Etichetă: blog

Publicat în Rețete cu poveste

Înghețată de casă cremoasă cu 3 ingrediente

Publicat de de miricretan

N-aș fi crezut c-o s-ajung eu vreodată să scriu rețete pe blog. Face parte și treaba asta din schimbările despre care scriam aici. 🙂


Acum 2 zile m-a tot bătut la cap Matei că vrea să îi fac înghețată. Am încercat să îi explic că n-o să-mi iasă ca aia pe care o cumpărăm, că iese cu fulgi de gheață, că n-o să fie bună. Pentru că am mai încercat odată și, pe lângă faptul că era plină de gheață, ne-a și ținut pe tron puțin pe mine și pe el. Andrei a râs 3 zile de încercarea mea și efectele ei asupra burților noastre.


N-au avut niciun rezultat (favorabil mie) explicațiile. Așa c-am început să caut rețete pe internet. Și dă-i și caută și dă-i… Complicate. Cu mixer în proces, cu ouă, cu fiertură pe aragaz, de trebuie să stai cu ochii pe ea să nu se transforme în altceva decât trebuie ca consistență. O oră, cu pauze, ne-a luat să ne uităm împreună pe rețete.
El mă tot bombănea că știe el că se face din lapte rece. Adică laptele pus la congelator și gata înghețata. Măi, Matei, măi mami, nu iese cum trebuie. Nimic. Cică așa zic Fixiki. Mamele cred că știu despre cine e vorba. Sau copiii lor, cel puțin.


Ce-am făcut după ore de negociat?! M-am uitat la episodul din Fixiki în care ei voiau să facă frișcă. Și acolo spuneau că din lapte condensat pus la frigider e gata înghețata. Asta a fost declick-ul. Lapte condensat. Dar n-am! Și-am început să caut rețete de lapte condensat. Am rămas la una simplă, ca să nu mai ies din casă să cumpăr și m-am apucat de treabă. 40 de minute durează să-l faci din 500 ml de lapte și 200 gr zahar pudră.

Lapte condensat

În ceea ce privește combinația de ingrediente ca să iasă înghețata, asta îmi aparține. Aveam în casă (din fericire) mascarpone și lapte de cocos. M-am gândit eu la un moment dat că poate fac ceva din ele. Ceva dulce. Din disperarea de a face ceva repede și fără tot felul de ustensile, am făcut așa:

Ingrediente:

  • 250 gr mascarpone
  • 200 ml lapte de cocos
  • 100 ml lapte condensat
  • Esență de vanilie (la ochi)

Ce-am făcut: Am pus într-un bol mascarpone și esența de vanilie și am amestecat cu telul până a devenit cremos. Am turnat ușor laptele de cocos și am amestecat în continuare, după care am pus și laptele condensat. Am amestecat bine, ca să nu rămână cocoloașe de la mascarpone și am transferat amestecul într-o casoletă cu capac pe care am pus-o la congelator pentru minim 3 ore.

Noi am scos-o a doua zi de dimineață. Și m-am speriat puțin, că era foarte înghețată înghețata 😂. Mi-a fost teamă că o să fie plină fâșii de gheață. Dar nu. Am lăsat-o puțin afară și… E cremoasăăă. Yeey. Bună la gust. Foarte bună.

Hai, c-am făcut-o și pe-asta! 😂 Să ne fie de bine!

Publicat în Ce caut eu in viata mea

#My personal challenge. Când încerci să scapi de dobitoc și nu poți, că-l iubești.

Publicat de de miricretan

Viața cu kilograme în plus e ca viața cu un bărbat degeaba, care-ți mănâncă zilele și tu tot frigideru’ la o masă. Dar omu’ are greutate în relație. Ai vrea să scapi de el, să se ducă-n treaba lui, fără tine, dar ți-e greu să renunți. E comoditate și obișnuință. De ce să te strofoci să iei decizii, să i le comunici, să faci față discuțiilor de după și să explici, când poți să continui așa…

Pe parcurs, devine insuportabil. Ți-e lehamite, ți-e silă, dar mai bagi o fisă în fiecare zi. Cu promisiunea făcută ție însăți că de mâine iei taurul de coarne și îi zici. Dai cu el de pereți. Fiecare zi e juma’ de pâine cu mâncare cu sos greu. Ah, de-ai putea să transformi zilele astea în wassa cu gust de carton… Dar vine dimineața și foamea de primit iubire e prea mare. Numai că iubirea nu e. Sigur că e-n capul tău. Tu primești firimituri de atenție pe care le vezi torturi de ciocolată cu vișine și eclere cu ness. Dar ții morțiș să ai un suflet cald lângă tine (e cald pentru că-i bate inima și-i curge sânge prin vene, că-n rest, e apă de ploaie rece).

Și vine ziua aia. Ziua în care abia începe viața ta. Și îl pupi, frumos, pe portofel, și te iei cu drumu’. Cari după tine, în suflet, toate chipsurile, toate sucurile cu zahăr și toate pungile de semințe. Așa pleci. Cu ele târâș. Dar știi că, la o perioadă distanță, te așteaptă laptele de migdale și salatele. Ești în sevraj și ți-e dor de dobitocenia lui. De alea 2 cuvinte amărâte, aruncate din obligație, cu scârbă protocolară. Hop, și tu le prindeai și te hrăneai cu ele. Zilele trec și visezi că oul fiert mâncat gol, fără pâine, împarte farfuria cu cârnați și o tonă de cartofi prăjiți în mult ulei.

