Eu nu sunt blogger. Mi-e din ce în ce mai clar. 😂. Au trecut două săptămâni de la ultimul articol scris („obligată” fiind de concursul Spring SuperBlog). Un blogger adevărat are tot timpul gândurile la el, ideile, un plan cu ce are de zis. La mine e un vânt puternic care bate-n gol. Cum fetițele se joacă de-a doctorița așa mă joc și eu de-a bloggerița. Am multe zile, poate prea multe, de cap gol sau, mai rău, de o gălăgie pe care n-o pot stăvili nicicum. Când e gol…e clar. Curge o băluță și eu pierd vremea, cu dezordinea din casă absolut neobservată, la câte un serial cu șpemii de sezoane. Ochii să fie buni, să bată pană-n televizor. Când e gălăgie, în schimb, intervine și agitația care mă lovește-n fizic. (acu’ -mi dau seama că e posibil să fiu de internat)

Leapșa la Q&A

Am zis săru’mâna-bogdaproste când Almona a inițiat tipul ăsta de interacțiune între bloggeri pe unul dintre grupuri. O acțiune pe care noi, membrii grupului respectiv, am transformat-o-n leapșă. Că așa am și eu material de un articolaș. Unul care mă pune și la treabă cu creieru’. Că tre’ să gândesc răspunsurile, să fie reale și creative, dacă s-o putea.

Ce vrea să știe Alexandra?

1. Cum îi cheamă pe cei doi neuroni? (cum care? – aia care se chinuie. Singurii)

Sunt gemeni din placente diferite – Floricica Dansatoarea și Tudorel Supi.

2. Zi-mi primul gând care ți-a trecut prin cap la trezire.

O fi ajuns cu bine Andrei azi-noapte acasă? Că nu l-am auzit intrând pe ușă.

3. Te uiți vreodată noaptea pe pereți, în timp ce creierul tău cântă Macarena?

Nu prea. Pentru că eu și somnul suntem prieteni pe viață. Nu ne trădăm. Uneori, legătura e prea strânsă, facilitată de pijamalele pufoase. Dorm mai puțin de 7-8 ore, dar sunt lemn.

4. Câte oi numeri până adormi?

Maxim 2 și sunt papapapa.

5. Povestește-mi pe scurt cea mai haioasă întâmplare din concediu.

Milano. City break cu fetele. Bani drămuiți aproape la eurolaș. Într-una dintre seri, la un restaurant care ne-a luat fața înca de la intrare, am mers pe recomandare patroanei și-am mâncat un pește al cărui nume l-am uitat. Nota de plată…de 5 ori mai mult decât aș fi dorit să dau. Următoarea zi nu mai aveam niciun ban niciuna dintre noi. Bine c-aveam biletele de avion. Dar cum s-ajungi la aeroport (în Bergamo) fără bani de mijloc de transport în comun? Am sunat un prieten care l-a sunat pe altul care avea o cunoștință (român) care muncea în Milano. A venit omul, ne-a dat 50 de euro și a fugit. Noi am râs cât n-am râs în tot city-breakul.

6. Ai vreun talent pe care l-ai ținut ascuns până acum?

Cred că s-a cam terminat cu talentele. În ultimii doi ani am scos din tolbă tot ce am avut.

Ce vrea să știe Raluca?

1. Ce gătești cel mai mult și cel mai bine?

Sunt regina neîncoronată a ostropelului. Îl gătesc săptămânal, pentru că e mâncarea preferată a lui Matei. Îl fac cu mult ardei capia, mult usturoi și muuultă verdeață. Ne place să mâncăm cu multă pâine proaspătă, cu coaja crocantă.

2. Cum ești când ești serioasă?

Responsabilă, punctuală, plină de draci, de prea multe ori hateriță, nemulțumită, semi-depresivă. Când intervine asta cu picatul pe panta depresiei, pac, fac switch-ul spre autoironie și descărcare prin umor.

3. Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Robin Wright.

Ce vrea să știe Aniela?

1. Cum e cu umorul?

Cu umorul e bine, de ce să te mint? :)) E una dintre resursele la care am apelat când era negru și urât.

