Viața îmi mănâncă tot timpul. Greu ajung să mă pun în fața laptopului și să dau drumul la cișmeaua gândirii. E vară, sufletul zburdă, dar mai ales picioarele. Revelația ultimilor zile e că eu alerg de mult timp, nu de acum două luni jumate-trei, când mi-am târât trupul superb și supraponeral pe cărăruile Parcului Tineretului întru eliminarea apei din corp (că asta era explicația, că rețin apă) și izbăvirea de păcatele tânjirii zilnice după pâine proaspătă, semințe de floarea soarelui și 2 până la 5 eclere. Alerg, cel puțin de când s-a născut Matei, ca o curcă beată și fără direcție pe diverse rute – grădiniță – acasă – muncă – grădiniță, sufragerie – bucătărie (asta se întâmplă de vreo 14635 de ori pe zi la comanda mami!, parc – casă – mega – mall etc. Deci, dragii mei, sunt alergătoare de performanță de foarte mult timp. Nu așa … auzi, 2 luni jumate-3. Ce-i asta?!
De când Parcul Tineretului mi-e prieten numai mie cu ale lui dimineți de îți taie respirația am învățat câteva chestii pe care nu le-am găsit niciunde în analele alergatului de la Isus încoa’. Și sunt lucruri pe care trebuie să le știe cei care se apucă, la fel cum am făcut-o eu, din frica de a nu face iar șanț în vârful patului la ușoarele și parșivele adieri ale depresiei. Adică te duci și alergi, mănânci pământu’, decât să te înghită el. O iei la sănătoasa cu ce ai pe tine – în șlapi, cu pantalonii scurți scămoșați cu care faci curat în casă, cu tricoul găurit, cu ce ai. Și vezi dup-aia dacă merită să dai o tură până la Decathlon să te îmbraci și tu ca un om care iese în parc să facă pași, nu să cerșească. Așadar, iată marile învățăminte pe care le-am tras eu în aceste 2 luni jumate – aproape 3 de când alerg.
Nu sunt și n-o să fiu niciodată Murakami
Hai, că v-am făcut capul calendar cu ăsta. Știu. Dar nu din vreo obsesie pentru marele scriitor japonez și ale lui cărți bestseller în lumea largă. Că eu n-am citit decât 2. P-alea mai subțiri. :)) Practic, ce m-a interesat. Că dup-aia am văzut c-o dă în diverse cu metaforele și metafizicu’ și eu sunt o fată simplă de la țară căreia îi plac lucrurile concrete – se pupă x cu y, y o părăsește, x se aproape sinucide și apare z – Făt Frumos din New York cu care ea se regăsește pe cărările vieții și ce frumos a fost. Sfârșit.
Așadar, obsesia mea cu acest om-scriitor-alergător e pentru că m-am chinuit să fac ce zicea el în cartea lui despre alergat. Și nu se pupă deloc. Pentru că eu chiar nu sunt Murakami. Ce să vezi?! El alerga 10-12 km/zi (lucru pe care l-am făcut și eu), dar dormea la prânz nemernicul. Se odihnea. În fiecare zi. Păi eu n-am mai dormit la prânz de când eram mică. Normal că la 20.00 mă ia plânsul de oboseală și văd stele verzi. El contempla natura și marea și oceanele și scria. Chema muzele, pe relax. Eu contemplez rafturile din supermarket și cărțile de bucate, că nu mai știu ce să fac de mâncare și chem livratorul cu pizza quatro fromaggi, că mă dau bătută.
Grijă mare la masa de seară
Eu sunt și pe dietă low carb în același timp în care alerg de-mi sar fulgii (o să detaliez mai jos de ce e o mare prostie că fac asta). Dar și pe fasting intermitent. Da, măi, sunt această campioană, această regină neîncoronată a dietelor ținute în același timp. După ora 18.00 nu mai mănânc nimic până a doua zi pe la 10.00. Dar sunt și om. Și am mai sărit peste regula asta. Și am îngurgitat câte ceva. Uneori ceva soft, alteori ceva sățios și bun.
Mare greșeală. Dacă v-apucați de alergat, grijă mare! Măi oameni buni, am avut dimineți în care am doborât recorduri mondiale la viteză. Sunt convinsă. Tot ce visam era buda. Ce transpirație de la km parcurși?! Ce deshidratare de la efort?! Să vezi nenică cum e să te ia crampele alea mari și să fii pe partea cealaltă a lacului față de blocul tău. Să mai ai, practic, 2 km până acasă. E vis urât cu filme cu Donatella Versace. Mori și învii de 100 de ori până ajungi în raiul budei tale. Simți că ți se scurge viața din tine. Că o să te știe toată Capitala ca aia care a făcut căcuț pe ea în Parcul Tineretului din centrul Bucureștiului. Că nu exstă rușine mai mare. Și că e timpul să fii Surya Bonaly. Ăăă, stai, că aia era patinatoare. Mă rog, un d-asta campion olimpic la viteză. Și dă-i viteză și dă-i cu Doamne-ajută s-ajung pân-acasă!
