Publicat în Ma chinuie talentu'

„The Locationist”, filmul arderilor mele, selectat la Festivalul Indie IPIFF

Anul trecut, în vară, când toată lumea se ascundea care pe unde putea din cauza pandemiei, cateva femei s-au adunat laolaltă ca să facă un film. Independent. Georgia Mihalcea, regizor și scenarist, omul care a gândit povestea unor femei (cu zbaterile lor cu tot) și ne-a pus-o în mâini și în inimi, ca să îi dăm viață, a avut alături alte trei producătoare: Ela Gavrilă (co -regizor), Marcela Motoc și Roxana Popescu. Niște femei, fiecare cu bagajul și cărămizile ei sufleteși, s-au adunat să facă un film despre alte femei. Despre toate femeile lumii. Și despre furia lor. Aia mocnită, aia neînțeleasă, de cele mai multe ori, aia pentru care sunt acuzate, aia care atunci când iese ori rade tot, ori eliberează. Pentru mine a fost școală și terapie. M-am căutat, ca s-o pot găsi pe Lina, am învățat, am studiat, am trăit.

Am învățat cum să construiesc un personaj, dar cum să îl și reglez în funcție de ceea ce dorește regizorul. Am învățat cum să aduc din mine reacții și miez care dau personajului ce cere filmul. Am învățat, mai mult decât știam până atunci, ce înseamnă disciplina, corectitudinea, bucuria de a face ceea ce îți place. Am întâlnit oameni pentru care sunt recunoscătoare. Pentru ajutorul lor, pentru conversații, pentru mi-au dat din ce știu ei. Pentru timpul petrecut împreună.

Astăzi am primit cadou de 8 martie vestea că filmul a fost selectat, în categoria „Best Indie Producer for a Film School” (Georgia este masterandă „Producție film” în ultimul an la UNATC), la Festivalul INDIE IPIFF, unicul festival al producătorilor independenți din Romania. Proiecțiile vor avea loc între 18 și 20 martie, la Cinema Muzeul Țăranului Român, dar e de urmărit pagina lor de Facebook pentru anunțarea modificărilor, în funcție de ce or să hotărască autoritățile.

O bucurie și o confirmare a ceea ce s-a întâmplat în zilele lungi de pregătire, de repetiții și în cele câteva zile de filmare petrecute într-o zonă superbă de lângă București. E cu atât mai mare euforia cu cât (fără să fiu feministă, că nu sunt) e un film făcut de femei. Conceput de femei, gândit, simțit. Bărbații din echipa de filmare care s-au alăturat ulterior repetițiilor au fost ajutorul fără de care nu se putea face filmul.

Pentru un om ca mine, actor amator, cu mare dragoste de joc și de personaje de tot felul, e un privilegiu să fac asta. Una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Și când sunt și rezultate, cu atât mai mult.

Mulțumesc!

Trailer „The Locationist” (2020) – Regia: Georgia Mihalcea si Ela Gavrila
Publicat în Ce caut eu in viata mea, Ma chinuie talentu'

The Locationist – filmul arderilor mele

Știți ce se spune despre oamenii norocoși. C-au mâncat ceva rahat când erau mici. Eu cred că m-am tăvălit în el. Pentru că am avut mare noroc până acum. Bine, fie vorba între noi, mi-ar fi plăcut și vreo 2 milioane câștigate la loto (fără să joc vreodată 😂), dar eu nu despre noroc de-ăla vorbesc. Eu mă gândesc la oameni. La cei pe care mi i-a adus Dumnezeu în cale sub formă de întâlniri magice.


Prima întâlnire magică a fost cu Dana Dorian. Cea care a văzut în mine potențial pe partea de actorie și care mi-a predat, printre muuulte alte lucruri minunate, primele principii de bază ale imbrăcării unui personaj. Bine, mai văzuse și mama veleitățile mele de actriță încă de mică (mânca-o-ar mama de actrița lu’mama) dar și eu îl văd pe Matei adevăratul Spiderman care o să și calce pe Lună, eventual cu o navă inventată și construită de el. 😂


A doua întâlnire magică a fost cu Cristi Puiu care m-a luat, acum mai multi ani, dintr-un apartament din Berceni și mi-a incredintat un rol micuț în Sieranevada. Cele 10 zile de filmare au fost magie pură. Cea mai bună școală. Și boost de încredere. Ceea ce a fost aur pentru mine.


