Îngrașă-te-acum, întreabă-mă cum!

Eeee, dar cine vă vindea vouă gogoși (vai, Doamne, gogoși. D-alea umplute cu gem sau nu, nu, simple, împletite, cu zahăr pudră) cum că ar fi slăbit mult și că se simte mare divă?!
Ce vorbești, Frantz, bag în mine ca-ntr-un spital. Orice și mult. Și mi-e o foame de lup d-ăla hămesit care n-a mai prins o căprioară de când era mic. Efectiv, zici că m-a ținut cineva fără apă și mâncare undeva-n captivitate și mi-a dat drumu’ acu’ între toate bunătățile pământului. Nu mă gândesc la fel de mult la nimic altceva, așa cum mă gândesc la mâncare. Seara, când mă pun în pat, ce planuri de viitor, ce retrospectivă a zilei?! Mă gândesc cu mare bucurie și nerăbdare că mâine bagă MBS la cantina Conservatorului și trebuie să fiu prima, să iau 2 porții. Savurez plăcinta cu mere de la „La Geam” (locul de unde ne mai cumpărăm noi de mâncare la muncă), de zici că-i umplută cu foiță de aur și trufe.


Dar, mai bine, vă relatez o întâmplare de zilele trecute, ca să înțelegeți cam cât de gravă e treaba și că, în curând, aș putea redeveni o posibilă inspirație pentru pictorii care-i urmează lu’ Rubens. M-am dus, împreună cu prietenul Cristi și prietenul Alin, să ne cumpărăm prânzul pentru muncă și am avut una dintre cele mai reale bucurii: aveau găluște cu prune. Am cerut 10. Prietenii mei, dragii de ei, au sărit pe mine ca ulii. Și au încercat în fel și chip să mă facă să mă răzgândesc: că, făi, ai innebunit de tot? Vrei să te faci iar cât casa? Iei 1, 2 maxim. Io nu, că le dau și colegilor (sanki). Am luat 10 cu promisiunea că eu mănânc maxim 5. A plâns inima în mine când i-au mai oferit și nu știu cui din găluștile MELE. Eu, vă jur, aș fi mâncat 10. Cam atât de inconștientă, dar înfometată sunt.


Nu-s gravidă. Am verificat. Nici în creștere nu sunt. Pierd în înălțime, că îmbătrânesc. Oi anticipa criza și bag la gușă să am pentru mai târziu?!
Treaba e că de câteva săptămâni nu mă mai opresc și-mi sfârâie dinții la fiecare îmbucătură, ca ceafa pe grătar.


În fiecare zi îmi spun că e ultima de chiolhăneală și că gata, e timpu’ să redevin o fostă grasă care-a devenit slabă și care nu, nu va mai deveni grasă, deși cam așa pare să se întâmple. N-am pus tot ce-am dat jos. Dar nici mult nu mai am.
Am și o explicație: sunt obosită. Și tre’ să dorm. Dar dacă și gust ceva, ce-are?!


P. S. Nu mai luați de bune sfaturile cucoanelor care vin pe facebook călare pe un avânt avid de notorietate și vă dau sfaturi despre slăbit, că ele au făcut și-au dres, că, mamă, ce rețetă au găsit ele… Oha. Ele o ard sub plapumă cu chipsuri și suculeț și pun poze de când era bunica fată mare.

Slăbește acum! Întreabă-mă cum!

Întotdeauna am fost o rubensiană. Picturile lui Rubens, cu femeile alea pline de colace, întinse într-o grație nebună pe cearceafuri aruncate-n scârbă pe sofa-uri, zici că-s poze cu mine (dacă m-aș fi țăcănit și m-aș fi apucat de poze nud).

M-am învârtit toată viața între 60 și 70 de kg, cu o înălțime de 158cm. Închipuiți – vă. Îmi place mult de tot să mănânc. În general, prostii. Mâncare mai puțin. Era o vreme când o pungă mare de semințe și o sticlă de cola reprezentau meniul unui restaurant cu cel puțin 2 stele Michelin pentru mine. Meniu de seară, desigur. Deci nu sarmalele și fripturile mă strigau din farfurie. Preferatele mele erau: pâinea proaspătă, cola, semințe și dulciuri. Ritualul se desfășura aproape zilnic, între orele 23.00 (ora la care adormea copilul) și 01.00, vizionând un film de pe net, de cele mai multe ori.

După naștere, pe fondul depresiei post-natale despre care ți-am povestit aici și pentru că trăiam cu o panică cât casa că n-am timp să îi gătesc copilului 5 mese pe zi, cum cere la cărțile de diversificare, am mâncat tone de biscuiți. Lui îi dădeam pe răzătoare 1, iar eu mâncam 10.
Și, uite-așa, în prima vară la mare cu copilul, soțul meu a mers însoțit de o balenă eșuată care se străduia, în prea-plinul ei, măcar cochetă să fie. Nu mai conta, oricum. Ocupam 3 locuri de plajă.

IMAG1154

N-am ținut niciodată cură de slăbire, deși, de la 20 de ani, în fiecare zi îmi ziceam hotărâtă că trebuie să slăbesc. De mâine. Când ai asta în cap, are un oarecare efect asupra ta orice promisiune c-o să slăbești venită din exterior. Într-o zi, când eu dețineam, deja, aproape 70 de kg, la metrou la Tineretului, s-a înființat în fața mea o doamnă care m-a privit plină de compasiune și mi-a dat un flyer cu multe promisiuni, cu gratuitate la consult… D-astea. Ar fi trebuit să știu mai bine. Dar… M-am prezentat la sediu și, de cum am intrat, mi-am dat seama c-o să vrea să-mi bage pe gât shake-uri, prafuri, pilule minune. Mi-a făcut „testu’ grăsimii”, ca la Fairy, și … Ce să vezi? Nasol. A ieșit nasol. Era nevoie de o intervenție i-me-dia-tă. Stau de vorbă cu doamna și o întreb de cât timp face asta. Mândră, îmi zice că de 7 ani. Ea avea cu cel puțin 15 kg mai mult decât mine, era, practic, doamna Colac peste Pupăză. Mhm. Haide, închideți, că vă sun io.

N-am reușit să mă transform dintr-o balenă într-o pseudo sirenă decât atunci când s-a produs declick-ul. Am adoptat o metodă foarte complexă și încercată de foarte puțini oameni: n-am mai băgat în mine ca vaca. Adică am eliminat complet: cola, semințe, dulciuri, pâine și serile s-au transformat din maraton de spart semințe în sesiuni de preparat limonade acre de-ți fac gura pungă.

Am slăbit 15 kg în 9 luni.

IMG_20190627_123605

Bine, poza asta e din ianuarie. Am mai pus 3 kg la loc de-atunci… Da’ nu mai ziceți și voi la nimeni. 🤫🤭