15 particularități ale mamelor de copii mici

Dacă sunteți puțin atenți pe stradă, veți observa că ies din mulțime detașat femeile-mame-de copii-mici. Sunt luminoase, cu Sfântu’ Duh pogorât pe chipurile lor senine și emană o energie molipsitoare. Sunt reclame vii la Sephora și ale noilor colecții H&M, sunt stilu’ și bunul-gust întrupate în trupuri zvelte și ferme.

Iată, ca să vă fie mai ușor, câteva semne clare că ați fost martorii norocoși ai incluziunii sociale ale acestor făpturi delicate și, în același timp, puternice.


Iar ție, mamă de copii mici, îți dau câteva hint-uri că faci și tu parte din această categorie în care fiecare femeie din lume și-ar dori să se încadreze, măcar o dată-n viață.


Știi că ești mamă de copil mic dacă:

  1. Arăți de parcă abia ai primit biletu’ de externare de la Obregia
  2. Miroși a transpirație cum n-ai făcut-o în viața ta
  3. Părul îți miroase a ceapă înăbușită. ATENȚIE! NU CĂLITĂ! Că ți-o iei de la laureatele-astea de premii internaționale în nutriția copilului genial de-ți sfârâie urechea dreaptă
  4. Bați orice record legat de timpul petrecut pe budă
  5. Postul tău preferat de televiziune e Nick Jr.
  6. Ultimul film pe care l-ai văzut a fost în altă viață
  7. Singurul target pe care îl atingi e ăla cu peste 10000 de pași zilnic
  8. Deși faci 10000 de pași, tot grasă ești, că mănânci porcării, în principiu, la doișpe noaptea
  9. În metrou, când ceilalți scrolează, tu repeți în gând, într-un picior, semi-adormită, rețeta de papricaș pe care ți-a dictat-o maică-ta la telefon cu o seară înainte și n-ai găsit niciun pix în toată casa s-o notezi
  10. Altele o urmăresc pe Kim Kardashian pe insta și tu o urmărești pe Jamilla
  11. Coloana sonoră a filmului vieții tale e Zunga zunga zunghe zunga zuuuunga zunghe*
  12. Bați orice record la verificat temperatura și nu faci scurtă la mână
  13. Distracția ta cea mai mare e să cobori până la Mega și să-ți iei 3 pungi de semințe pe care le balotezi tot după 12 noaptea
  14. Cumperi 245 de cărți de parenting și te simți vinovată că n-ai apucat decât să răsfoiești una.
  15. Momentul tău preferat al zilei e când te strecori în pat lângă „vinovatul” pentru cele de mai sus și le dai dracu’ de farduri, băi îndelungi și relaxante, ieșiri la socializare și filme bune furate de pe net.

*Pentru cei mult mai tineri, aceasta este coloana sonoră a unui celebru serial antic, Sclava Isaura.

Sursa foto: parenting.failblog.org

Principesele si gherțoaicele

Uneori, o simplă plimbare prin parcurile din nordul Bucureștiului îți poate schimba perspectiva asupra modului în care alegi să-ți crești odrasla/le. Să zicem că faci imprudența să îți dorești să-i arăți copilului și alte locuri de joacă decât cele din cartier, aflate între blocuri. Vrei o adevărată aventură pentru el și îl duci… În Herăstrău.


Hmm… Nu știu ce să zic. Poate-ar fi trebuit să te mai gândești un pic înainte. La tine. Că el își vede de toboganele și nisipul lui care, oricum, sunt la fel peste tot. Tu, însă, femeie liniștită, la casa ta de la bloc, cu maldăru’ de rufe nespălate și păru’ duhnind tot a usturoi, nu știu dacă poți să duci o ieșire d-asta. O duci până acasă, când începi să te perpelești ca gogoașa în tigaie că dacă alea-s ce trebuie și tu ești versiunea proastă?!


Despre mamele cool-fashion-zen-parentingaddict vorbesc eu aici. În primul rând te lovește în moalele capului tonul vocii. Atât de suav, atât de delicat și prețios de te-ntrebi dacă nu cumva ai nimerit în vreo adunătură de principese gata de încoronare. Totul e șoptit și nazal, se discută pe subiecte legate strict de creșterea copiilor doar în termeni de specialitate, așa cum scrie la cărți. Se pune accent pe libertatea copilului și lăsarea lui să fie. Așa cum e el. Numa’ că-n timpul ăsta copilu’ liber vine și-i trage mă-sii o scatoalcă de îi clănțăne implanturile de fildeș. Și se tăvălește și urlă și ea nu se mai aude în elucubrațiile și militările ei pentru și despre așezarea-n lume a pupilelor. Își spune textul învățat pe dinafara de la Urania și așteaptă să se liniștească Denis the Menace. N-o face. Îl trage de mână ușor spre ieșire, el urlă, se zbate, ea zâmbește încurcată, el urlă, se zbate, ție-ți vine să-i zici: da’ dă-i, mă, nene, una la cur! Numa’ că nu poți. Că știi că nu se face. Ai fost și tu în situația ei. Tu ai țipat nițel, că nu te-au ținut nervii aia neîntreținuți cu femeie-n casă, mașină cu șofer la scară și tratamente cosmetice la clinici renumite pentru remodelare corporală după 40 de ani.