Somn de frumusețe sau de găină
Eu am știut dintotdeauna că am spirit de atlet. Că știu ce înseamnă un stil de viață sănătos, cu reguli pe care trebuie să le respecți, cu tot tacâmul. Uite, de exemplu, am știut mereu cât de important e somnul. De-aia m-am culcat toată viața odată cu găinile. De-aia, dacă trecea de 22.30 intram în panică și nu se mai înțelegea nimeni cu mine – prieteni la bairame, pe plajă în Vamă, discoteci, petreceri, etc. Ora 22.30 a sosit – marș la pătuț, Mirelo, că tu știi cum e cu somnul, cu tinerețea, cu toate astea. Ei, alergarea mi-a arătat că am avut dreptate să dorm ca ursul toată viața. Să rup patul cu cele 10 ore dormite pe noapte. Sunt această vizionară care simțea că face bine ce face și că, one day, când zeița alergătoarelor se va insinua în gândurile și motivația ei, un lucru va fi fost deja făcut. Somnul.
Când încă era Matei la grădiniță, abia așteptam să vină vara, să nu mă mai trezesc la 6 ca să pregătesc tot ce trebuie pentru plecarea la grădi. Visam cum o dormim amândoi până târziu, nederanjați de balele uscate de la gură. Ei, ce să vezi?! M-a luat pe mine vria alergării, m-a apucat pe mine get fitu’ și dorința de modelare corporală. Și adio somn până târziu, adio bale uscate, adio…Pentru că mă trezesc la 5.30-6.00 ca să alerg. Am rămas, în schimb cu serile în care prietenii se întâlnesc la terase, frumos, fac plimbări în noapte, pe răcoare și eu dorm de la 22.30, cel târziu. N-am ce să fac. Sunt alergătoare….:)))
100 de diete și sport în același timp?
Nu. Ăsta e răspunsul la întrebarea de mai sus. Scriam câteva paragrafe mai încolo că țin și dieta low-carb, fac și intermitent fasting și și alerg. Ce să mai … Sunt această Xena balcanică. Dar o Xena care era să și-o ia big time. Low-carb înseamnă și low-energy. Și mi-a dat o săptămână în care am dormit în șlapi. Ruptă, moartă, abia am putut să mă mișc. De alergat alergam, cum să nu?! Păi nu am țintit eu la 10 km/zi aproape în fiecare zi?! Dacă nu mai slăbesc?! Dacă … Alergam dimineața și, în loc să fiu energizată și gata de atacul zilei, îmi venea să mă pun pe jos pe peronul de la metrou să trag un pui mic de somn.
Treaba e, cred eu, așa: ori ții dieta low-carb și te apuci de alergat după ce ai dat jos câte kg vrea muschiul tău neantrenat încă, ori alergi, dar mai bagi și un orez integral, un cartofior, o pastă integrală. Eu le-am eliminat de tot, pe sistemul piei, drace! Și rău am făcut. Că energie ioc. Chef ioc.
Acum m-am repliat, deși aș mai vrea să mai trimit încă 3 kg la balamuc. Dar am răbdare. Că alergatul oricum mă slăbește. Atenție! Nu m-am înfipt în eclere și-n pâinici din făină albă. Dulcele tot 1 înghețată e când mi-e poftă, pâinicile tot wassa integrale sunt. Doar că nu mă mai feresc de carbohidrați ca și când mi-ar fi viața în pericol în preajma lor.
Vă mai spun un secret. Eu nici n-am vrut să las pe nimeni să mă ajute. Că știu eu, dom’le, cum se face. Ce poate să fie atât de greu? Alergi. Un pas în fața celuilalt, cu mărirea vitezei. Nu e chiar așa. Era bine să fi acceptat să fiu ajutată, îndrumată, ca să o iau ușor și frumos. Însă acum chiar că nu vreau să dau bani să îmi explice cineva cum se face. Mai ales după scatoalcele astea pe care mi le-am luat din neștiință. Pentru că m-au forțat să mă documentez, să citesc, să experimentez și să adaptez. Lucru care mie îmi dă un plus la viață.
Apăăăă
Să le dea Dumnezeu sănătate alora de la primărie, de unde or fi ei, pentru țâșnitorile de apă puse prin parc. Că tare e greu și enervant să alergi cu sticla în mână, să fleoșcăie apa aia în sticlă și să nu te mai poți concentra la respirație, pași etc. Și e vital să bei apă când alergi, mai ales pe căldurile astea. Transpir foarte tare și se usucă instant. Simt sarea pe piele și pe buze. De-aia aproape că mă dușez la țâșnitori. Iau cu pumnul și torn pe mine. Și ce bine e! Altă viață, alți km de fumat uite-așa! În 10 km beau de 3 ori apă și fac 3 semi-dușuri d-astea. Nu beau decât câteva guri, ca să nu facă bâldâbâc în burtă. Dar tot nu e suficient. Pentru că mă simt deshidratată. Oricâtă apă aș bea după. Așa că m-am dus frumos la farmacie și mi-am luat niște săruri și electroliți care să repună ce trebuie în organism și să nu fie cu deficit.
În loc de concluzie
Această timidă începătoare în ale alergării vă recomandă și vouă să o faceți. Repet, pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, eu uram și gândul că m-aș putea apuca vreodată de jogging. De sport, în general. Dar starea de bine pe care mi-o dă, energia, viața transformată în frumos, capul limpede, capacitatea de a face față mai ușor tuturor rahaturilor care se adună pentru rezolvare într-o singură zi, sunt motive foarte bune să mă gândesc că e una dintre cele mai deștepte decizii pe care am luat-o în viața mea. Am slăbit 8,5 kg în aproape 3 luni. Se duce celulita cum pleacă trenu’ din gară, iar eu mă transform într-o Mirela care îmi place din ce în ce mai mult.
Vă pupez din alergare!
