Cum (nu) se scrie un articol (guest post Diana Gole)

Diana este SuperBloggerita. Cred ca este una dintre cele mai potrivite titulaturi pentru ea. N-am avut bucuria sa o cunosc personal, inca. Asa ca tot ce scriu aici e o impresie construita din observatiile si interactiunile online. E femeie-robot. In cel mai bun sens al cuvantului. E mama organizarii. Eu asa cred. E ceas cu postarile pe blog – nu-s nici putine si nici rare. Din contra. Scrie cu miez, cu substanta, lucruri care ne intereseaza pe toti. E clara, e argumentata si creativa. Si, ce credeti? Lucreaza in corporatie, citeste sute de carti, le face recenzie, ia interviuri pentru posturile de pe blog, se documenteaza, e activa in comunitate si a fost si pe podium, de 2 ori, in competitiile anterioare ale Superbloggerilor. Ma uit la ea si ma minunez. Desi ne mai spune, uneori, ca timpul nu-i e mereu prieten, ea chiar e vestita pentru cum se organizeaza. Avem doar de cascat ochii si de invatat. Multumesc, Diana, c-ai trecut si pe la mine!

Citește în continuare „Cum (nu) se scrie un articol (guest post Diana Gole)”

Cum reușești să le faci pe toate? (Guest Post Raluca Anghel)

Blogul Ralucai Anghel e o poveste. O poveste frumoasa care te linisteste inca de cand dai click. E ca o primavara care te imbie la citit cu o cafea cu lapte pe fotoliu. Scrie despre lucruri care ii plac si care ii starnesc interesul (si noua, tuturor, cititorii, impreuna cu ea): dezvoltare personala, lifestyle, parenting, relatii, carti, calatorii. E un mic secret pe care ea il impartaseste cu noi. M-am bucurat tare ca a dat curs invitatiei mele de a-mi fi oaspete aici.

Citește în continuare „Cum reușești să le faci pe toate? (Guest Post Raluca Anghel)”

Despre (im)perfecțiunile (mele) mai mult ca perfecte (Guest Post Violeta Giol)

Violeta Giol (Vio ii spun in capul meu, ca o prietena wanna be), este unul dintre oamenii care m-au primit cu bratele deschise in comunitatea SuperBlog. Cu incurajari, a ras la glumele mele rasuflate din articole, m-a laicuit…V-am spus ca sunt oameni draguti. A raspuns si ea invitatiei mele de a scrie un articol pe tema autoironie si umor intr-o situatie/context dificila. Si ce frumos a raspuns! Dupa ce l-am citit mi-am dat seama ca e sora mea de galagie in cap. Mama, de 40+, cu framantari ascunse sub umor si misto de sine insasi, corporatista…A, stai, ca io nu-s. Ma rog, cu multe puncte comune. Mi-a trimis aseara un articol absolut savuros, pe care vi-l arat si voua mai jos, ca sa va identificati, macar in sufletul vostru, ca sa zambiti, ca sa va faca ziua mai frumoasa. Multumesc, Vio! 😛

Citește în continuare „Despre (im)perfecțiunile (mele) mai mult ca perfecte (Guest Post Violeta Giol)”

Autoironie si umor in blogosfera si in afara ei (Guest post Daniel Botea)

Daniel Botea e membru activ al comunitatii SuperBlog in care am intrat si eu din ianuarie. Oltean, pasionat de vinuri si branzeturi, Daniel e foarte activ in blogosfera. A onorat invitatia mea de a scrie despre autoironie si umor (tema: cum tratezi cu autoironie si umor o situatie dificila din viata) si ii multumesc pentru asta. Daca vreti sa stiti mai multe despre cine e Daniel, ce face si ce pasiuni are, urmariti-l.

Se apropie momentul inscrierilor pentru competitia bianuala Superblog. Abia astept sa ma delectez cu articolele colegilor mei de concurs. Daniel, o sa fiu cu ochii pe tine si scrierile tale. Multumesc ca ai poposit nitel si pe la mine.

