Ce caut eu in viata mea
-
Despre mișcarea “Fă curat acum – întreabă-mă cum!” și alte panseuri
M-am săturat eu de mine de cât m-am plâns că viața-i grea și m-a făcut mama fără noroc. Că sunt grasă, că mi-e lene, că nu vine nimeni să facă curat în casă și e vraiște mereu, că n-am un bucătar la dispoziție, că n-are cine să ducă copilul la școală. Că am o viață cu probleme, ce să mai… Esențiale. Vă întrebați, poate, eu ce-aș mai face dacă aș fi și slabă fără efort, aș avea și mâncarea gata și copilul aranjat pe toate palierele parentingului și îngrijirii personale, dacă aș avea o femeie-n casă. Tu ce ai face, Mirelo? Păi vă spun eu ce-ar face Mirela – ar…
-
Protejându-i pe ceilalți, te protejezi pe tine
Într-una din zecile de căutari zilnice pe google cu care îmi ocup viața, am dat de numele domnului Kagiyama și al asociației sale “Learning by cleaning”. Pasiunea lui Kagiyama pentru curățenie a început de când era copil și părinții lui au impus regula unei case impecabilă. Nu pot să spun că sunt 100% de acord cu ideea lui de a curăța toaletele fără mănuși pentru a nu rata niciun fir de păr, dar ceva în pasiunea asta a lui m-a atras și m-a făcut să reflectez puțin asupra propriei relații cu curățenia. Cum am fost mereu pasionată de învățat diverse lucruri, subiectul m-a atras imediat. M-a intrigat asocierea improbabilă de…
-
Dau refresh creativității cu Spring SuperBlog
Într-o lume absolut dementă, cu AI-uri, cu totul la botul calului, cu neuroni care scârțâie pentru că am ajuns să gândească tehnologia cu toate tool-urile ei în locul nostru, un concurs ca Spring SuperBlog e o gură zdravănă de apă proaspătă de izvor pentru minte. Un refresh binevenit al creativițății adormită. Cel puțin, așa simt eu. Mă ia valul vieții în fiecare dimineață și nu mă pot opri în fața foii albe să scriu. Orice. Scriu pentru alții, scriu notițe, liste de cumpărături, remindere, dar nu scriu pentru mine. Deși știu prea bine, pe probate, că e terapie să pui pixul pe hârtie și să scoți tot ce se poate…
-
Napoleon și eu: pagini de istorie personală în lumina reflectoarelor
În fiecare clipă a vieții noastre, suntem arhitecții unei moșteniri invizibile, alcătuită din emoții, zâmbete și amprente lăsate în inimile celorlalți. “Oamenii or să uite ce ai spus, or să uite ce ai făcut, însă nu or să uite niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă”, fraza Mayei Angelou mă face să mă întreb uneori: ce moștenire îmi doresc să las în urma mea? Nu este vorba despre averi sau realizări personale, ci despre ceva mult mai profund, mai autentic – ceva care să reziste timpului și să pulseze în inimile celor ce vin după mine. O moștenire inspirată de Napoleon: călătoria mea în autenticitate și compasiune M-a…
-
43-ul e un fel de 34, da’ nu e
Merg, deja, pe 44. Hahaha, o să mă ucidă Luci pentru vorbele astea, căci aceste vorbe ne doare. Nici n-am trecut bine de ăștia 43 și mă și văd mai aproape de groapă cu un an. E despre asumare, ce să ne mai… Îmi asum începuturile de bufeuri, dracii ăia mari care mă iau de la nervii capului din te miri ce, șontâcăreala și ce mai vine cu anii ăștia mulți și nesimțiți. Cică io mă simt, dom’le, tânără pe interior, în sufletu’ meu. Păi cum ar fi să mă declar atât mie în oglindă, cât și în gura mare, așa, o doamnă de vârsta 2 spre 3 cu veleități…