaaa, nu! Și de râsu’ curcilor dacă mă fac, mă bag. Ce-are, mă?! Că trece viața și eu sport n-am făcut să mă fi luptat și eu penteu un premiu, un loc pe un podium, ceva, în competiții, la olimpiade n-am fost… Vreau să fiarbă sângele-n mine de febra lipsei ideilor. :))

Citește în continuare „Ce caut io la SuperBlog?!”
Publicat în De-ale voastre

Autoironie si umor in blogosfera si in afara ei (Guest post Daniel Botea)

Daniel Botea e membru activ al comunitatii SuperBlog in care am intrat si eu din ianuarie. Oltean, pasionat de vinuri si branzeturi, Daniel e foarte activ in blogosfera. A onorat invitatia mea de a scrie despre autoironie si umor (tema: cum tratezi cu autoironie si umor o situatie dificila din viata) si ii multumesc pentru asta. Daca vreti sa stiti mai multe despre cine e Daniel, ce face si ce pasiuni are, urmariti-l.

Se apropie momentul inscrierilor pentru competitia bianuala Superblog. Abia astept sa ma delectez cu articolele colegilor mei de concurs. Daniel, o sa fiu cu ochii pe tine si scrierile tale. Multumesc ca ai poposit nitel si pe la mine.

Citește în continuare „Autoironie si umor in blogosfera si in afara ei (Guest post Daniel Botea)”
Publicat în Galagie Mare

Sunt fucked-up, deci pot să ud și canapeaua

Nu sunt o feministă. Nu sunt pentru că am considerat întotdeauna că fără ei, fără bărbați, trăim mult mai greu, spre imposibil. Nu-mi săriți în cap. Poate că mă simt eu mai neajutorată. De multe ori am dat dreptate bărbaților în detrimentul femeilor și mi-am petrecut timp mai prețios în compania lor, prieteni buni fiindu-mi, decât ascultând false probleme și lamentările unor femei care nu știu pe ce lume se află, dar dau în ei, în bărbați, nenorociții, ca surdu-n clopot.

Citește în continuare „Sunt fucked-up, deci pot să ud și canapeaua”
Publicat în De-ale voastre

Eșecul – o cale spre înfrângere sau o acceptare a sinelui? (guest post – Aniela Ciugureanu)

Pe Aniela am cunoscut-o (doar online, ce-i drept, dar cine se mai vede azi face-to-face?!) pe grupul Superblog de pe Facebook, acolo unde am avut surpriza sa intalnesc oameni foarte misto, bloggeri adevarati, de la care eu am foarte multe de invatat. Ea e blanda si buna. Mama, cu aceleasi framantari pe care le am si eu. Pe care le-am avut. Tema era sa povesteasca o intamplare, un context, o situatie neplacuta, dificila pentru ea, cu umor. M-a surprins foarte tare cu sensibilitatea si adevarul ei pus in cuvinte mai jos. Am plans cand am citit mail-ul de la ea care conținea articolul ăsta. Și apoi am lăcrimat amândouă comentând și aducându-ne aminte de experiența fiecăreia. Enjoy!

Citește în continuare „Eșecul – o cale spre înfrângere sau o acceptare a sinelui? (guest post – Aniela Ciugureanu)”