Timid exercițiu matinal de organizare

Măi, mamă, strângeți și voi hainele alea de pe spătarele scaunelor, c-or să cadă peste voi într-o zi! asta ne zicea mama aproape zilnic când eram mici. Dormitorul nostru arăta ca o cămară doldora de haine purtate. Ea zicea, ea auzea. Până nu ne mobilizam noi că nu mai suportam să facem slalom printre ele, nu ne-apucam să strângem.

Ordonarea hainelor în dulap nu reprezenta vreun punct pe lista de lucruri de făcut într-o zi. Erau alte lucruri mai importante. De exemplu, să ies afară și să scot și toți copiii din bloc să continuăm serialul Dallas pus în scenă în fața blocului, să mă joc de-a actrița și crainica TV, să mai fac niște ore de română cu păpușile, că tare nu-mi plăcea cum mergeau cu învățătura… Chestii vitale. Nu să fac ordine. Ce-aia?! Pierdere de vreme.

A mers. Cât am stat la mama. Că dup-aia…Cin’ să facă? Tanti Lenuța de la 2?! Tot nu-mi place și mi se pare că am altele care tre’ făcute, cu o importanță mult mai mare. Dar mă conformez. Și gândul ăsta, că AZI trebuie să fac curățenie mă obsedează de la 6.30,de când îmi încep ziua. Ete-așa prinde contur #galagiadincap zilnică. Și, pe lângă asta, se-adună o întreagă paletă de alte responsabilități particulare ale mamelor:

  • Ce mâncăm? Păi, să fac niște paste azi… Nu, iar paste?! Nu pot să dau copilului paste 5 zile pe săptămână. Ce fel de mamă face asta?! Da’ ce să iau, ce să-ncropesc? Poate o ciorbă. Aaa, îmi ia minim 3 ore, că tre’ să fiarbă puiu’ de țară, să nu fie ațos. Hai, că-n astea 3 ore, mai bag și-un aspirator. Da! Ciorbă să fie! Da’ n-am borș. Lasă, că acresc cu lămâie, că și-așa borșul ne arde la stomac. N-am nici lămâi, c-am făcut aseară limonadă. Pff… Mă duc să iau. Să mă duc acum sau după ce pun carnea la fiert? Mă mai gândesc. Ce-mi mai trebuie?!
  • Trebuie plătite 2 facturi. Oi putea la Mega?! Dacă nu merge aparatu’ ăla de plătești singur, trebuie să mă duc la mall. Ah… Dac-aveam și io internet banking. Da’ n-am. Că nu m-am dus la bancă să rezolv. Hai, că văd cum fac.
  • Mai sunt haine curate pentru mâine la grădiniță? Aoleu, nu mai sunt pantaloni subțiri de interior și am zis că îi spăl și tenișii. Îi bag acum în mașină, să scap. Mama meaaaa, am uitat să iau detergent. Lasă, că iau când mă duc la Mega să iau borș. Aaa, nu borș, lămâi. Lămâi, nu borș! Și să plătesc facturile. Lămâi și facturi. Hai, că-mi notez. Băi, frate, nu mai e niciun pix în toată casa asta?! Pe telefon.
  • Suntem în ianuarie și hainele de iarnă sunt amestecate cu alea de vară. De 3 luni zici, Mirelo, că le separi și le așezi frumos. De 3 luni. Azi. Azi le fac! După ce pun ciorba la foc și mă duc la Mega și dau cu aspiratorul, asta fac. Ciorbă, Mega, aspirator, haine separate. Asta e!
  • Aș face o plăcintă cu mere. Nu mai vreau să-i dau prostii să mănânce copilului când vrea „ceva bun”. Da. Fac. După haine aranjate, mă apuc de asta. Ciorbă, Mega, aspirator, haine, plăcintă. Bun. Sunt organizată până-n dinți. Bine, Mirelaaaa!
  • Cât e ceasu’? Mai am 2 ore până mă duc la grădiniță să îl iau. Ceeeee? N-am făcut nimic. Aoleu. Nu, nu se poate, băi frate. Ce naiba fac?
    • Fac niște paste rapid, când ajungem acasă.
    • Gustarea de la grădiniță e făcută în casă. Da. E ok.
    • Dau acum cu aspiratorul, că am timp pentru asta.
    • Facturile le plătește Andrei online, dacă n-oi uita să îi zic diseară. Nu, n-o să uit, că-mi pun reminder mai încolo. (uit să-mi pun reminder, bineînțeles)
    • Separ hainele după ce adoarme Matei, la noapte. Doamne-ajută să nu se culce iar la 00.00.