2. Crezi că te naști cu acest simț, îl dezvolti pe parcurs sau dacă nu îl ai nu ai ce dezvolta?

Habar n-am dacă te naști cu el. Circăreasă am fost de mică. Ca adult, am început să las latura asta să se dezvolte în momentul în care mi-am ucis simțul penibilului. Lipsa fricii de penibil (nu vorbim de penibilul cras, ci de frica de „ce vor zice oamenii”) m-a ajutat mult să mă las să fiu și în scris. Dar și în manifestări comportamentale. Cred că dacă te lași să fii liber și, dacă nu ai un cult al propriei personalități, ai mai multe șanse să dai afară cu umor.

Ce vrea să știe Cătălina?

1. Ce rol joacă blogul în viața ta?

E o manifestare a haosului din cap. Asta era, cel puțin, înainte de Spring SuperBlog. Cu gălăgia mai puțin în competiție, că-s fată de comitet. Dar, ca să fiu mai specifică, e o formă de terapie. Nu e un must să scriu. Dacă vreau scriu, dacă nu, nu. De-aia am și zis la începutul articolului că nu sunt un blogger ca la carte.

2. Cum ai luat decizia să îți faci blog și ce provocări ai avut sau poate încă ai cu tot ce implică să fii blogger?

Mi-am făcut blog când am simțit că nu mai fac față să vorbesc eu cu mine, singură, cu gălăgia din cap. A fost ca o depresurizare. E o formă de terapie care la mine funcționează. Am scos și negru și urât, dar și bune și vesele. Provocările au fost de ordin tehnic. Că nu știam nimic. Absolut nimic. Nici să folosesc wordpress. Dar, până la urmă, pas cu pas, m-am descurcat. Acum provocarea cea mai mare e să scriu. Sunt într-o pasă în care n-aș mai scrie nimic, niciodată. Habar n-am de ce. Mi s-or fi ars circuitele în SuperBlog.

3. Cum te-ai decis să participi la SuperBlog și cum ți s-a părut experiența?

Am găsit, din întâmplare, grupul de facebook în ianuarie anul ăsta și am citit și câte ceva pe net despre competiție. Eu am timp liber, deși mă plâng că nu am. Și pentru că eu și deadline-urile nu prea suntem mână în mână, a fost o încercare. Am pornit cu ideea că o să renunț pe parcurs. A fost tare. Mi-a plăcut mult. Am învățat cât n-am reușit eu în 2 ani de blogging d-ăsta aiurea…Îmi plac oamenii și au fost câteva brief-uri care mi-au mers direct la inimă.

4. Despre ce nu intenționezi să scrii niciodată (subiecte tabu pentru tine poate)?

N-o să dau niciodată sfaturi pe blog (în afara competiției). Pentru că eu nu sunt specialistă în nimic. Deci n-o să mă apuc acum să le spun eu cititorilor cum să facă și ce să facă. Singurele sfaturi pe care le-aș putea da sunt cele despre cum să te gestionezi într-un început de depresie, de exemplu, pentru că prin asta am trecut. Sau să povestesc (lucru pe care cred că l-am și făcut) cum am depășit eu anxietatea. Adică să îmi expun propria experiență. Și dacă omul vrea și poate să ia ceva din informațiile pe care le dau eu, bine. Dacă nu, nu.

Ce vrea să știe Emil?

1. Îți plac bancurile cu blonde?

Am o problemă cu bancurile, în general. Nu le țin minte. Și nu prea râd la ele.

2. Despre care blonde crezi că este vorba în bancuri: cele naturale sau cele vopsite?

„Doar blondelor-prefăcute, și mai ales acelora prefăcute târziu, li se schimbă ceva în privire, în întorsul capului, în pășit. Să te faci blondă e cea mai rapidă cale de dezvoltare personală” ziceam eu în articolul pentru Farmec din competiția SuperBlog. Și am convingerea asta. Deci nu poate fi vorba despre ele. Hahaha.

3. Zi-ne bancul cu blonde care te reprezintă cel mai mult.

De ce are o blondă cu un neuron mai mult decât un cal? Ca să nu bea toată apa din găleată când dă cu mopul.