Tu știi ce nu-ți face bine. Clar. Ți-e limpede ca apa plată pe care-o bei, să umfli stomacul. Dar ți-e dor. Te arde-n piept dorul. Reușești să treci de fiecare zi fără ispită cu bine și te feliciți la fiecare pas. Te-ncurajezi. Numai că, chiar și după 2 luni, tu tot preferi dobitocul în fața propriei singurătăți. Pentru că orice-ar spune oricine, o amandină insiropată nu va putea fi înlocuită niciodată de fasting după ora 18.00. Nu cu acceptare absolută.

Acu’, ce vreau eu să vă întreb, pe cele care ați trecut printr-o experiență de-asta: cum fac eu să nu mă întorc la cretin? În cazul meu, cum fac să nu-mi mai fie dor de pâine cu unt și dulceață, de semințe, de torturi cu creme grețoase și dulci?

P. S. Am început să mă lepăd de kilograme pe 4 iunie. Și am zis eu că-mi dau 3 luni să scap de 8. Până astăzi am scăpat, deja, de 6,5 kg. 😉

Publicat în Ce caut eu in viata mea, Galagie Mare

#Mypersonalchallenge Ce sport fac, ca să-mi zic că nu fac sport

Publicat de de miricretan

Nu mi-a plăcut niciodată să fac sport. Mi se pare un chin la care te supui cu bună știință, un efort prea mare pentru o persoană comodă, ca mine. Îi știu beneficiile, le-am citit, le-am studiat de atâtea ori în încercarea de a mă auto-convinge că nu-i dracu’ atât de negru și că 5 genuflexiuni și 3 flotări n-au omorât pe nimeni. Ba, din contră. Dar n-a mers. Nu m-am convins niciodată. Pentru că mi se par oribile genuflexiunile, să alerg degeaba, așa, fără niciun punct la care să ajung, ca o găină fără cap. Am stat în banca mea, relaxată, așa, netonifiată. Ei, ce să-ți spun. Nu tre’ s-arate toată lumea bine sau să se simtă plină de energie, cu toate substanțele fericirii călare. Lasă, facem 10.000 de pași dac-om putea. Dacă nu… Aia e. Mâine-i miercuri.

După ce l-am născut pe Matei, am stat destul de mult la mama, la țară, cu sor-mea. Ea a fost mai prietenă cu sportul. Și acu’ vreo 4 ani, ea începuse să sară coarda când dormeau copiii pe timpul zilei. Aveau multe reprize de somn, bebeluși fiind. Ajunsese, într-un timp scurt, să sară 10.000 de corzi pe zi. Eu mă uitam la ea și asudam. N-aș fi luat coarda să-ncerc să sar și eu nici dacă mă bătea cineva cu ea. Bine, eu atunci dormeam cât dormea și Matei, în depresie neconștientizată fiind. Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap că, dacă mă străduiam să dau de 2 ori din coarda aia, poate aș fi fost mai trează, în toate sensurile.

Acum vreo 3 săptămâni, stând de vorbă cu ea și văitându-mă că nu pot, efectiv, nu pot să fac și eu niciun sport, mi-a zis că ea crede că ar trebui să încerc să sar coarda. Am început timid. Cu reprize de câte 250 de sărituri. Și am ajuns la 3-4000 pe zi. Sar în fiecare zi. Ce bine c-am încercat! Starea pe care o am după e de regina tuturor lumilor. Brusc, după 3000 de sărituri, sunt cea mai împlinită ființă de pe pământ, sunt slabă, fit, frumoasă, deșteaptă, am apartamente la Universitate și o viață profesională care mă înalță. Am insule la Ocean și nicio grijă. Corpu’ și mintea sunt ceva greu de înțeles, dar niște enigme tare mișto.

În a 3 a sau a 4 a zi am început să caut beneficiile. Adică dacă face ceva corpului sau sar ca tuta-n porumb. Sunt nenumărate. Pe lângă cele pe care le simt, sunt și detalii neștiute, dar care se văd în timp:
■Arzi multe calorii. Mult mai multe decât atunci când alergi, de exemplu. 10 minute de sărit coarda echivalează 8 minute de alergare. Consumi cam 0.1 calorii/săritură, adică aproximativ 1000 de calorii într-o oră.
■Îți îmbunătățește coordonarea. Creierul se concentrează pe picioare. Fără să vrei, ajungi să faci, în timp, mișcări complexe, coordonate cu mâinile care mișcă coarda, mișcări pe care le faci automat. Știu boxerii ce știu, de sar coarda până leșină.
■Elimină riscul de rănire a gleznei, a picioarelor, în general, dacă faci și alte sporturi, pentru că îți întărește mușchii picioarelor.
■Fiind un sport cardio, îmbunătățește circulația sanguină și îți însănătoșește inima.
■Respirația capătă îmbunătățiri. Respiri eficient și asta se vede și făcând alte activități : nu rămâi fără aer.
■Te calmează
■Te face mai deștept. Asta-mi place cel mai mult. Dă-mi beneficiul ăsta și m-ai câștigat!


Astea sunt doar câteva. Ce aș pune eu cap de listă este faptul că e foarte fun. E ca o joacă de copii. Și pe măsură ce sari, vrei mai mult și mai mult. Nu are efectul trasului de fiare cu șpemii de kilograme-n cârcă, să arăți ca Rambo în 2 luni. Cică arăți bine, tonifiat, în timp. Că lucrează mușchii încet și frumos.

În altă ordine de idei, am ajuns la 61 de kilograme. În 5 săptămâni am dat 4 kg jos. Da’ n-a pupat gurița mea pâine proaspătă, rumenită, cu unul dintre cele mai frumoase mirosuri din lume, n-a pupat paste, orez, cartofi, prăjituri. Am mâncat, în tot timpul ăsta, înghețată și niște tort, o dată. Dar nici nu pot să zic că îmi mai e poftă. Că mor dacă nu mănânc. E, și dacă oi simți că o să mor dacă nu bag ceva, o să mănânc. Că nu-i pușcărie.