Arhive pe categorii: Galagie Mare

Deșteaptă-NE, Românie!

Astăzi îi explicam lui Matei cum țara noastră e în Sărbătoare. E ziua ei. M-a întrebat daca are tort. Și i-am spus că vor fi, probabil, mii de torturi pe mesele românilor. M-a întrebat dacă are petrecere. Răspunsul meu a fost că e petrecere mare. Dintr-un colț în altul al țării oamenii petrec cu fasole cu ciolan și mici pe grătar. Lumea bea, mănâncă și se veselește. Și apoi m-a întrebat dacă primește vreun cadou. Instinctiv, i-am răspuns NU.

Apoi, m-a lovit. Merită multe cadouri. Ca un copil cuminte și ostracizat. Ca un copil agresat de părinți și de prieteni. Ca un copil nefericit și bolnav. Merită toate darurile din lume, pentru că ea e bună și darnică cu noi, iar noi suntem călăii ei.


Cadourile noastre pentru tine, Românie, ar putea fi atât de simple, dar atât de sănătoase și frumoase.


De ziua ta îți doresc:

  • Conducători responsabili și cu iubire profundă și reală pentru tine. Care să te ducă de mână cu grijă și fermitate. Care să-și ia de la gură pentru tine și să te hrănească sănătos, ca tu, la rândul tău să-ți poți hrăni copiii și nepoții. Ai putea crește atât de armonios. Ai atâtea date native extraordinare. Dacă ai avea părinți buni, ce bine ți-ar fi, ce bine ne-ar fi!
  • Locuitori care să te îndrăgească și să te prețuiască, de la cel mai neînsemnat centimetru pătrat de asfalt, până la cele mai înalte și surprinzătoare culmi de munte. Oameni care să conștientizeze că ne dai atât de multe în fiecare zi și noi nu-ți înapoiem mai nimic.
  • Armonie în familia asta cu milioane de membri. Înțelegere și toleranță între cei care nu împărtășesc aceleași idealuri, păreri, preferințe. Iubirea și sprijinul celor puternici pentru cei slabi și confuzi. Învață-ne, țară, cum să ne ridicăm unii pe ceilalți!
  • Curajul fraților, surorilor și tuturor membrilor neamului tău de a te apăra cu orice preț, nu doar scandând lozinci goale în online și de-a nu te abandona când devine greu traiul cu tine. Încrederea și umărul pus de fiecare, pe bucățica lui, pentru creșterea ta și pentru ieșirea din impas.
  • Să nu cunoască cei care te conduc puterea ta și-a celor dragi ție atunci când te încalecă și te umilesc. Atunci când te fură pe tine, propriul lor copil. Atunci când vor încerca să te vândă unor părinți vitregi care nu te cunosc și nu vor reuși să o facă niciodată. Atunci când cei pe care îi hrănești te vor lua sub aripa lor și se vor lupta pentru tine până la sânge!


Îți doresc să fii iubită de noi toți, țara noastră! Și să îți purtăm de grijă așa cum meriți!

Sursa foto: ziarulunirea.ro

5 lucruri care m-au enervat săptămâna asta și-o bucurie

Știm cu toții că nu îți poți controla mintea 100%. Decât dacă ești la un nivel de conștientizare superior și dacă te faci una cu subconștientul prin practici nu la îndemâna oricui.


Așadar, deși în majoritatea timpului sunt bine, cu creierii pe cale de dispariție… Pardon, de vindecare, mă mai apucă dracii aia mari de-mi vine să mănânc norii până la calmare.
Săptămâna asta, spre exemplu, am făcut un exercițiu de a-mi da seama, pe măsură ce se întâmplă, ce îmi apasă butoanele roșii ale nervilor capului.