Ce vrea să știe Almona?

1. Care gen dramatic este mai solicitant: drama, tragedia sau comedia? De ce?

Hmm, nu prea știu să îți zic despre tragedie. The Locationist, filmul în care am jucat astă-vară este dramedie. Un soi de combinație de dramă cu comedie. Solicitarea cea mai mare e să scoți la lumină trăiri pe care vrei să le uiți. Ascunse, ca să nu mai știi de ele, după ce le-ai depășit. Dar de care ai nevoie pentru a îmbrăca personajul. Să râzi la comandă, însă, mi se pare cel mai greu fizic. E nevoie de un efort al diafragmei, de o mișcare anume, ca să îl faci să nu pară fals.

Ce vrea să știe Irina?

1. Ai vreun vis neîmplinit încă?

Da. Să joc pe o scenă de teatru.

2. Ți-ar plăcea să stai la soare pe o plaja din Maldive sau sa faci o călătorie în jurul lumii?

Călătorie în jurul lumii, clar!

Ce vrea să știe Oana?

Dacă nu ai fi scris, ce ai fi ales să faci?

Să cânt, să joc, să fac fotografie.

Ce vrea să știe Mona?

1. Ce înseamnă bucurie pentru tine?

Bucuria e sora geamănă a fericirii, cu viață mai lungă. Adevărata bucurie de a trăi sau capacitatea de a găsi bucurie în lucruri mici, mărunte, a apărut târziu. Când am înțeles, în urma terapiei, că merit să trăiesc pe lumea asta, că nu sunt vinovată pentru păcatele cuprinse în arborele genealogic, pe care eu le-am moștenit intrauterin. Bucuria mea cea mai mare este de a sta acasa cu Matei și Andrei, de a găti pentru ei și de a fi impreuna. Mă mai bucura foarte tare să joc, sa cânt, să beau cafele cu prietenele ore in sir.

2. Care este cartea ta preferată (sau cărțile)?

Totul e iluminat – Jonathan Safran Foer și Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt

3. Dacă ai putea să alegi, ai juca pe Broadway sau la Hollywood? 

Hollywood. Cred că mi se potrivește mai mult să joc în filme decât pe scenă. Dar îmi doresc să văd cum e și cu publicul în față, live.

4. Ce înseamnă pentru tine reușita?

Hmm…reușita e să trec dincolo de zona de confort sau de țelul pe care mi l-am propus. Să fac mai mult decât mi-am targetat. Pe toate planurile. Ca mama, ca om, ca profesionist, ca orice.

5. De câte ori spui pe zi „Te iubesc!”?

Pff, de multe ori, cu scrâșnit din dinți de drag, când îl iau în brațe pe Matei + seara la cuIcare când împățim toți 3 „te iubesc-uri”. Te iubesc-urile la noi sunt, de fapt, AVAIU. Când era mic Matei, soacra mea l-a invatat să zic I love You și el doar asa reusea sa ne zica. Și asa a ramas intre noi. AVAIUUU

Ce vrea să știe Diana?

1. Cine sunt idolii tăi în arta cinematografică și cea muzicală?

Anthony Hopkins și Meryl Streep în cinematografie. Beyonce și Celine Dion dpdv al muncii depuse. Au trainer vocal și azi, când sunt niște coloși ai muzicii.

2. Care e piesa aceea în care te regăsești, imnul tău personal? Dar cea care te liniștește?

Cyndi Lauper – True Colors. Cyndi Lauper – True Colors. 🙂

3. Daca ai alege să practici doar unul din multele tale talente acela ar fi…?

Actoria, fără doar și poate.

4. 3 lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie.

Cartea Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt, săpun și crema de față.

5. Munte, mare, sat sau oraș?

Munte, sat. Acum câțiva ani era fix invers. Îmi plăcea la mare pentru nebunia aia de seara, că să stau la soare nu mi-a plăcut niciodată. Să mă imaginez, doar, locuind la sat era de neconceput. Dar, iată cum se schimbă lucrurile odată cu trecerea timpului.

Ce vrea să știe Violeta?

