Publicat în Rețete cu poveste

Înghețată de casă cremoasă cu 3 ingrediente

N-aș fi crezut c-o s-ajung eu vreodată să scriu rețete pe blog. Face parte și treaba asta din schimbările despre care scriam aici. 🙂


Acum 2 zile m-a tot bătut la cap Matei că vrea să îi fac înghețată. Am încercat să îi explic că n-o să-mi iasă ca aia pe care o cumpărăm, că iese cu fulgi de gheață, că n-o să fie bună. Pentru că am mai încercat odată și, pe lângă faptul că era plină de gheață, ne-a și ținut pe tron puțin pe mine și pe el. Andrei a râs 3 zile de încercarea mea și efectele ei asupra burților noastre.


N-au avut niciun rezultat (favorabil mie) explicațiile. Așa c-am început să caut rețete pe internet. Și dă-i și caută și dă-i… Complicate. Cu mixer în proces, cu ouă, cu fiertură pe aragaz, de trebuie să stai cu ochii pe ea să nu se transforme în altceva decât trebuie ca consistență. O oră, cu pauze, ne-a luat să ne uităm împreună pe rețete.
El mă tot bombănea că știe el că se face din lapte rece. Adică laptele pus la congelator și gata înghețata. Măi, Matei, măi mami, nu iese cum trebuie. Nimic. Cică așa zic Fixiki. Mamele cred că știu despre cine e vorba. Sau copiii lor, cel puțin.


Ce-am făcut după ore de negociat?! M-am uitat la episodul din Fixiki în care ei voiau să facă frișcă. Și acolo spuneau că din lapte condensat pus la frigider e gata înghețata. Asta a fost declick-ul. Lapte condensat. Dar n-am! Și-am început să caut rețete de lapte condensat. Am rămas la una simplă, ca să nu mai ies din casă să cumpăr și m-am apucat de treabă. 40 de minute durează să-l faci din 500 ml de lapte și 200 gr zahar pudră.

Lapte condensat

În ceea ce privește combinația de ingrediente ca să iasă înghețata, asta îmi aparține. Aveam în casă (din fericire) mascarpone și lapte de cocos. M-am gândit eu la un moment dat că poate fac ceva din ele. Ceva dulce. Din disperarea de a face ceva repede și fără tot felul de ustensile, am făcut așa:

Ingrediente:

  • 250 gr mascarpone
  • 200 ml lapte de cocos
  • 100 ml lapte condensat
  • Esență de vanilie (la ochi)

Ce-am făcut: Am pus într-un bol mascarpone și esența de vanilie și am amestecat cu telul până a devenit cremos. Am turnat ușor laptele de cocos și am amestecat în continuare, după care am pus și laptele condensat. Am amestecat bine, ca să nu rămână cocoloașe de la mascarpone și am transferat amestecul într-o casoletă cu capac pe care am pus-o la congelator pentru minim 3 ore.

Noi am scos-o a doua zi de dimineață. Și m-am speriat puțin, că era foarte înghețată înghețata 😂. Mi-a fost teamă că o să fie plină fâșii de gheață. Dar nu. Am lăsat-o puțin afară și… E cremoasăăă. Yeey. Bună la gust. Foarte bună.

Hai, c-am făcut-o și pe-asta! 😂 Să ne fie de bine!

Publicat în Ce caut eu in viata mea

Când dai șansă unui om, bagi o fisă la renașterea lui

Ultima lună mă găsește implicată într-un proiect frumos, cu căutări în interior și în exterior, cu bucuria de a avea șansa de a face unul dintre lucrurile care îmi aduce cele mai multe satisfacții. Sunt recunoscătoare până la Dumnezeu, mai ales că mi se diminuase speranța că se va întâmpla. Muncesc de-mi sar ochii, cu toată pasiunea, ca și cum ăsta e ultimul lucru (profesional vorbind) pe care o să-l fac. Și nu obosesc. Din contră, sunt mai plină de energie ca oricând. E o consumare, dar plăcută.


Și asta mă face să mă gândesc tot mai des la tipul de terapie pe care l-am făcut și de ce a funcționat atât de bine în ceea ce mă privește, într-un timp atât de scurt. Pentru că s-a bazat pe încurajare. Pe susținere și ridicare. M-a ajutat să elimin „dar dacă nu” – urile și să adaug tot mai mult „dar dacă da” – urile.


Deși afișez, așa cum mi-au spus-o mulți de-alungul vremii, o siguranță de sine și o conștientizare a propriilor forțe, lucrurile nu stau mereu așa. Din contră. Am îndoieli, am momente în care self-esteem-ul e mult sub 0. Și când năvălesc pe tine și depresia și anxietatea în același timp, greu mai găsești resurse să îți povestești câte poți face.


N-am fost de acord niciodată cu metoda „datului în cap” la cea mai mică greșeală, pentru a ambiționa. La mine nu funcționează. Mă dărâmă și mă dezechilibrează. Deși, spre nenorocul meu, am avut parte, în anii de educație, de orice fel, de pedagogi care asta au făcut. Îi auzeam în fundul minții strigând: „Ridică-te, că de-aia-ți dau eu acum la gioale! Ca să devii mai bună!” Efectul a fost invers întotdeauna. Sigur, sunt și adulți care au reușit pentru că au fost educați în felul ăsta. În ciuda tuturor dezaprobărilor, pentru a demonstra celor care le-au negat adevărata valoare, s-au zbătut și le confirmă contrariul. Dar cu ce preț? Câte traume lasă lupta asta pentru a primi confirmarea celorlați și mai puțin a ta. Aia că ești, faci, trăiești așa cum vrei, cum te împlinește pe tine.


Am convingerea, greșită, poate, dar e a mea, că niciunui om nu-i e de folos înăbușirea aspirațiilor pentru mai târziu. De către ceilalți. „Lasă, că te anulez eu acum, ca să începi să muncești și mai mult și mai târziu să poți fi cine vrei!” Tăierea aripilor devreme poate să însemne inexistența lor forever.
Veți spune, poate, că nu poți încuraja în orice prostie. Dar ce mi se pare mie prostie, poate să fie aur pentru cel din fața mea.


Astea-s niște gânduri apărute în ultima vreme, în urma conștientizării faptului că nici eu nu fac asta des. Să încurajez, adică. Sunt hateriță de multe ori și îmi dau seama de-abia după. Și nu-mi place. Des mi se pare că ambițiile oamenilor și căutările lor sunt niște prostii. Așa că articolul ăsta îmi e adresat, în primul rând, mie. Pentru că, se pare, că abia atunci când primești tu șansă, faci un pas în spate și zici: bă, stai așa. Ce-ar fi să fac la fel. Poate reușesc și alții să se simtă cum mă simt eu.


Să dăm, să ni se dea și să ne luăm șansele, zic. Și să înflorim!