Două palme peste ochi și trecem pandemia

Am feed-ul rețelelor de socializare plin de postări ale oamenilor care traversează perioada asta BINE. Vorbesc despre proiecte, despre organizarea zilelor pe ore pentru a face față #workfromhome, atașează poze cu laptop-uri în bătaia razelor de soare și cu cănile de cafea lângă, aterizate, parcă, din marile cafenele bucureștene. Oameni mulți care au idei. Care-s creativi, care gândesc și acum limpede și pot și funcționa.

Sunt invidioasă și mă și enervează haștagiștii ăștia senini și aparent neatinși de starea noastră, a celorlalți, care de-abia deschidem ochii dimineața, după ce nu i-am închis toată noaptea. Refuz categoric să cred că există vreun om care e 100% zen în situația asta sau că există vreunu’ a cărui viață nu a suferit nicio modificare.

Dar îi admir. Și-aș vrea și eu.

Aș vrea să nu mai umblu bezmetică prin casă, fără nicio noimă, fără vreo treabă anume. Adică mi-ar plăcea să nu mai pară holu’ maică-mii loc de promenadă în ospiciu. Mi-ar plăcea să nu mai întreb de 5 ori pe zi ce zi e mâine și să mi se strângă sufletu’ când aud același „miercuri” de fiecare dată.

Să știți că mi-e rușine c-am simțit un pic de ușurare când s-a prelungit starea de urgență. M-am bucurat, în sinea mea, ca să am timp să slăbesc la loc, că mănânc ca Joiana (mi-a revenit repede pofta de mâncare), să nu ies din bârlog chiar vai steaua mea. Să încep să fac mișcare nu numai până la frigider și-napoi, să pot să dau și io ochii cu lumea.

Așa că-mi dau următoarea temă (proiecte și #workfromhome nexam pentru mine, că nu e cazu’):

  • Cum ar fi dacă n-aș mai tranzita curtea, pur și simplu, și m-aș bucura, dracu’, de ea și de soare și de pomi înfloriți și de pui și de verdeață și de viață…
  • Cum ar fi dacă aș realiza că sunt copii care n-au pus piciorul pe trotuarul din fața blocului de 30 de zile și care nu zic nici pâs când mamele lor le explică de ce sunt „sechestrați” la vârsta lor, între 4 pereți, fără să știe până când.
  • Dar cum ar fi dacă m-ar trăzni gândul că noi facem ceva dulce în fiecare zi, de zici că, de când ne-am izolat, sărbătorim Paștele, că Paștele ține anu’ ăsta 2 luni, și sunt familii care-și numără seara ce le-a mai rămas din salariul trecut, ca să știe ce pot să cumpere pentru mâncare a doua zi…
  • Cum ar fi dacă m-aș bucura de pământul de sub unghii înainte de-al spăla, știind că am săpat după spanac proaspăt să-l arunc în oală și am plantat arpagic…
  • Cum ar fi dacă mi-aș da două palme peste ochi și mi-aș târî curu’ afară în fiecare dimineață și i-aș mulțumi lui Dumnezeu pentru toate zilele în care suntem sănătoși?! Și poate fac și 2-3 genuflexiuni, dacă tot sunt acolo…
  • Cum ar fi dacă m-aș gândi cu speranță și bucurie, cu recunoștință și încredere la perioada de după și aș îngropa frica de tot, știind că, dacă sunt sănătoasă fizic și la căpuț, o să fiu în stare să muncesc și să fac bani să trăim…

Ăsta-i planu’! Io vă zic: m-apuc de el de mâine dimineață, că, deocamdată, am o pâine d-aia bună la dospit și nu vreau să-i ratez degustarea.

5 lucruri care m-au enervat săptămâna asta și-o bucurie

Știm cu toții că nu îți poți controla mintea 100%. Decât dacă ești la un nivel de conștientizare superior și dacă te faci una cu subconștientul prin practici nu la îndemâna oricui.