Întâlnirea magică despre care vreau să vorbesc mai pe larg s-a întâmplat fix acum 1 an, pe un frig care-ți anihila orice neuron în încercarea lui de-a crea sinapse. Am intrat în biroul Georgiei Mihalcea, cea în fața căreia urma să dau o probă pentru un rol în filmul „The Locationist” și am plecat după vreo 2-3 ore. Am plecat cu gândul că, chiar dacă rămân doar cu discuția asta, tot sunt în câștig. Georgia e un munte de creativitate și am senzația, de fiecare dată când vorbesc cu ea, că are în cap niște lumi, diferite una de cealaltă, pline de personaje care trăiesc prin ce verbalizează/scrie ea.


Audiția a fost pentru rolul principal. Deși simțeam că eu și personajul nu suntem chiar ce trebuie împreună, m-am dus. Și-acasă ce făceam?! Și bine-am făcut, c-am plecat cu rolul dementei. Rol care, recunoaște orice om căruia i-am traversat viața, e mult mai potrivit pentru mine.
Filmul The Locationist (Locationista, în română) va apărea curând, în preajma Sărbătorilor. E un mediu metraj produs, după scenariul Georgiei Mihalcea, de 4 femei. Pentru că este despre femei. Și cine ne înțelege cel mai bine, dacă nu noi… 😂


În ceea ce mă privește, a fost o ardere continuă. Filmarea a durat 3 zile, dar pregătirea a însemnat 1 lună și jumătate de studiu. Neștiind cu ce se mănâncă actoria de film decât din cele câteva noțiuni pe care le primisem înainte de la Dana și Cristi Puiu, mi-am spus că fără studiu pe brânci și scormonirea instinctului până la os, n-o să am cum să fac treaba asta.


Am sacrificat săptămâni cu Matei (care s-au simțit, după, în relația noastră încordată). Am studiat furia feminină citind, ascultând podcast-uri și video-uri cu studii de caz, am parcurs cursuri de actorie (ce puteam sa accesez în pandemie) și am încercat să mă dezbrac de mine ca să o pot îmbrăca pe „angry woman”.
Pe tot timpul pregătirii am fost luată de mână și ghidată de Georgia (producător, regizor și scenarist) și Ela Gavrila (co-regizor și producător). Ajutorul primit de la ele m-a elucidat, m-a încărcat și mi-a trasat drumul către personaj. Pentru mine, om cu experiență aproape 0, ăsta a fost primul mare câștig. Bariera exprimării într-o limbă care nu e a ta (filmul este în engleză) cred că mi-a dat cel mai mult de furcă. Dar am primit ajutor și aici.

Zilele de filmare au fost ca o transă. Aș fi dormit pe platou, nu știu dacă am mâncat cât să mă hrănesc pentru o zi din cele 3. Am plutit. Și, în același timp, mă simțeam foarte prezentă. M-am surprins pe mine în vreo 2 situații. Am vrut să iau toate senzațiile care mă încercau si să mă hrănesc cu ele mult timp după.

Un alt câștig mare a fost că am întâlnit oameni care mi-au rămas în inimă. Andreea Dardea și Nico Toader, cele care s-au ocupat de machiajul și părul nostru, al actrițelor, mi-au fost îngeri păzitori. Au avut grijă de mine ca de o soră mai mică gata să dea piept cu lumea. A fost un sprijin pentru care le voi fi recunoscătoare mult timp. Cu Irina Szasz, producătoarea making-off-ului, autoarea cărții „CuMinte la Dalai Lama” am petrecut momente pline de conținut. M-am îmbogățit în urma discuțiilor cu ea. Am râs, am plâns, am filosofat și ne-am bucurat. Ela Gavrila, ancora de care țineam cu dinții la fiecare repetiție și căreia îi sorbeam fiecare cuvânt, fiecare îndrumare, cu care aș fi stat zile în șir numai în exerciții de actorie, este o poezie pe picioare. O poezie contemporană. 🙂 Marcelei Motoc, colega mea de joc, îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să-mi descopăr puterea interioară și determinarea de a duce până la capăt, cu bucurie, rolul. Albert Radu, cel care a semnat imaginea filmului, a fost, cumva, creierul lucid care, cu delicatete si umor, ne punea pe fagasul evenimentelor atunci cand mintile de femei o luau pe aratura. Aaa, si ne-a adus pepene. Un pepene intr-o zi de vara e apa rece de izvor. Lui Cristi Rogojinaru, cel care s-a ocupat de sunet, i-am afectat auzul, cu siguranta. O femeie furioasa poate fi un vulcan sonor…


Sunt atâtea de spus, dar sunt și multe altele pe care nu le pot scoate din inimă ca să le pun în cuvinte. Sunt recunoscătoare! Și-abia aștept să-l văd. E ca un copil așteptat cu nerăbdare și bucurie.
Vă țin la curent. 😎