S-a dus și săptămâna asta. Că azi e ultima zi liberă din ea. N-am făcut nimic. Nimic. Și casa e vraiște și capu’ e vraiște și eu sunt… Bine!

Din toată bălmăjeala asta mentală scoate capul ideea că și oamenii dezorganizați trăiesc cumva. Și, deși zile ca asta se reiau periodic, soluții există, nu-i nicio dramă, lucrurile se așează. Nu-i vreo rețetă de succes. Nici pe departe. E trecută la AȘA NU! Eteee, și ce?! Eu încerc zilnic. Pe bune, chiar încerc și am și progrese. Mici, dar puse unul peste altul,în vreo 5 ani o să fiu mama organizării. 😂

Dacă aveți soluții pe care le-aș putea aplica și eu, vă rog să-mi scrieți 2 rânduri. Că nu se știe cum citesc ceva de la voi și de mâine sunt pe drumul spre premiul „organizata anului”.

Sursă foto: Pinterest

Dependență la 4,5%

În perioada Sărbătorilor suntem sau ne prefacem că suntem mai conștienți de ce e bine și ce e rău în jurul nostru, în lume. Ne apucă căința, ne zvârcolim în gânduri de iertare a propriilor greșeli și ale celorlalți. Dar doar în perioada asta. Că dup-aia vine 1 ianuarie și gata. Pai da, gata. Ce atâta păsuială…mai dăm o tură și la anul prin colțurile inimii să mai scoatem la scuturat ce e plin de praf.


Facem toate astea ambetați de aburii alcoolului care nu lipsește de pe masa niciunui român. Cum? Crăciun fără un păhărel, acolo, să simțim că e sărbătoare?! M-am tot gândit cât de vehemenți suntem în campaniile împotriva consumului de droguri. Cu câtă înverșunare ne luptăm în a-i feri pe copiiii noștri de tentații. Și cum primul gând ni se duce la substanțe interzise. Pentru că dau dependență.
Dar ce facem cu dependența de alcool? Cu ea ce facem? Că ne cotropește din toate părțile. Alcoolul e legal, la liber, de diverse sortimente și în cantități industriale.


Mor oameni nevinovați în accidente provocate de cei care consumă și se urcă, inconștienți, la volan. Mor femei bătute de soți alcoolici. Se destramă familii pe capete. Părinții nu-și văd copiii amețiți fiind de aburii viciului. Nu le mai pasă, nu se mai bucură decât în fața paharului plin cu anestezic. Nepoților le rămâne ca amintire mirosul înțepător din îmbrățișările rapide și superficiale ale bunicilor dependenți.
Liceeni cool cu beri în mână, bairame, cluburi cu bautură la discreție….


Nefericirea, depresia, ura, sunt frumos îmbuteliate și disponibile pe rafturile supermarketurilor. Și cu sete ne gâlgâim căderea.


Nu se vorbește, nu se fac campanii (nu cât ar trebui de agresiv). Ar trebui să fim disperați. Să căutăm soluții. A devenit normalitate ca sate întregi să fie înecate în alcool. Și ne hlizim răscrăcărați la știrile de la ora 5 pline de omoruri în birturi.

Nu e Sărbătoare dacă nu ne-mbătăm. Ce, dom’ne, mă distrez și eu. Mă simt bine. Mă matrafoxez, pentru că altfel sunt vai mama mea de trist. Mă bucur doar în stare avansată de ebrietate.
Vinu’ roșu’ face bine la sănătate. Un pahar. Un butoi, în schimb…

Vocea României – Vocea Vieții

M-am uitat aseară la finala Vocea României. Nu mi s-a părut la fel de spectaculoasă din punct de vedere al vocilor ca în alți ani. Au fost foarte tari imaginile cu realitatea virtuală. Au început să lucreze frumos la show.