1. Metroul se transformă dimineața într-o conservă în care se stă într-un picior, stilu’ cocostârc, cu nasu’ ștampilă pe geam, adică extrem de confortabil. Măi, măi oameni buni, dacă tu nu poți nici să respiri, sau respiri, dar în gura mea, la ce boalii te mai frichinești și mă iei la coate și pumni, ca să scoți tu telefonu’ din buzunar, să scrolezi a prost așa?! Una-și editează poze, altu’ îi scrie lu’ iubi, alta citește articole de înălțare a spiritului… Cum de unde știu?! Pentru că văd toate ecranele pe o rază de 5 indivizi. Unde rahat să mă uit? Să număr literele de la reclamele afișate pe pereții vagonului? Să-nchid ochii? Măi, vă rog io, sunt o femeie discretă. Nu vreau să citesc mesajele tale către „iubirea mea”, nici să știu în ce poziție să stau ca să mi se deschidă chakra… Am putea să ne uităm unii în ochii celorlalți și să realizăm că existăm.
2. Aseară am luat copilul de la grădiniță și am plecat cu metroul. Știe că nu coborâm cu liftul, pentru că ăla e pentru cei bolnavi, pentru mamele cu cărucioare sau pentru cei care au handicap. Dar m-a rugat frumos de mai multe ori și-am acceptat. La ușa liftului aștepta o matracucă. Poate, o matracucă bolnavă… Nu știu. Matei a vrut să apese el pe buton. Nu numai că nu se dădea la o parte, dar i-a și aruncat copilului o privire de-a-nghețat. În lift, la fel. A vrut să apese Matei, dar ea s-a aruncat, efectiv, pe buton. I-am explicat copilului că duamna, probabil n-a văzut copii niciodată sau, dacă i-a văzut, i-a și mâncat. Am rezolvat panica din ochii lui, spunându-i o poveste cu vrăjitoare. 😜
3. De ce, mânca-v-aș io frâna voastră, nu opriți la trecerile de pietoni? De ce, grăbiților și ghiolbanilor? 3 erau să dea peste mine pe trecere săptămâna asta. Până nu mi-arunc io geanta de minim 5 kg pe capota voastră, să fac ca toate alea, nu vă lăsați. De ce vreți voi să mă transform într-o babă frustrată că Romică a vrut-o pe Dinina în tinerețe și nu pe ea și acu’ i vede la seratele de pensionari tot împreună și ea e singură și nefericită și abia așteaptă să dea o geantă-n cap cuiva?! De ce?!
4. Am aflat zilele trecute că la grădiniță copiii nu primesc gustarea de după-amiază imediat după ce se trezesc, ca să nu facă firimituri. Și ei stau hămesiți o oră jumate, cu gustările în față, într-un coșuleț, până venim noi să-i luăm acasă. Aaaa… Am înnebunit. Păi ce inimă ai tu în tine, îngrijitoareo de copii ce ești tu pă titulatura ta?! Răzmeriță s-a făcut și am învins!
5. M-am enervat rău că m-am enervat!
P. S. Am avut și o mare bucurie. În stația nouă de metrou de la Tineretului au făcut toaleteeeee. Curateeee. S-a terminat cu ochii ieșiți din cap până la muncă și cu nădușeala de frică că-i dau drumul pe mine. Nu, nu sufăr de boală de vezică, doar că mă hidratez foarte bine dimineața, adică torn pe gât 2 pahare mari de apă. Deci, mi-am făcut abonament la wc la metrou. Mai vrea cineva? Au reduceri substanțiale. 😉

Bărbații, lumina ochilor noștri

N-am prea multă experiență în a trata viața alături de bărbați. Nu e c-am fost prea cuminte și m-am măritat virgină. Ci, pur și simplu, nu s-au uitat la mine prea mulți. Ori o dădeau p-aia cu ce mișto ești tu… Băgăm o bere să ne râdem? Ori li se brehănea de existența mea. Aș putea să îi număr pe degete p-ăia pe care chiar i-am interesat.
Dar asta nu înseamnă că nu sunt o fină observatoare. Știi cum e: când n-ai, belești ochii și te mulțumești și cu rolul de spectatoare a filmului vieții altora. Și, când observ, nu tac echidistantă. Mă implic în capu’ meu și mă frământ și dau sfaturi și judec. Ca și cum aș fi doctoriță de destine, psiholoaga de serviciu.