Așadar, deși în majoritatea timpului sunt bine, cu creierii pe cale de dispariție… Pardon, de vindecare, mă mai apucă dracii aia mari de-mi vine să mănânc norii până la calmare.
Săptămâna asta, spre exemplu, am făcut un exercițiu de a-mi da seama, pe măsură ce se întâmplă, ce îmi apasă butoanele roșii ale nervilor capului.


1. Metroul se transformă dimineața într-o conservă în care se stă într-un picior, stilu’ cocostârc, cu nasu’ ștampilă pe geam, adică extrem de confortabil. Măi, măi oameni buni, dacă tu nu poți nici să respiri, sau respiri, dar în gura mea, la ce boalii te mai frichinești și mă iei la coate și pumni, ca să scoți tu telefonu’ din buzunar, să scrolezi a prost așa?! Una-și editează poze, altu’ îi scrie lu’ iubi, alta citește articole de înălțare a spiritului… Cum de unde știu?! Pentru că văd toate ecranele pe o rază de 5 indivizi. Unde rahat să mă uit? Să număr literele de la reclamele afișate pe pereții vagonului? Să-nchid ochii? Măi, vă rog io, sunt o femeie discretă. Nu vreau să citesc mesajele tale către „iubirea mea”, nici să știu în ce poziție să stau ca să mi se deschidă chakra… Am putea să ne uităm unii în ochii celorlalți și să realizăm că existăm.
2. Aseară am luat copilul de la grădiniță și am plecat cu metroul. Știe că nu coborâm cu liftul, pentru că ăla e pentru cei bolnavi, pentru mamele cu cărucioare sau pentru cei care au handicap. Dar m-a rugat frumos de mai multe ori și-am acceptat. La ușa liftului aștepta o matracucă. Poate, o matracucă bolnavă… Nu știu. Matei a vrut să apese el pe buton. Nu numai că nu se dădea la o parte, dar i-a și aruncat copilului o privire de-a-nghețat. În lift, la fel. A vrut să apese Matei, dar ea s-a aruncat, efectiv, pe buton. I-am explicat copilului că duamna, probabil n-a văzut copii niciodată sau, dacă i-a văzut, i-a și mâncat. Am rezolvat panica din ochii lui, spunându-i o poveste cu vrăjitoare. 😜
3. De ce, mânca-v-aș io frâna voastră, nu opriți la trecerile de pietoni? De ce, grăbiților și ghiolbanilor? 3 erau să dea peste mine pe trecere săptămâna asta. Până nu mi-arunc io geanta de minim 5 kg pe capota voastră, să fac ca toate alea, nu vă lăsați. De ce vreți voi să mă transform într-o babă frustrată că Romică a vrut-o pe Dinina în tinerețe și nu pe ea și acu’ i vede la seratele de pensionari tot împreună și ea e singură și nefericită și abia așteaptă să dea o geantă-n cap cuiva?! De ce?!
4. Am aflat zilele trecute că la grădiniță copiii nu primesc gustarea de după-amiază imediat după ce se trezesc, ca să nu facă firimituri. Și ei stau hămesiți o oră jumate, cu gustările în față, într-un coșuleț, până venim noi să-i luăm acasă. Aaaa… Am înnebunit. Păi ce inimă ai tu în tine, îngrijitoareo de copii ce ești tu pă titulatura ta?! Răzmeriță s-a făcut și am învins!
5. M-am enervat rău că m-am enervat!
P. S. Am avut și o mare bucurie. În stația nouă de metrou de la Tineretului au făcut toaleteeeee. Curateeee. S-a terminat cu ochii ieșiți din cap până la muncă și cu nădușeala de frică că-i dau drumul pe mine. Nu, nu sufăr de boală de vezică, doar că mă hidratez foarte bine dimineața, adică torn pe gât 2 pahare mari de apă. Deci, mi-am făcut abonament la wc la metrou. Mai vrea cineva? Au reduceri substanțiale. 😉