-
Fă primăvară din orice anotimp cu Spring Farma
Scriu articolul ăsta într-o vilă frumoasă și confortabilă de la munte, unde suntem împreună cu prietenii. E soare și cald, deși suntem la sfârșitul lunii octombrie. Pare primăvară. Copiii râd, noi suntem veseli și ne bucurăm de momentele petrecute împreună. Stăm ore în șir pe terasa însorită, bem cappuccino și ne dorim ca timpul să stea în loc. În gândurile mele s-a cuibărit o întrebare – cum ar fi dacă ar dispărea toate celelalte anotimpuri și ne-ar rămâne doar primăvara? Matei, băiețelul meu de 6 ani și jumătate mă întreabă, periodic, care e anotimpul meu preferat. Bucurându-se de viață așa cum numai un copil de vârsta lui poate să o…
-
5 lucruri pe care le-am învățat din alergare (panseuri de candidă atletă)
Viața îmi mănâncă tot timpul. Greu ajung să mă pun în fața laptopului și să dau drumul la cișmeaua gândirii. E vară, sufletul zburdă, dar mai ales picioarele. Revelația ultimilor zile e că eu alerg de mult timp, nu de acum două luni jumate-trei, când mi-am târât trupul superb și supraponeral pe cărăruile Parcului Tineretului întru eliminarea apei din corp (că asta era explicația, că rețin apă) și izbăvirea de păcatele tânjirii zilnice după pâine proaspătă, semințe de floarea soarelui și 2 până la 5 eclere. Alerg, cel puțin de când s-a născut Matei, ca o curcă beată și fără direcție pe diverse rute – grădiniță – acasă – muncă…