-
Trei inimi
Maria își frânge mâinile ușor privind-o cu drag și îngrijorare pe prietena ei. Vicky, o femeie de 40 de ani, cu chipul brăzdat de urmele unei tristeți adânci, privește pe fereastra vagonului de tren încercând să revină ușor la o liniște interioară care să-i permită continuarea conversației. – Ce Dumnezeu e ăsta, Mari, care-ți dă cu fericirea pe la nas și apoi te-aruncă în cea mai neagră disperare? Ce iubire e asta pentru oameni? Care Dumnezeu? A murit în brațele mele. Am văzut cum i s-a scurs viața din el. Ce ironie mai proastă poate să fie viața asta decât să pleci de la București cu trenu’ de 12 și-un…
-
Sunt fucked-up, deci pot să ud și canapeaua
Nu sunt o feministă. Nu sunt pentru că am considerat întotdeauna că fără ei, fără bărbați, trăim mult mai greu, spre imposibil. Nu-mi săriți în cap. Poate că mă simt eu mai neajutorată. De multe ori am dat dreptate bărbaților în detrimentul femeilor și mi-am petrecut timp mai prețios în compania lor, prieteni buni fiindu-mi, decât ascultând false probleme și lamentările unor femei care nu știu pe ce lume se află, dar dau în ei, în bărbați, nenorociții, ca surdu-n clopot.
-
Două femei – fără să știe, fără să vrea…
Demult, în Bucureștiul comunist trăiau două femei. O soacră și o noră care urmau rețeta bine-cunoscută în cazul unei astfel de relații. Nu exista comunicare, nu exista toleranță, doar reproșuri și frustrări de o parte și de cealaltă. Soacra crescuse doi băieți pe care îi dăduse lumii și nu accepta nicio femeie ca fiind cea mai importantă în viața lor de adulți în afară de ea. Era mamă. Și nu avea puterea să conștientizeze că acum inima lor se împărțea.
-
2021 vine cu reconversie profesională?!
Anul ăsta presimt c-o să scoată Xena din mine. O să fiu pe putere fizică și îndemânare. Am văzut că nu faci mare lucru cu ideile creative, cu panseurile. M-am lămurit. Nu știu, încă, cum o să se concretizeze treaba asta, la ce domeniu o să rămân, dar bag seama că e loc destul pentru femei în câmpurile astea de manifestare profesională cu cârca.
You May Also Like
43-ul e un fel de 34, da’ nu e
Ia-te la mișto!
SuperBlog – malaxorul creativității
-
The Locationist – filmul arderilor mele
Știți ce se spune despre oamenii norocoși. C-au mâncat ceva rahat când erau mici. Eu cred că m-am tăvălit în el. Pentru că am avut mare noroc până acum. Bine, fie vorba între noi, mi-ar fi plăcut și vreo 2 milioane câștigate la loto (fără să joc vreodată ?), dar eu nu despre noroc de-ăla vorbesc. Eu mă gândesc la oameni. La cei pe care mi i-a adus Dumnezeu în cale sub formă de întâlniri magice. Prima întâlnire magică a fost cu Dana Dorian. Cea care a văzut în mine potențial pe partea de actorie și care mi-a predat, printre muuulte alte lucruri minunate, primele principii de bază ale imbrăcării…
