Știm cu toții că nu îți poți controla mintea 100%. Decât dacă ești la un nivel de conștientizare superior și dacă te faci una cu subconștientul prin practici nu la îndemâna oricui.
Așadar, deși în majoritatea timpului sunt bine, cu creierii pe cale de dispariție… Pardon, de vindecare, mă mai apucă dracii aia mari de-mi vine să mănânc norii până la calmare.
Săptămâna asta, spre exemplu, am făcut un exercițiu de a-mi da seama, pe măsură ce se întâmplă, ce îmi apasă butoanele roșii ale nervilor capului.
1. Metroul se transformă dimineața într-o conservă în care se stă într-un picior, stilu’ cocostârc, cu nasu’ ștampilă pe geam, adică extrem de confortabil. Măi, măi oameni buni, dacă tu nu poți nici să respiri, sau respiri, dar în gura mea, la ce boalii te mai frichinești și mă iei la coate și pumni, ca să scoți tu telefonu’ din buzunar, să scrolezi a prost așa?! Una-și editează poze, altu’ îi scrie lu’ iubi, alta citește articole de înălțare a spiritului… Cum de unde știu?! Pentru că văd toate ecranele pe o rază de 5 indivizi. Unde rahat să mă uit? Să număr literele de la reclamele afișate pe pereții vagonului? Să-nchid ochii? Măi, vă rog io, sunt o femeie discretă. Nu vreau să citesc mesajele tale către „iubirea mea”, nici să știu în ce poziție să stau ca să mi se deschidă chakra… Am putea să ne uităm unii în ochii celorlalți și să realizăm că existăm.
2. Aseară am luat copilul de la grădiniță și am plecat cu metroul. Știe că nu coborâm cu liftul, pentru că ăla e pentru cei bolnavi, pentru mamele cu cărucioare sau pentru cei care au handicap. Dar m-a rugat frumos de mai multe ori și-am acceptat. La ușa liftului aștepta o matracucă. Poate, o matracucă bolnavă… Nu știu. Matei a vrut să apese el pe buton. Nu numai că nu se dădea la o parte, dar i-a și aruncat copilului o privire de-a-nghețat. În lift, la fel. A vrut să apese Matei, dar ea s-a aruncat, efectiv, pe buton. I-am explicat copilului că duamna, probabil n-a văzut copii niciodată sau, dacă i-a văzut, i-a și mâncat. Am rezolvat panica din ochii lui, spunându-i o poveste cu vrăjitoare. 😜
3. De ce, mânca-v-aș io frâna voastră, nu opriți la trecerile de pietoni? De ce, grăbiților și ghiolbanilor? 3 erau să dea peste mine pe trecere săptămâna asta. Până nu mi-arunc io geanta de minim 5 kg pe capota voastră, să fac ca toate alea, nu vă lăsați. De ce vreți voi să mă transform într-o babă frustrată că Romică a vrut-o pe Dinina în tinerețe și nu pe ea și acu’ i vede la seratele de pensionari tot împreună și ea e singură și nefericită și abia așteaptă să dea o geantă-n cap cuiva?! De ce?!
4. Am aflat zilele trecute că la grădiniță copiii nu primesc gustarea de după-amiază imediat după ce se trezesc, ca să nu facă firimituri. Și ei stau hămesiți o oră jumate, cu gustările în față, într-un coșuleț, până venim noi să-i luăm acasă. Aaaa… Am înnebunit. Păi ce inimă ai tu în tine, îngrijitoareo de copii ce ești tu pă titulatura ta?! Răzmeriță s-a făcut și am învins!
5. M-am enervat rău că m-am enervat!
P. S. Am avut și o mare bucurie. În stația nouă de metrou de la Tineretului au făcut toaleteeeee. Curateeee. S-a terminat cu ochii ieșiți din cap până la muncă și cu nădușeala de frică că-i dau drumul pe mine. Nu, nu sufăr de boală de vezică, doar că mă hidratez foarte bine dimineața, adică torn pe gât 2 pahare mari de apă. Deci, mi-am făcut abonament la wc la metrou. Mai vrea cineva? Au reduceri substanțiale. 😉
