Publicat în Ma chinuie talentu'

Când nu știi cine ești, fă un film de auto-prezentare

Am fost pusă de câteva ori în viață să mă prezint. Să zic cine sunt și ce-i cu mine pe-aici. Primul instinct e să faci un CV anost și complet useless înșirând cronologic ce-ai făcut la viața ta. De parcă ce-ai făcut aia te și reprezintă pe tine, ca om.

Bine, mă umplu de respect și pentru prezentările tip divă și div în care se-nșiră epitete care mai de care mai pompoase și înălțătoare. Gen: încrezătoare în forțele proprii, independentă, sinceră (asta-mi place cel mai mult, sunt leșinată de încântare), fire optimistă și alte bullshit-uri.

Când lucram în resurse umane săream fuga-fuguța cu privirea de pasajul din CV-uri în care platformele de recrutare le cereau aplicanților să se descrie. Așa compuneri de clasa 3-a rar mai vezi. Că ei ziceau acolo cât de avizi de autodezvoltare sunt și dacă-i puneai să scrie erau în stare să-și scrie numele cu cratimă și săși dorească o carieră de sucesuri.

În fine, acum câteva zile am fost pusă în situația de a mă prezenta într-un filmuleț de maxim 1 min 30 sec. Gol în minte și-n suflet. Ce să… Cum să… Adică io ce… D-astea. Așa cum scriam în articolul anterior, am săvârșit-o în genunchi, cu dureri de șale și rotulă.

Iată, deci, cam asta sunt eu când mă uit în oglindă:

P. S. Tema era: auto-prezentare cu notă comică. Că să nu mă bănuiți de veleități de Bălăceanca 😉

Publicat în Ce caut eu in viata mea

Cuibul de viespi

Acum 26 de ani destinul a făcut ca niște viitoare femei să se adune într-o clasă de liceu. Nici una nu bănuia că viața le va găsi peste toți anii ăștia tot împreună, legate puternic de-o prietenie nezdruncinată de nimic. Fiecare cu personalitatea ei, cu visurile (care le avea… că eu nu știu să fi avut vreunul atunci), cu bagajul cărat în spate din copilăria fiecăreia.

Cele trei grații au dat mâna și și-au jurat tacit prietenie pe viață. Un băiețel deghizat în fetiță, o fată sensibilă, speriată de bombe, cu visuri de a-și trăi viața într-o mănăstire, dar pe care o încercau și nevoi de a călători cât mai mult și știa prea bine că în Grecia nu sunt mănăstiri celebre decât de bărbați. Ori ea, de pe atunci, voia doar ce e top, țintea sus. Și o bezmetică care umbla în trening flaușat, copie proastă a unui outfit Sergio Tachini, care nici măcar nu aducea vag a Sergio Tachini. Cea din urmă mai alerga și în pauze după câte un golan de la o clasă superioară și cădea în admirație tâmpă, pân’ o liniștea ăla, că-i cerea 5 lei să o lase să facă o poză cu el. Adolescența și tinerețea timpurie le-au fost presărate răzleț (foarte răzleț) cu evenimente notabile sau tremur specific vârstei. Per total, a fost destul de anost și plictisitor.

Ei, dar a venit 30-ul. Și să te ții, nenică. Băiețelul deghizat în fetiță este una dintre cele mai feminine și elegante reprezentante ale sexului frumos, călugărița e femeie de carieră, deșteaptă, puternică și feminină și ea, cu multe călătorii la activ (multe în Grecia, la taverne, nici vorbă de mănăstiri) iar eu, fata în aproape imitația proastă de trening italienesc în trend, maestră neîncoronată a prăjiturilor de casă.

Au crescut frumos, ce să mai… Între 30 și 40 de ani au început să trăiască. Și să te ferească Dumnezeu și Maica Domnului să vrei să legi o prietenie frumoasă, bărbat fiind, cu una dintre ele…Proastă alegere, gândit greșit. Că ai intrat în malaxorul analizei de risc și a potențialului, așa cum au învățat ele la școlile de business în care n-au pus piciorul niciodată.

După fiecare întâlnire cu un proaspăt pretendent se trimite un raport detaliat, pe categorii și se analizează minuțios. Urmează ședințe îndelungate, cu diagrame și scheme. Se face SWOT pe fiecare palier al vieții care ar putea fi atins: cine sunt părinții lui, e mameluc sau smardoi, e intelectual obosit și plictisitor sau jovial cu mai puține clase, promite flic-flacuri în pat sau nopți îndelungate la Netflix cu masat de picioare și căscat neîntrerupt de un plictis frate cu moartea pentru ea. Tot felu’ de nebunii din astea despre care vorbesc fetele când se întâlnesc.