1. Cum și când te-ai prins că ești „cântăcioasă”?

Cântam de mică prin casă și pe la 14 ani m-am înscris la Scoala Populară de artă unde studiam la un casetofon vechi, sub îndrumarea compozitorului Marcel Dragomir, piese ale Sandei Ladoși și ale Elenei Cîrstea. A renunțat dupa vreo 2 ani, apoi am făcut o pauză, până la 30 de ani, când m-am înscris la Compania de Artiști a Danei Dorian.

2. Te tentează să faci mai mult cu talentul acesta al tău?

Acum nu mă mai tentează să mă zbat ca peștele pe uscat. Îmi ajung nunțile la care cânt. Câteva pe an. Anul trecut 0, anul ăsta, poate o să fie cu noroc. Sunt planificate câteva, să sperăm că vor avea și loc.

3. Care e cel mai mișto joc pe care îl joci cu Matei?

Eu sunt fata la ananghie și el este ori Spiderman care mă salvează, ori Bumblebee. E salvatorul meu în toate sensurile. 🙂

4. Dacă ar fi să poți alege între o vacanță de 7 zile la 5 stele, într-un singur loc și una de o lună cu rulota, pe coclauri, ce ai alege?

O lună cu rulota, pe coclauuuuri!

5. Când nu e gălăgie-n cap, cum e? 

E vid. Nada. Niente. Am avut de curând câteva zile în care am funcționat pe pilot automat cu treburile zilnice. Dar doar atât. Mi se întâmplă de câteva ori pe an. Habar n-am dacă e rău sau bine…

Ce vrea să știe Anaphielle?

Reușești vreodată să oprești gălăgia din cap? (Pentru asta-i feohn-ul din poza de cover de pe blog?)

Foehn-ul e pentru coolness. Hahahaha. Se oprește singură gălăgia, așa cum îi spuneam și Violetei mai sus, atunci când se ard sinapsele. Asta e explicația mea. Că după o perioadă intensă de gândit, creierul își dă shut down singur. Cum s-a întâmplat acum, după Spring SuperBlog. :))

Ce vrea știe Denisa?

1. Daca ar trebui sa alegi un lucru pe care sa il faci o perioada mai lunga,(cateva saptamani/luni) non stop, ce ai alege sa faci?

Aleg să îl țin în brațe pe Matei. M-apucă dorul în avans când îl văd cât de repede crește. Știu că nu sunt departe de momentul în care n-o să mă mai lase să îl miros, să-l alint, să-l țin strâns în brațe.

2. Unde crezi ca te situezi acum, spiritual?

Hmm, ce întrebare grea. Pfuuu. Tot ce pot să spun e că, în urma depresiei, după recâștigarea bucuriei ăleia autentice, după înțelegerea faptului că trăim datorită unui dar făcut de Dumnezeu, sunt mai așezată, mai asumată în tot. Încerc să alung negativul, să prețuiesc oamenii, ocaziile, ajutorul, să întind mâna atunci când e nevoie de ea, să mulțumesc, sa exprim recunoștința.

3. Cum arată o zi perfectă pentru tine?

La țară, cu toți ai mei pe lângă mine, cu copiii râzând, mâncând plăcintă cu brânză împletită de mama.

Ce vrea să știe Alexandra?

1. Dacă ar exista mașina timpului, ce an ai „vizita” și de ce?

Mare parte din anul 2015 și 2016 mi s-au șters din minte. Am fost o umbră, o mașinărie responsabilă care își îngrijea copilul destoinic, dar goală pe dinăuntru. O să trăiesc toată viața cu sentimentul de vinovăție c-am pierdut un an din viața lui Matei. Sigur, am amintiri care-mi aduc gol în stomac, dar am trăit perioada aia, primul lui an de viață, la o capacitate emoțională muuult redusă. E un mare regret și nicio terapie de pe lumea asta nu cred că poate să îl șteargă. Depresia aduce o doză de egoism pe care o disprețuiesc. Pentru că este despre tine: cum tu nu te poți da jos din pat, cum tu nu te mai poți bucura de nimic, cum tu vrei să crăpi odată, convinsă fiind că celor din jur le e mai bine fără tine, cum tu te simți un nimic. Disprețuiesc că mi s-a întâmplat asta și aș vrea să dau timpul înapoi ca să recuperez anul pierdut cu Matei.

