Publicat în Ce caut eu in viata mea, Ma chinuie talentu'

Când visele devin realitate

It’s a wrap! 😂

Mai țineți minte ce vă povesteam în articolul Uan, ciu, fri, Pamela vrea copii?  Cum mă izmeneam de mică în fața oglinzii și jucam toate rolurile pământului inventate și neinventate, încă?! Ore în șir de visat cu ochii deschiși la roluri pe care mi-ar fi plăcut să le joc, exerciții de mimică, așa cum mă pricepeam. Mama, toată copilăria mea, m-a alintat  „actrița lu’mama”. N-am făcut nimic, odată ce-am crescut, ca să mă pregătesc așa cum trebuie pentru o carieră în actorie. Doar mă jucam și mă mângâiam cu scălâmbăielile și replicile scornite de mintea mea sau preluate din „Tânăr și neliniștit”, de exemplu. Dar a venit și vremea mea.


În ultima lună și jumătate am lucrat pentru filmarea unui scurt-metraj. Eu am fost unul dintre personaje. Povestea mi-a plăcut maxim de când am citit scenariul. Personajul era mănușă. L-am simțit de la prima citire. Speram, doar, să simtă și cea care l-a zămislit că mi se potrivește.


Bucuria care m-a încercat în toată perioada asta nu poate fi descrisă. O lună și jumătate am plutit. Și am muncit cu mintea și sufletul ca un ocnaș. N-am mai știut ce e ăla somn odihnitor, pentru că-mi țiuiau urechile de replicile personajului repetate și răsrepetate, „vedeam” imagini din film așa cum putea mintea mea să le materializeze. M-am documentat, am citit cărți despre profilul psihologic în care se încadra femeia asta de-o jucam eu, o analizam pe toate părțile. Tare teamă mi-a fost că n-am să reușesc să o fac una cu mine. Deși existau asemănări pe ici pe colo.


Am primit ajutor valoros de la Georgia Mihalcea și Ela Gavrilă, cele care au regizat și produs filmul ăsta. Și de la colega mea de joc, Marcela Motoc, actriță. Mult ajutor și foarte important. Am învățat lucruri pe care o să le folosesc mult timp. S-a strâns o echipă care, deși mică, a muncit cu drag la proiectul ăsta. Oameni pasionați, săritori, răbdători și prietenoși. Am întâlnit oameni pe care știu c-o să îi păstrez în inimă mereu. Oameni cu care am stat de vorbă minute-n șir, de la care am ascultat povești încredibile (Irinuca), oameni cu care am legat prietenii. M-am bucurat de fiecare clipă și am trăit cu intensitate fiecare moment al zilelor de filmare. S-a muncit zi-lumină.


Aș mai scrie 3 zile despre experiența asta. Mi se învârt gândurile și se amestecă. Degeaba mi-am tras sufletul câteva zile înainte să m-apuc să povestesc despre ce-am trăit. Nu-s detașată și cred că n-o să fiu vreodată. Pentru că e primul meu rol important. Și-l iubesc și l-am hrănit cu părți din mine. Fix așa cum m-a învățat pe mine Dana Dorian, prima care mi-a descoperit veleitățile de actriță și care a scos din mine „adevărul scenic”. ❤️
Acum mă încearcă recunoștința, bucuria și nerăbdarea.

Mulțumesc!

Publicat în Ma chinuie talentu'

Texte. Poate doriți să reascultați…

E clar ca pandemia asta scoate din oameni ori ce-i mai rău, ori ce-i mai bun. Unii se bat de plictiseală și nevoi, alții fac copii, alții divorțează temporar sau definitiv…fiecare cum poate. La nivel individual, majoritatea caută să fructifice timpul ăsta, să nu simtă că trece degeaba.

Într-o zi, în lobotomizarea mea, stândă io cu ochii beliți în grădină și cu mintea goală-goluță, m-a traversat o idee. Cum că noi, în superficialitatea noastră, nu mai dăm importanță cuvintelor. Adică nu ne mai îngrijim de sensul lor și le scoatem, pur și simplu, pe gură. Mânați de preconcepții, de idei fixe, de tot felul de influențe, privim și investim și vorbele cu superficialitate.

Că unii dintre noi ne găsim permanent într-o izmeneală intelectualo-prințipială și hulim orice formă de manifestare care nu e în acord cu ideile și viziunea noastră, asta-i altă treabă. Importantă și-asta. Cu căruța de intoleranță și false valori.

Ce vreau io să zic în propoziție, aci, este că am început să pun în practică o idee: mă voi filma zicând un text dintr-o piesă care nu-i chiar pe placul tuturor. Piesei din categoria manele, muzica romaneasca anii’90 (Andre, LA, Bambi) îi voi extrage textul și-l voi interpreta în 3 stiluri diferite.

Vreau să iasă din treaba asta 2 lucruri:

  • Să nu mă mai plictisesc și să am o ocupație zilnică (că tre’ să găsesc piese, să învăț textul, să mă spăl pe cap, să mă primenesc… (lucruri pe care nu le-am făcut pentru primul video, de mai jos)
  • Să arăt că un text poate aduce emoție, de mai multe tipuri, dar emoție. Și că contează adevărul cuvintelor acelui text. Miezul lor. Indiferent de coloana sonoră.

Hai, că văd eu ce-o ieși…

Enjoy!

Alo, alo – text manea Adi Minune