-
Cum mi-am găsit motivația
Hai că vine experta acum și vă explică cum e treaba cu motivația! Embrace yourselves! Știți că am scris în trecut despre viața mea de sportivă, de alergătoare de cursă lungă, de astea… Acum scriu în calitate de supraponderală. Din nou. Știu, v-am plictisit cu acest du-te-vino al slăbirii și îngrășării la loc. Dar, se pare, ăsta mi-e destinul. Să mă laud cu siluetă câteva zile numărate pe degete și să mă plâng că mi-au rămas mici pantalonii de pijama restul zilelor date de la Dumnezeu. Pentru ce am nevoie de motivație? Păi, să vă explic. Începând cu Sărbătorile, am băgat în mine ca o spartă. La modul ăla, cel…
-
Obiceiuri și metehne. Despre cum pierd timpul și n-o s-o mai fac
Sunt campioana nemedaliată la pierdut timpul aiurea. Nu vreau s-o fac. Vreau să fiu și eu extra-productivă, mega-eficientă, regina time-managementului. Îmi doresc cu fiecare fibră a corpului și fiecare colț ascuns al neuronilor funcționali. Nopțile încep, fără excepție, cu jurământul că de mâine gata!, începe procesul de transformare. Nu se mai poate! Și-mi promit marea cu sarea și setez tot felul de lucruri, de obiective. Îmi jur că adopt obiceiuri care să îmi facă viața un tango superb și lin. Fiecare a doua zi aduce o uitare de-aia soră cu Alzheimer. Puf! Au dispărut toate ca visele alea de nu le mai ții minte. Ca și cum nu te-ai fi…
-
Procesul, nu succesul!
Astea trei cuvinte răsunau în fiecare săptămână în sala de curs, făcând să vibreze sticla ferestrelor înalte şi soarele amiezii ondulat în ele. Procesul, nu succesul, dragii mei !!! – sufla spre noi vocea baritonală, fermă şi caldă a unuia dintre cei mai îndrăgiţi profesori din facultate. Şi mai avea ceva în ea vocea aia, suflarea aia… mai conţinea o nuanţă pe care o sesizam mereu, dar pe care, ca un copil care nu ştie să-şi numească emoţiile, nu ştiam atunci să o etichetez, să mi-o clarific. Purta în ea înţelegerea profundă, organică a acestor cuvinte, însuşirea lor la nivel celular, cumva. Şi au trecut anii şi am trecut şi eu…
-
Cum am ajuns să alerg 10km/zi? De frică.
Frica te învață să faci multe. Un mobilizator mai bun decât ea mie nu mi-a fost dat să experimentez. Așa că alergatul ăsta al meu e un soi de fugă mai mult. O disperare care mă împinge dimineața către parc și mă ține pe pistă o oră, gâfâind, asudând, cu muzică lăutărească și cover-uri pop de nunți în căști. Că mă știe lumea multitasking și nu mă dezic nici în chiloții de alergare de treaba asta. Mă pregătesc pentru cele 2 nunți la care trebuie să cânt în octombrie, chiar și atunci când fac jogging (dacă s-or mai ține). O comoară la casa de căsătorii a omului sunt, vă zic!…
-
5 lucruri pe care le-am învățat din alergare (panseuri de candidă atletă)
Viața îmi mănâncă tot timpul. Greu ajung să mă pun în fața laptopului și să dau drumul la cișmeaua gândirii. E vară, sufletul zburdă, dar mai ales picioarele. Revelația ultimilor zile e că eu alerg de mult timp, nu de acum două luni jumate-trei, când mi-am târât trupul superb și supraponeral pe cărăruile Parcului Tineretului întru eliminarea apei din corp (că asta era explicația, că rețin apă) și izbăvirea de păcatele tânjirii zilnice după pâine proaspătă, semințe de floarea soarelui și 2 până la 5 eclere. Alerg, cel puțin de când s-a născut Matei, ca o curcă beată și fără direcție pe diverse rute – grădiniță – acasă – muncă…
