Publicat în Ma chinuie talentu'

Ma lasa un talent si ma ia altu’

Cand faceam terapie, Ramona Andrei, psiholoaga la care mergeam, cea mai buna din lume, de altfel :), insista aproape la fiecare sedinta pe creativitate si explorarea ei. Nu prea intelegeam eu la momentul ala cum faci (efectiv, practic) sa scoti din tine lucruri care sa iti puna imaginatia, creativitatea la treaba. Imi tot repeta ca e unul dintre lucrurile cu care pot sa lucrez si care e si terapeutic.

Citește în continuare „Ma lasa un talent si ma ia altu’”
Publicat în Ce caut eu in viata mea, Ma chinuie talentu'

The Locationist – filmul arderilor mele

Știți ce se spune despre oamenii norocoși. C-au mâncat ceva rahat când erau mici. Eu cred că m-am tăvălit în el. Pentru că am avut mare noroc până acum. Bine, fie vorba între noi, mi-ar fi plăcut și vreo 2 milioane câștigate la loto (fără să joc vreodată 😂), dar eu nu despre noroc de-ăla vorbesc. Eu mă gândesc la oameni. La cei pe care mi i-a adus Dumnezeu în cale sub formă de întâlniri magice.


Prima întâlnire magică a fost cu Dana Dorian. Cea care a văzut în mine potențial pe partea de actorie și care mi-a predat, printre muuulte alte lucruri minunate, primele principii de bază ale imbrăcării unui personaj. Bine, mai văzuse și mama veleitățile mele de actriță încă de mică (mânca-o-ar mama de actrița lu’mama) dar și eu îl văd pe Matei adevăratul Spiderman care o să și calce pe Lună, eventual cu o navă inventată și construită de el. 😂


A doua întâlnire magică a fost cu Cristi Puiu care m-a luat, acum mai multi ani, dintr-un apartament din Berceni și mi-a incredintat un rol micuț în Sieranevada. Cele 10 zile de filmare au fost magie pură. Cea mai bună școală. Și boost de încredere. Ceea ce a fost aur pentru mine.


Întâlnirea magică despre care vreau să vorbesc mai pe larg s-a întâmplat fix acum 1 an, pe un frig care-ți anihila orice neuron în încercarea lui de-a crea sinapse. Am intrat în biroul Georgiei Mihalcea, cea în fața căreia urma să dau o probă pentru un rol în filmul „The Locationist” și am plecat după vreo 2-3 ore. Am plecat cu gândul că, chiar dacă rămân doar cu discuția asta, tot sunt în câștig. Georgia e un munte de creativitate și am senzația, de fiecare dată când vorbesc cu ea, că are în cap niște lumi, diferite una de cealaltă, pline de personaje care trăiesc prin ce verbalizează/scrie ea.


Audiția a fost pentru rolul principal. Deși simțeam că eu și personajul nu suntem chiar ce trebuie împreună, m-am dus. Și-acasă ce făceam?! Și bine-am făcut, c-am plecat cu rolul dementei. Rol care, recunoaște orice om căruia i-am traversat viața, e mult mai potrivit pentru mine.
Filmul The Locationist (Locationista, în română) va apărea curând, în preajma Sărbătorilor. E un mediu metraj produs, după scenariul Georgiei Mihalcea, de 4 femei. Pentru că este despre femei. Și cine ne înțelege cel mai bine, dacă nu noi… 😂


În ceea ce mă privește, a fost o ardere continuă. Filmarea a durat 3 zile, dar pregătirea a însemnat 1 lună și jumătate de studiu. Neștiind cu ce se mănâncă actoria de film decât din cele câteva noțiuni pe care le primisem înainte de la Dana și Cristi Puiu, mi-am spus că fără studiu pe brânci și scormonirea instinctului până la os, n-o să am cum să fac treaba asta.


Am sacrificat săptămâni cu Matei (care s-au simțit, după, în relația noastră încordată). Am studiat furia feminină citind, ascultând podcast-uri și video-uri cu studii de caz, am parcurs cursuri de actorie (ce puteam sa accesez în pandemie) și am încercat să mă dezbrac de mine ca să o pot îmbrăca pe „angry woman”.
Pe tot timpul pregătirii am fost luată de mână și ghidată de Georgia (producător, regizor și scenarist) și Ela Gavrila (co-regizor și producător). Ajutorul primit de la ele m-a elucidat, m-a încărcat și mi-a trasat drumul către personaj. Pentru mine, om cu experiență aproape 0, ăsta a fost primul mare câștig. Bariera exprimării într-o limbă care nu e a ta (filmul este în engleză) cred că mi-a dat cel mai mult de furcă. Dar am primit ajutor și aici.

Zilele de filmare au fost ca o transă. Aș fi dormit pe platou, nu știu dacă am mâncat cât să mă hrănesc pentru o zi din cele 3. Am plutit. Și, în același timp, mă simțeam foarte prezentă. M-am surprins pe mine în vreo 2 situații. Am vrut să iau toate senzațiile care mă încercau si să mă hrănesc cu ele mult timp după.