În ceea ce-i privește pe concurenți, nu mi-a mai fost niciunul antipatic, cum mi s-a întâmplat aproape la fiecare ediție. Că eu sunt d-aia de-i comentează ea pe toți, face analize pe text. Taie ea în carne vie de pe canapea, în pijamale, cu pungile de semințe pe lângă. Și e ea cel mai mare critic muzical în viață. Sunt, desigur, dar la mine pe palier. Nu mai e niciunu’ ca mine în Văcărești, colț cu Timpuri Noi.


Concurenții:


M-a încântat bucuria fetei ăleia din echipa lui Brenciu care face schițe sau cu ce s-o ocupa ca inginer la fabrica Dacia. Se vedea că e fericită rău și că nu știe ce și cum i s-a întâmplat de e acolo. Măcar, dacă nu face nimic mai departe cu muzica, rămâne cu experiența asta, ceea ce e mai mult decât a sperat ea, probabil, vreodată.

Iasmina, la 16 ani, (mie ea mi-ar fi plăcut să câștige) are o mare siguranță pe piese și oglindește foarte real vârsta pe care o are. E fresh, e cool, e liceanca aia talentată tare care rupe fâșu’. Bravo ei!

Când viața e votată mai mult decât moartea

M-a întristat strategia pe care a avut-o Smiley cu băiatul ăla din echipa lui. Un băiat cu svâc și energie, cu o voce caldă, puternică, dar, mai ales, cu tinerețea aia la început care te face să vibrezi. Ei bine, Smiley i-a dat numai piese triste și foarte triste. Am înțeles, e bună strategia asta pentru popor. Marketingul pe dramă aduce mult. Și-au insistat amândoi pe tragedia provocată de moartea mamei lui, Smiley prin piesele alese și copilul în interviuri. Să nu credeți c-a fost ideea lui. Că n-a fost. Pot să bag mâna în foc.

L-am lăsat pe Dragoș la sfârșit nu pentru că e câștigător, ci pentru că mi se pare un caz special. N-a fost preferatul meu pentru că mi-ar fi plăcut să fie mai puțin urlat (prea mult a fost) și să ne arate ceva și pe sensibilitate. N-am simțit căldură. E clar chestiune de gust și, fie vorba între noi, io-s scorpion și, dacă nu-s nițel împotriva trendului, n-am făcut nimic…


Dar el, ca om, e un fenomen numai bun de studiat. Atitudinea lui și de aseară, dar și din celelalte ediții, a fost a unui om decent, așezat, foarte matur la cei doar 21 de ani. Mă uitam la el și simțeam o liniște interioară pe care ori o disimulezi perfect, ori o ai, pentru că momentele alea contează, dar mai mult contează să iei din ele ce te umple pe interior, ce poți să duci cu tine mai departe.

Cred că el zicea în capul lui, la stabilirea pieselor: ia zii, moșule, ce vrei sa cânt? Orăcăială? Orăcăială să fie! (Orăcăială = piese rock cu note foarte înalte, nu ce-ar însemna dac-aș fi hateriță). Și băga. Relaxat, fără schimonoseli și strofocări din toți bojogii.


Omul ăsta a fost în comă 2 săptămâni. Putea să se întoarcă, lucru care s-a și întâmplat, sau putea să nu. Să moară. Păi după o experiență de genul ăsta, ce frici să mai ai? Ce emoții distructive?! Ce trac?! Ești invincibil! Pentru că prețuiești viața de infinit mai multe ori decât noi, majoritatea, care facem o dramă din faptul că n-are pâine proaspătă la Mega. Ești pe cai mari și nimic nu mai e greu.
Mă uitam la el și-mi imaginam ce e în mintea lui. Pentru că nu se exterioriza mai deloc. Așa i-o fi firea. Dar și ce să facă? Să urle de bucurie? Băi nene, el a păcălit moartea. Trăiește, deși era posibil să nu mai…


Dacă am putea și noi să învățăm pe bune de la oamenii ăștia. De la oameni ca Dragoș. Și, fără să fim nevoiți să trecem prin situații limită, să fim conștienți de ce e azi și să ne bucurăm… Dacă ne-am putea seta mintea pe bucuria că suntem vii și noi și oamenii care sunt importanți pentru noi… Ce bine-ar mai fi lumea asta!

Vouă de cine v-a plăcut?