Citește în continuare „Autoironie si umor in blogosfera si in afara ei (Guest post Daniel Botea)”

Eșecul – o cale spre înfrângere sau o acceptare a sinelui? (guest post – Aniela Ciugureanu)

Pe Aniela am cunoscut-o (doar online, ce-i drept, dar cine se mai vede azi face-to-face?!) pe grupul Superblog de pe Facebook, acolo unde am avut surpriza sa intalnesc oameni foarte misto, bloggeri adevarati, de la care eu am foarte multe de invatat. Ea e blanda si buna. Mama, cu aceleasi framantari pe care le am si eu. Pe care le-am avut. Tema era sa povesteasca o intamplare, un context, o situatie neplacuta, dificila pentru ea, cu umor. M-a surprins foarte tare cu sensibilitatea si adevarul ei pus in cuvinte mai jos. Am plans cand am citit mail-ul de la ea care conținea articolul ăsta. Și apoi am lăcrimat amândouă comentând și aducându-ne aminte de experiența fiecăreia. Enjoy!

Citește în continuare „Eșecul – o cale spre înfrângere sau o acceptare a sinelui? (guest post – Aniela Ciugureanu)”

Foloseste autoironia pentru a face misto de ceilalți (guest-post Emil Călinescu)

Emil sau Emil e un star. Pe grupul Superblog, dar am eu senzația că pe tot online-ul. Deține 4 bloguri, fiecare cu tematica lui și e ca un fluviu înspumat de inspirație. E mucalit, are o tonă de umor și e foarte deștept. M-am bucurat tare mult că a acceptat invitația de a fi musafirul meu aici. E un post plin de umor, de substanță și de lecții. O să vă placă rău ce zice mai jos. Trust me!

Citește în continuare „Foloseste autoironia pentru a face misto de ceilalți (guest-post Emil Călinescu)”

Catwalkul enoriașelor

Nu m-a proclamat nimeni, dar eu, în sufletul meu, mă simt un fel de divă diafană a pomenilor. Cel puțin a ălora de 7 zile care, din rațiuni economice și organizatorice, le încorporează și pe cele de 3 zile. Dar am ambitii mai mari… Vreau să mă autoinstaurez și patroană a pomenilor de 40 de zile, ca apoi să ajung la culme – regina absolută a ălora de 1 an. Mi se pare ca am cu ce, ca să zic așa… Am un fel de grație observabilă în răsucirile printre mese cu farfuriile de varză călită în mâini… Și totul vine natural, like I was born with it… Și simt în spate privirile invidioase ale babelor artritice, dar și pe alea admirative ale popii… E cu vreo 5 ani mai tânăr ca mine și capătă brusc pofta de mâncare, deși e plin săracu’ până-n gât de toate variantele de pilaf pe care le-a înghițit la alte pomeni, înainte să ajungă la noi. „Pilaful e mâncarea țărânii!”, zic babele în sat. Dar noi îi dăm varză cu friptură de porc, iar eu mă mai și piruetez cu ea, cu vârsta mea incerta, dar care iese clar din media de vârstă a anturajului lui…

Guest post anonim

I put a spell on you

Oamenii talentați și cu bun-simț, de multe ori, nu se expun. Au acest „nu zic io, că cine-s io sa m-asculte lumea pe mine, nu scriu io, că cine-s io să mă citească pe mine”. Nu e cazul meu, desigur.😂
De când am început blogul am în cap ideea că sunt foarte mulți d-ăștia ca cei descriși mai sus care merită să fie auziți/citiți/știuți. Așa că am făcut și categoria guest-post-urilor unde vă invit să vă așezați scrierile spre citire.
Primul post de genul ăsta e luat, oarecum, cu japca de la cel care l-a scris.