2. Mojito sau Hugo?

Nu știu gustul niciunuia dintre ele, pentru că nu beau alcool aproape deloc.

Ce vrea să știe Ana?

Dacă ar fi să joci într-un film de Oscar din trecut, ce film si ce personaj?

Million Dollar Baby – Maggie Fitzgerald (Hilary Swank). Cred că mi-ar plăcea să joc toate rolurile pe care le-a jucat ea, de fapt. De Oscar sau nu. 🙂

Ce vrea să știe Mari?

1. În ce situație prin care ai trecut te-a ajutat talentul de actriță și cum ți-ai dat seama că ești făcută să joci în filme?

Am scăpat de 2 ori de amendă de circulație pentru că am făcut o criză de plâns. Cu tânguieli. Că ce probleme am eu, cât sunt de nefericită și singură, cum nu mai pot să duc și asta o eventuală amendă…Li se face milă. Ca de un nebun neajutorat. :)))

Când s-a filmat Sieranevada a lui Cristi Puiu eu eram însărcinată în 7 luni. Am stat 10 zile pe platou, câte 12 ore. În transă, aproape. Atât de ult mi-a plăcut, atât de fascinată, atât de recunoscătoare și bucuroasă de aprecierile din partea lui. E un sentiment pe care cu greu îl pot explica. Da, atunci mi-am dat seama c-aș putea, aș vrea să fac asta toată viața. Și aș face-o cu toată bucuria de care sunt capabilă.

2. Care este partenerul cu care ți-ar plăcea să joci într-un film?

Cu Anthony Hopkins. Deși cred că aș fi mega inhibată la început, cred că să joci cu el e echivalentul unei școli întregi de actorie de film.

3. Care este cel mai ciudat moment din viața de actriță?

C-am fost înjurată pe platou, out of nowhere, de un coleg.

4. Care ar fi genul de film în care ți-ai dori să joci? Ce emotii traiesti cand primesti scenariul?

Mi-ar plăcea să joc în drame. Cred ca mi se potrivește genul ăsta. Când primesc scenariul (mi s-a întâmplat doar o singură dată, pentru că la Cristi Puiu rolul a fost creat de mintea lui pentru mine cam din mers) Mă umple adrenalina. E o agitație interioară formată din bucurie, entuziasm, griji, curiozitate. O amestecătură care mă înfometează vreo câteva zile, de emoții. 🙂

5. Faci galagie pe platoul de filmare?

Sunt foarte docilă și responsabilă. Pentru că vânez 2 chestii importante – să învăț cât mai multe de la cei cu care lucrez și să îmi iasă brici ce fac. Deci tac mult pe platou.

6. Cum opresti gandurile tale galagioase? Ce iti spui cel mai des cand esti doar tu cu tine?

Uneori, așa cum am scris mai sus, gândurile se opresc singure. Îi dau minții o pauză. Când vreau eu să le opresc, le împrăștii. Pe blog, la urechile prietenelor mele (sunt întâlniri în care nu știu dacă ele apucă să zică 2 vorbe… :))

Când suntem doar noi două, eu și mintea mea, îi spun de multe ori să mai tacă. Și că e bine. Că suntem bine. M-ajută să-mi spun asta.

7. Cat de critica esti cand vezi un film de-al tau?

Din pacate, nu-mi place niciodata foarte mult ce fac. Așa mi se intampla si cu cantatul și cu scrisul. Sunt entuziasmata cand sunt in plin proces și, la final, cand vad rezultatul, sunt, de cele mai multe, dezamagita. Intotdeauna consider ca se putea si mai bine.

8. Tocanita sau fine dining? Negru sau colorat? Machiaj sau fara? Microfon sau camera de filmare? Muzica clasica sau de petrecere? Weekend la tara sau city break?

Tocanita. Colorat. Fara machiaj. Camera de filmare. Muzica de petrecere. City break.

Va mulțumesc pentru întrebări. Am răspuns cu întârziere, dar cu plăcere. :*