Tristețea le-mpresoară dacă singura rămasă fără pirostrii nu se mai avântă în aventuri demne de o compilație între Sex in The City și Las Fierbinți și stă liniștită în programul ei de femeie de 40 de ani. Li se scurge energia și se mulțumesc cu comentariile de după Ferma. Așa da, așa nu. Bine că au chemat-o ăștia pe Anna Lesko, să aibă și ele un subiect cât de cât valabil de tocat.

Când apare un el, însă, se însuflețesc cu o rapiditate ieșită din comun. Ridurile le dispar, tenul se-ntinde brusc, problemele cotidiene se evaporă și toată atenția e direcționată către subiect. Își pregătesc, cu mâinile tremurânde, agendele în care urmează să noteze toate detaliile necesare unei aprofundări serioase a situației, fac loc în casă pentru întâlniri și flip-charturi și numără orele până la ședință. Protagonista știe clar că trebuie să rețină fiecare detaliu, chiar și cel mai neînsemnat din cadrul întâlnirii (nu se știe niciodată ce îți poate scăpa ție ca detaliu și să fie foarte important pentru viitor), se pregătește și ea cu conștiinciozitate, ca pentru cel mai important interviu al vieții ei.

Inspirat din fapte reale… 😉

Publicat în Ce caut eu in viata mea, Ma chinuie talentu'

Gospo-bloggerița

Gospo-bloggerița. Iată sinteza celor 40 de ani în ochii prietenelor mele de-o viață. Bine, bloggerița e acolo pentru încurajare, mi s-a spus clar să nu mă ia de cap această titulatură, când știm cu toții opinteala care mă însoțește în această activitate creativă. Că tre’ să fii inspirat, cu ideile la tine, cu condeiu’ gata să străbată dedesubturile www-ului în calea spre succes. Nu-s inspirată de cele mai multe ori. Ce nu-mi lipsește, în schimb, e perseverența. 😂

Gospo. Adică gospodina… Ce să zic?! Dacă nu erau Jamila, mama și doamna Sanda, mama lui Andrei, mânca, săracu’ copil zilnic omletă cu cartofi prăjiți. Nevoia, disperarea meselor diversificate pentru copil și bărbat, m-au împins, la început cu silă și lene, apoi, pe măsură ce Jamila îmi demonstra că din rahat iese bici de multe ori, cu plăcere. Și acum nu mă mai scoți din bucătărie. Aș vrea să se inventeze o diplomă, ceva, pentru gătitul compulsiv acasă. S-o atârn și eu pe perete. Să fiu recunoscută pentru ceva.

Eu am mai făcut multe la viața mea. Multe și neterminate toate.

Am fost și cântăreață. Mare succes am în baie, la vreo 3 nunți toate și în sală la Elena, prietena mea. Unde aplauzele… Ei… Nu încetează de multe ori. Am fost și actriță. De 2 ori. Odată figurantă de succes (vezi c-am apărut pe Netflix, deci…) și odată cu rol principal de descreierată furioasă pe sexu’ tare. Urmează laurii. Și, bineînțeles, am mare succes în bucătăria mea unde trântesc niște monoloage de să mă știe tot cartieru’ și vecinii de pe palier.

Sunt mamă. Asta e cert. Demonstrat biologic. Aici cu performanța nu prea știu cum stau. E un antrenament continuu. Zilnic. Aici nu-i cu lauri, cu aplauze furtunoase. Nu prea tragi linie să vezi cum stai, decât atunci când, periodic, te repliezi în încercările de-a pune pe direcția bună omușorul pe care-l iubești și-l educi.

Am fost toată viața o femeie de carieră. Funcția: logistics and administration free coffee bringer customer and telephonist manager. În traducere liberă dați-mi mie ce-i de descurcat în acte și lăsați clientele pe mâna mea, că face espressorul o cafea de vreau mărire de salariu. 😂 Adică am preluat bucătării ale locurilor de muncă pe unde mi-am desfășurat cariera profesională și le-am întreținut cât am putut de bine.

Băi, totu-i bine când faci bilanț și-ți iese pe plus. Că-ți dai seama că ai făcut ceva la viața ta. Că ai adus schimbări, c-ai mutat munți, că ai contat. Pff. Ei, lasă, că mai am cel puțin 20 de ani până mă doboară șalele. De-acu’ să vezi ce mă bag puternic în viață. 😂