I PUT A SPELL ON YOU
Aseară, uite-așa se perpeleau amândouli, uite-așa se frichineau, plângeau. Mă, ce-or fi avândă, mă, ce-or fi avândă. Mă-sa începuse iar „aoleoooo, au făcut iar amigdalită, aoleooo, că iar le trec pe antibiotice”. Ieși, fă, de-aci, i-am zis. Eu știam ce au! Am stat cu ele aci la poartă și-a venit și tanti Tița, ăsta a lu’ nea’ Bondoc. Și ăsta deoache! Da’ deoache rău, nu așa…. Poa’ să te și omoare! Ea mi-a zis…Tanti Puico, eu deochi c-am fost întoarsă de la țâță…Și are și ochii deschiși….Și astea sunt ali mai rele la deochi, cu ochii deschiși la culoare….Și ea mai are și cu capu’ ceva…problemele ei mai vechi cu capu’, de ia pastile…Eu zic că asta face deochiu’ și mai al naibii, Doamne iartă-mă!
Eeee..și-am dat-o eu pe mă-sa la o parte și m-am apucat să le zic de deochi. Și le-am zis…și le-am zis…Doamne și Măicuța Domnului, uite-așa mi se înnodau lăcrămile-n barbă și mi se rupeau fălcile de cât căscam…Uite-așa, șiroaie și nu mă mai opream din căscat. Că le-am zis de deochiu’ ăla marele, că altfel nu scăpam. Ei și, ca după vreun sfert de ceas așa, parcă le luase cu mâna. Nu le mai era rău nici hir…
Da’ ce să vezi? Dup-aia l-a apucat pă Gicu, pă ăl bătrân! Pfuuuuiii, Gicule, or și pă tine te-a văzut, mă, Tița pă la poartă? „Nu știu, fă, zice că io n-am ieșit decât s-adun o mână de mohor la curcănași ! Da’ uite-aci mă bolborosește în capu’ pieptului !” Gicule, stai că-ți zic și ție! „Lasă-mă, fă, în pace. Mai bine-mi dai o țuică.”
Noooo…da’ tot ea a fost! Eu o să-i zic! Fără supărare, Tița, da’ să nu mai vii la noi la șanț, că uite ce pățesc! Da’ mi-e milă și de ea să stea singură acolo, săraca, că mai are și cu capu’. Da’ dacă nu știam de deochi?! Încotro o luam în puterea nopții? Că eu am furat deochiu’ de la bunelu’, da’ l-am schimbat eu, că nu mă mai împărtășea părintele la biserică. Că deochiu’ ăla mare era cu blesteme și eu l-am schimbat cu rugăciuni. În loc de „să-i plesnească țâțile” cum ar fi, eu zic „să-i ajute Dumnezeu și s-o aibă în pază”. Daaa…Păi altfel nu mai calc în sfânta biserică, daca mă află părintele, și eu nu poci fără biserică! Uite, joia trecută, c-a fost sărbătoare! Miercuri am pus și eu de-am facut nițel zarzavat. Și mă gândeam în sinea mea, așa: E, lasă, dacă nu l-oi termina pân’ diseară, nu mă duc mâine la biserică și stau acasă și-l termin, îi pun sare, îl pun în borcane, fierb borcanele…Doamne, Maică Luminată! Păi ce-am putut ? Noaptea când mă pui în pat, ce-mi apare în vis ? Două fetițe cam ca Clara și Crina, așa, cu broboade negre pe cap, care, ce crezi!? venea câte una la mine, așa, se uita în ochii mei și mă întreba: Ia uită-te tu la mine, Puico, sunt eu om al bisericii sau nu sunt? Ei, îți închipui că m-am trezit dimineață și direct la biserică cu mine ! Păi am mai putut să rabd? I-am zis lu’ Gicu: Îl las, Doamne iartă-mă, de zarzavat, că io mă duc la biserică. Și-o să-mi ajute Măicuța Domnului să pun și borcanele, că nu m-o lăsa ea să ies eu din rându’ lumii taman acuma !

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

<span>%d</span> blogeri au apreciat: