Publicat în Ce caut eu in viata mea

Secretele femeilor 🙈. Shh

Vorbeam odată cu una dintre prietenele mele despre femeile astea icon. Conversația avea tușe de jinduială și de-o parte și de alta. Eram într-o admirație vecină bună cu invidia vizavi de femeile scoase ca din cutie în permanență, pe care curge feminitatea cum ne curge nouă rimelu’ ala bun de la Avon. Ne tânguiam distruse de certitudinea că ar trebui să ne mai naștem încă o dată și s-o luăm de la capăt ca să visăm, măcar, la a ajunge și noi măcar la 10% din pachetul pe care îl prezintă ele zilnic pe piață.


Și ne-a lovit! Bam! „Frate, stai puțin, că și astea stau pe budă, că doar n-or scoate perle și licori magice după ce crapă-n ele salate asortate”. Că noi le vedem în plină campanie de marketing și promovare personală. Nu știm noi cum se prezintă ele în procesul de dezvoltare al proiectului. Tot femei sunt și ele și dacă nu s-au născut, cumva, din împreunarea vreunui Zeu cu o nimfă criogenați și apăruți în cartierul Pajura în prezent, tot de-ale noastre sunt.
Hai, că ne-am mai liniștit. Pfiuu…


Iată, dragi, domni, câteva dintre secretele femeilor de pretutindeni, aș îndrăzni să zic. Că, până la urmă, suntem cam toate o apă și-un pământ.


1. Femeia abia așteaptă să ajungă acasă de la serviciu și să arunce din maxim 3 mișcări sutienul cât colo, eliberată ca ocnașii în ziua ieșirii pe poarta penitenciarului. Unele dintre ele fac treaba asta în trafic. Nu, nu, nu opresc. Nu e nevoie să tragi pe dreapta pentru un astfel de moment karmic. Îți dă prima oară cu virgulă încheietoarea și te-ntrebi de câte ori trebuie să execute bărbații mișcarea asta ca s-ajungă s-o facă ca și cum e probă olimpică la care ei ies pe locul 1, mai mereu. Dar te dumirești și nu-ți trebuie două stopuri la semafor să tragi aer proaspăt de climă din mașină după eliberare.


2. Sosirea iernii, dragii noștri, e Moș Crăciun venit c-o lună mai devreme. E bucuria de copil. E revenirea la viață. Nu mai trebuie, neapărat, să ne epilăm. Nu mai introducem cu obligație în programul săptămânal intervalul de 2 ore pentru a ne descotorosi de podoaba care ne-mbracă trupurile de dive. Unele o fac, desigur, mai ales alea care nu știu când dă unu’ match pe tinder și ele trebuie să fie pregătite. Alea măritate de maxim 1 an o mai țin pe to do list și, desigur, toate femeile care se respectă pe sine și sunt în armonie cu feminitatea și inneru’ lor propriu și personal. (haha) De obicei, astea măritate de mult, mai sar peste intervalul ăla săptămânal, mai ales că sunt convocate la întruniri conjugale din 2 în 2.


3. În continuarea punctului 2, saloanele de înfrumusețare înregistrează, în anotimpul rece, un declin al încasărilor la categoria pedi. O facem acasă, din foarfecă, nu ne mai complicăm. Și-așa, le mai aerisim la primăvară, că le ținem bine înfofolite în șosetele flaușate de care nu ne lepădăm nici noaptea-n pat.


4. Dacă vă imaginați, dragi pretendenți la viața comună cu o creștină că vă va întâmpina în haine de casă din cel mai fin satin, vă luați țeapă. Majoritatea. Hainele de casă ale femeii sunt, de obicei, lălâi, scămoșate, cam ca niște cârpe nerupte, încă, pentru șters praful, din foste ținute de ieșit afară la o plimbare-n parc. Pentru că, să știți, pe noi ne trage la spate. Curentu’. Și pantalonii trebuie să ne permită să îi tragem până sus. Sus de tot. Și bluza băgată-n ei, neapărat. Satinul alunecă, e enervant. Doar n-o să stăm noaptea să tragem de cracul pantalonului și de bluză, că se itește vânticelul la șale. Între bumbac și satin, bumbacul e rege.


5. Ne e lene să ne spălăm pe cap. Lene. Dacă n-ar trebui să ieșim din casă, ne-ar prinde săptămâna fără să punem picătură de apă pe păr. La Netflix, în fața cuptorului și pe balcon la întins de rufe nu ne trebuie păr mirosind a levănțică și stat câte 40 de minute să-l usucăm să-i dăm, naibii, o formă. Că afurisiții aia de stiliști nu ne-au tuns cum le-am cerut. Să ne spălăm, să dăm de 2 ori cu foehnul și să arătăm ca Jennifer Aniston. Levănțica e overrated. Mirosul de ceapă călită și ostropel sunt tradiții pe care le păstrăm cu sfințenie.


Doamne ferește de un nou lockdown, că îngropăm și mama pasiunii și-a eleganței.

Publicat în Ce caut eu in viata mea, Galagie Mare

Diva de pandemie

Aș putea să mă încadrez. Pentru că acest nou tip de divă are caracteristici din cele mai alese, așa cum nicio tipologie de femeie n-a avut până acum. Bine, nici pandemie n-am mai trăit.

Diveta de pandemie e femeia care a bătut orice record al depunerii de grăsime pe propriul corp, record pe care nutriționiștii nu l-ar fi bănuit vreodată, nu l-ar fi luat în calcul. Adică dacă la cărțile de specialitate zice ca poți să te-ngrași maxim 4 kg pe lună, diveta noastră îți va demonstra că a bătut de mult asta. Ea a luat 6. 6!
Doamna noastră pune preț pe aspectul interior. Și înțelege că exteriorul e trecător. Deci nivelul de înțelepciune atinge cote maxime. Ca atare, așează frumos pe interior meniurile. Nu le trântește oricum. Semințele cu cola sunt pentru Netflixul de seara, pâinea multă cu unt gras e pentru „de dimineață”, ciocolățile sunt desert pentru cele 5 mese zilnice (1 ciocolată = 1 desert). Vă spun. E mult mai calculată și mult mai înțeleaptă. Înțelege că un interior ghiftuit ține de cald minții tulburată de panica necunoscutului.

Iubita dă hainele de firmă călcate și frumos aranajate pentru preumblarea prin lume și menite să aducă admirația, pe diversitatea petelor de mâncare pe țesături comode care să-i învelească trupul. E conștientă că asta e emblema „noii femei”. Gospodina. Femeia care stă în casă. Femeia post-pandemică. Femeia ale cărei arme puternice în fața bărbatului vor fi multitudinea, culorile, mirosul și chiar gustul urmelor de talent culinar lăsate pe hainele de casă. Asta va fi puterea ei de atracție. Un bărbat profund înfometat va da oricând rujul ei Chanel și mirosul de parfum de 800 de lei pe o ciorbiță de perișoare și friptură de vită la cuptor.

Femeia asta nouă visează să hrănească găini în curte dimineața și să culeagă roșiile de pe aracii înfipți de ea în pământ cu două luni în urmă. Se îmbată cu mirosul de pâine proaspătă care-i umple ograda, știind că până acum ceva timp știa să facă doar omletă. Planurile ei de viitor vor include decizia de a-și lua sau nu solar în curte.
Acest tip de reprezentantă a sexului frumos va înțelege că o minte aglomerată de întrebări existențiale e o piatră de moară pe care nu merită să o cari. Că relaxarea soră cu lobotomizarea îți dă un soi de libertate și fericire pe care doar proștii o au. Ete, și ce?! Dacă-i fericire și dacă-i liberatate, ce mai contează de unde vin?

80% dintre condiții sunt îndeplinite. Restul sunt chestiuni organizatorice care necesită timp și planificare. Toată viața mi-am dorit să fiu o divă. Am vrut eu, în sufletul meu, știind că n-am nicio șansă, să găsesc o cale prin care să ies din mulțime cu calitățile unei femei de genul ăsta. A venit si vremea mea! Știam eu!
I’m a fucking post-pandemic diva! 😜

Publicat în De-ale voastre

Catwalkul enoriașelor

Nu m-a proclamat nimeni, dar eu, în sufletul meu, mă simt un fel de divă diafană a pomenilor. Cel puțin a ălora de 7 zile care, din rațiuni economice și organizatorice, le încorporează și pe cele de 3 zile. Dar am ambitii mai mari… Vreau să mă autoinstaurez și patroană a pomenilor de 40 de zile, ca apoi să ajung la culme – regina absolută a ălora de 1 an. Mi se pare ca am cu ce, ca să zic așa… Am un fel de grație observabilă în răsucirile printre mese cu farfuriile de varză călită în mâini… Și totul vine natural, like I was born with it… Și simt în spate privirile invidioase ale babelor artritice, dar și pe alea admirative ale popii… E cu vreo 5 ani mai tânăr ca mine și capătă brusc pofta de mâncare, deși e plin săracu’ până-n gât de toate variantele de pilaf pe care le-a înghițit la alte pomeni, înainte să ajungă la noi. „Pilaful e mâncarea țărânii!”, zic babele în sat. Dar noi îi dăm varză cu friptură de porc, iar eu mă mai și piruetez cu ea, cu vârsta mea incerta, dar care iese clar din media de vârstă a anturajului lui…

Guest post anonim