Eu cred că sunt mai multe feluri de bărbați:

  • aia familiști, paroliști, cu prințipuri, așa cum e soțul meu (Doamne-ajută să nu-mi bată vreuna la ușă mâine, să mă iau singură la palme)
  • genul „mut tot ce prind”. Adică le mută între ele. P-aia de joi o pune lunea, ca să-i facă loc și ăleia de-o programase săptămâna viitoare, ca la neurolog, că nu mai sunt locuri. Ăștia, de multe ori, ca să reușească să supraviețuiască ritmului vieții plină de candidate la fericire, devin mitomani. Servesc d-astea, gen am plecat de acasă și mi-am dat seama că nu-s acasă și n-am mai venit.
  • ăia mișto ei, așa, pe fizic și prestanță, dar ori proști de nu știu nici cum îi cheamă, ori aroganți, cu atitudini de superioritate. Ăștia testează să vadă ce merge cu iubita și, dacă ea vrea hardcore, adoptă stilu’ smuls, dacă vrea pe Jane Eyre, scoate arsenalul mă-sii de Sandra Brown și face repetiții în oglindă până ajunge la ce trebuie.
  • genul erou care n-are timp de băgat ratonu’ la veveriță, că e ocupat cu eroismele. Pe ăștia nu îi oprește din eroism nicio femeie, doar sciatica și prostata la bătrânețe.
  • genul neînțărcat și, poate, genul antierou. Pe care până și îmbrăcatul să iasă până la colț, la mega îl secătuiește de energia pe o săptămână, drept urmare trebuie să se odihnească toată săptămâna urmatoare. De obicei, rămân cu mami în apartamentul de 2 camere din Giulești, cu orez cu lapte și băi calde la picioare, toate ritualurile zămislite cu maximă grijă și iubire de cea care îi va fi slugă până crapă. Dar nu fac gaura-n canapea din rațiuni sentimentale, ci doar din rațiuni economice și manageriale. Ăștia mă înduioșează de-a dreptu’. Sunt așa, niste indivizi cu vise porno cu karate bine ascunse, care cred, încă, că au cuc.
  • genul kikirikimiki, efeminații. Ăia care se pensează cu model, întotdeauna mai frumos decât al lu’ iubi, umblă în maieu și vara și iarna, că doar nu s-o duce la sală ca la serviciu degeaba. Să nu-ți treacă prin cap să-i ascunzi unuia d-ăsta cămașa albă care-i pocnește pe pieptul lucrat cu atâta sudoare, că te ia mama dracu’, viața mea.
  • genul i’m in a call – corporatistu’. Așezat la casa lui luată cu credit pe 25 de ani, într-o relație de 3 ani cu femeia potrivită, neapărat corporatistă, că nu suportă inferioritatea, are nevoie de challange. Bine, ei se văd de 3 ori pe an: în vacanța din Thailanda – în ianuarie, în Grecia – vara și toamna, la Amsterdam – în city-break, că-n rest, țara are nevoie de el. Și el tre’ să fie in a meeting, on call, cu deadline-uri și tabieturi de moș. Dar ăsta, ăsta, vă zic io: ăsta rupe fâșu’ în teambuilding-uri.
  • it-istul, mă, săracu’. Ce se mai iubește el cu mouse-ul lui. Ce-l mai mângâie … N-a pupat bucă de femeie atâtea mângâieri ca mouse-ul scump, bun și de gaming pe care a dat 0.1% din salariu ținut pe card cu sfințenie.


Eu sunt sigură că mai există muuulte tipologii, că nu s-au terminat. Stau cumințică în gradenă și belesc ochii-n continuare ca la Insula Iubirii. ‘ntotdeauna c-o pungă de semințe Nutline albe, puțin sărate. Ca fetele bătrâne și invidioase-n sufletu’ lor.


P. S. În prima tipologie expusă de mine aici se încadrează toți prietenii mei, toți prietenii și rudele și cunoștințele prietenilor mei. Și toți uncheșii și iubiții prietenelor mele. De restul doar am auzit așa, vag. 😉