Outfit-urile te fac să intri în pământ și să nu mai vrei să ieși de-acolo fără credit pe 5 ani pentru țoale. Ești și tu într-o încercare de a păcăli coolnessu’, da’-n comparație cu ele, tu ești Dragonu’ Roșu și ele-s Galeriile Vittorio Emanuele.


Legat de profesia lor, presupun (oricum, totul e o presupunere) că multe nu fac nimic. Că trebuie să stea acasă cu odrasla, să se informeze continuu asupra căilor de comunicare perfecte mamă-copil, să urmărească noile colecții de haine de copii din mall și să sară pe cele mai cool cu cardu’. Altele sunt vedete. Le-am recunoscut eu de la Antena Stars. Iar altele sunt mame de weekend, cum suntem majoritatea, doar că foarte bine îmbrăcate.


Nu mă mai duc. Nu, nu. Stau aci, între blocuri, cu colegele mele de cartier. Mai o sămânță, mai o rețetă de sărmăluțe în foi de viță, mai un Dumnezeii mă-tii de copil, dacă mai urli, te zăpăcesc cu bătaia!

Nu vrem bani de jucării, vrem doar timp pentru copii!

Când plec eu seara de la muncă (pe la 20.00), văd copilași de mână cu unul dintre părinți (daca n-or fi boni/bone/bunici/doamne de la aprozar) cu ghiozdanele în spate, mergând, probabil, spre casă. Aduși de spate, obosiți, tristuți, dar afișând un zâmbet pentru adultul de lângă ei. Probabil că atunci ies de la after-school, after-grădiniță (că bănuiesc că nu de la after-hours. Doar n-om fi înnebunit cu toții de tot și, oricum, ăștia zic că after hoursu’ ăsta se termină dimineața. Deci, nu!). La un calcul simplu, copilu’ ăla ajunge acasă după 12 ore. Într-o oră, maxim, pică lat, deși unii, din nevoia de a-și mai petrece câteva minute în plus cu părinții, singurele din ziua aia, mai trag de ei și refuză somnul la ora fixă.


Înțeleg părinții care nu au soluții. Care trebuie să își sacrifice familia toată, până la urmă, pentru bani. Că unii au program urât, alții fac ore suplimentare, alții sunt singuri etc.
Dar bani pentru ce? Pentru jucării? Pentru haine scumpe? Pentru 1 vacanță vara? Copiii nu vor asta. Cel puțin nu ăștia de grădiniță. Matei mi-a zis clar, articulat: eu nu vreau haine și jucării. Eu vreau să stai cu mine. Bam!
Cine ne mai dă noua timpul ăsta înapoi? Cine le mai dă LOR timpul ăsta cu părinții înapoi? Well…
E trist și mi se strânge sufletul.


Ne chinuim să facem față competiției prostești între părinți cu activitățile extrașcolare. Îi dăm la pian, la engleză, la dans, la balet, la aruncarea cu prăjina, că e creieru’ burete și tre’ să băgăm informație în ei. Pff… Nu mai pot cu asta cu buretele. Și de jucat când? De bucurat de copilărie când? De alintat, de mângâiat, de petrecut timp cu noi, cele mai importante persoane din viața lor, când?!


Sigur că toți ne dorim să le oferim tot ce e mai bun pe lume. Dar nimic nu e mai bun pe lume decât brațele noastre, atenția noastră, timpul nostru. Că de iubit, îi iubim, cu siguranță. Dar nu prea avem când să le-o și arătăm. Vrem viitor asigurat pentru ei. Dar le asigurăm doar partea materială, neștiind că, în prezent, îi handicapăm emoțional, le săpăm gropi adânci în sufletul de viitor adult, prin lipsa prezenței noastre ACUM.


Ce-și vor aduce ei aminte? Weekendurile? Serile în care îi zorim să meargă la culcare, că a doua zi pleacă de acasă dimineața și stau 12 ore cu alte persoane, unele plătite de noi din orele suplimentare petrecute la serviciu, departe de ei. Îi aducem pe lume și apoi, împinși de viața asta care ne cere întruna să facem, să învârtim, să alergăm, îi aruncăm în mâinile altora să ni-i îngrijească și să îi facă oameni.


Cele mai importante persoane din viața copilului nostru suntem noi. Și noi fugim de ei. De nevoie, cică.

Sursa foto : Pinterest