Un alt câștig mare a fost că am întâlnit oameni care mi-au rămas în inimă. Andreea Dardea și Nico Toader, cele care s-au ocupat de machiajul și părul nostru, al actrițelor, mi-au fost îngeri păzitori. Au avut grijă de mine ca de o soră mai mică gata să dea piept cu lumea. A fost un sprijin pentru care le voi fi recunoscătoare mult timp. Cu Irina Szasz, producătoarea making-off-ului, autoarea cărții „CuMinte la Dalai Lama” am petrecut momente pline de conținut. M-am îmbogățit în urma discuțiilor cu ea. Am râs, am plâns, am filosofat și ne-am bucurat. Ela Gavrila, ancora de care țineam cu dinții la fiecare repetiție și căreia îi sorbeam fiecare cuvânt, fiecare îndrumare, cu care aș fi stat zile în șir numai în exerciții de actorie, este o poezie pe picioare. O poezie contemporană. 🙂 Marcelei Motoc, colega mea de joc, îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să-mi descopăr puterea interioară și determinarea de a duce până la capăt, cu bucurie, rolul. Albert Radu, cel care a semnat imaginea filmului, a fost, cumva, creierul lucid care, cu delicatete si umor, ne punea pe fagasul evenimentelor atunci cand mintile de femei o luau pe aratura. Aaa, si ne-a adus pepene. Un pepene intr-o zi de vara e apa rece de izvor. Lui Cristi Rogojinaru, cel care s-a ocupat de sunet, i-am afectat auzul, cu siguranta. O femeie furioasa poate fi un vulcan sonor…


Sunt atâtea de spus, dar sunt și multe altele pe care nu le pot scoate din inimă ca să le pun în cuvinte. Sunt recunoscătoare! Și-abia aștept să-l văd. E ca un copil așteptat cu nerăbdare și bucurie.
Vă țin la curent. 😎

Publicat în Ce caut eu in viata mea, Ma chinuie talentu'

Gospo-bloggerița

Gospo-bloggerița. Iată sinteza celor 40 de ani în ochii prietenelor mele de-o viață. Bine, bloggerița e acolo pentru încurajare, mi s-a spus clar să nu mă ia de cap această titulatură, când știm cu toții opinteala care mă însoțește în această activitate creativă. Că tre’ să fii inspirat, cu ideile la tine, cu condeiu’ gata să străbată dedesubturile www-ului în calea spre succes. Nu-s inspirată de cele mai multe ori. Ce nu-mi lipsește, în schimb, e perseverența. 😂

Gospo. Adică gospodina… Ce să zic?! Dacă nu erau Jamila, mama și doamna Sanda, mama lui Andrei, mânca, săracu’ copil zilnic omletă cu cartofi prăjiți. Nevoia, disperarea meselor diversificate pentru copil și bărbat, m-au împins, la început cu silă și lene, apoi, pe măsură ce Jamila îmi demonstra că din rahat iese bici de multe ori, cu plăcere. Și acum nu mă mai scoți din bucătărie. Aș vrea să se inventeze o diplomă, ceva, pentru gătitul compulsiv acasă. S-o atârn și eu pe perete. Să fiu recunoscută pentru ceva.

Eu am mai făcut multe la viața mea. Multe și neterminate toate.

Am fost și cântăreață. Mare succes am în baie, la vreo 3 nunți toate și în sală la Elena, prietena mea. Unde aplauzele… Ei… Nu încetează de multe ori. Am fost și actriță. De 2 ori. Odată figurantă de succes (vezi c-am apărut pe Netflix, deci…) și odată cu rol principal de descreierată furioasă pe sexu’ tare. Urmează laurii. Și, bineînțeles, am mare succes în bucătăria mea unde trântesc niște monoloage de să mă știe tot cartieru’ și vecinii de pe palier.

Sunt mamă. Asta e cert. Demonstrat biologic. Aici cu performanța nu prea știu cum stau. E un antrenament continuu. Zilnic. Aici nu-i cu lauri, cu aplauze furtunoase. Nu prea tragi linie să vezi cum stai, decât atunci când, periodic, te repliezi în încercările de-a pune pe direcția bună omușorul pe care-l iubești și-l educi.

Am fost toată viața o femeie de carieră. Funcția: logistics and administration free coffee bringer customer and telephonist manager. În traducere liberă dați-mi mie ce-i de descurcat în acte și lăsați clientele pe mâna mea, că face espressorul o cafea de vreau mărire de salariu. 😂 Adică am preluat bucătării ale locurilor de muncă pe unde mi-am desfășurat cariera profesională și le-am întreținut cât am putut de bine.

Băi, totu-i bine când faci bilanț și-ți iese pe plus. Că-ți dai seama că ai făcut ceva la viața ta. Că ai adus schimbări, c-ai mutat munți, că ai contat. Pff. Ei, lasă, că mai am cel puțin 20 de ani până mă doboară șalele. De-acu’ să vezi ce mă bag puternic în viață. 😂