Publicat în Rețete cu poveste

Prăjitură cu migdale, lămâie şi fructe de pădure

De o perioadă, mai exact după ce am terminat de filmat The Locationist (despre care abia astept să vă povestesc pe larg într-un post dedicat) relaţia cu Matei e ciudată. Mă pedepseşte, încă, pentru orice moment pe care nu îl petrec cu el. A fost o perioadă grea atunci. Mi-a simţit lipsa şi eu lui. Acum e răzvrătit precum un adolescent neînţeles, trânteşte, pufneşte şi mă somează zilnic să îi fiu în raza vizuală. E copleşitor, obositor. Se joacă foarte puţin singur, aşa că am porţie clară de câteva ore pe zi pe covoraşul cu trasee sau construind oraşe întregi de lego.

A trebuit să cotrobăi mult în străfundul minţii şi să găsesc modalităţi prin care să îi satisfac şi lui nevoia de atenţie, dar să şi pot funcţiona ca femeie, ca mamă care trebuie să îl şi hrănească. Invitaţiile de a participa la gătit au fost de multe ori refuzate. De-abia când am primit cadou de ziua mea un mixer cu bol pe care mi l-am dorit de când bălesc la reţetele Jamilei, şi când m-a văzut cât de bucuroasă sunt, a început să mă invite el la făcut prăjituri cu mixerul nou. Mi-a şi spus clar: ştiu că eşti fericită, mami, când facem ceva cu mixerul. :)) Şi iată-ne, aşadar, făcând ceva cu mixerul în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu.

La primăvară nu cred că o să mai ies din casă. Nu că m-ar ucide ruşinea defilării pe stradă cu 20 de kg în plus, ci pentru că nu o să mai încap pe uşă. E compulsiv gătitul ăsta, dar şi terapeutic. Atât pentru mine, cât şi pentru relaţia mea cu Matei. You win some, you lose some…

Am făcut prăjitura asta aseară. A participat până la un moment dat. Nu-i place să aştepte (să se răcească compoziţia, de ex.), aşa că mă lasă cu ochii-n becu’ hotei şi pleacă la joacă. Revine când e de spart ouă, de amestecat, de pus sare şi alte mirodenii. Este şi o reţetă uşoară, ţi-e mai mare dragu’ s-o faci şi iese aspectuoasă şi foaaaarte gustoasă. Eu vă las reţeta aici, în caz că vă arde de-o nebunie în perioada asta, când stăm mai mult acasă.

De ce aveţi nevoie:

  • 180g unt
  • 1 cană de zahăr tos
  • coaja rasă a unei lămâi şi a unei portocale
  • 2 ouă
  • un praf de sare
  • o linguriţă extract (esenţă) de vanilie
  • un sfert de cană de suc de lămâie stoarsă
  • o linguriţă de praf de copt
  • o cană şi jumătate de făină
  • jumătate de cană de migdale pisate (râşnite)
  • 500g fructe de pădure (afine, zmeură, mure etc) sau o cutie de fructe congelate
  • o lingură de zahăr tos pentru fixarea fructelor pe compoziţie, la sfârşit
  • zahăr pudră pentru ornat
  • iaurt pentru servire

Cum faceţi:

  1. Amestecaţi la foc mic, într-o crăticioară, untul, zahărul, zeama şi coaja de lămâie şi portocală până când untul şi zahărul sunt topite. Nu trebuie să ajungă la clocot. Daţi amestecul la o parte şi lăsaţi-l să se răcească.
  2. Când a ajuns la temperatura camerei, adăugaţi esenţa de vanilie şi ouăle. Amestecaţi. Adăugaţi, apoi, făina şi praful de copt (eu pun mereu praful de copt în făină şi le amestec), sarea şi migdalele pisate. Amestecaţi uşor până devine cremos.
  3. Turnaţi jumătate din compoziţie în tava unsă cu ulei şi tapetată cu hârtie de copt (tava de cozonac/chec) şi puneţi deasupra jumătate din fructele de pădure. Apoi turnaţi cealalată jumătate de compoziţie şi întindeţi-o bine spre marginile tăvii, ca să acopere fructele, după care, fără să apăsaţi pe ele, puneţi şi cealaltă jumătate din fructele de pădure.
  4. Presăraţi lingura de zahăr pe deasupra.
  5. Introduceţi-l în cuptorul preîncălzit la 1800 C timp de 50-60 de minute. Lăsaţi să se răcească
  6. Serviţi cu zahăr pudră şi iaurt din belşug

Am terminat-o tarziu. Cred că era 23.30. Cum era să mă fi culcat fără să fi gustat din ea?! Cum?! Am gustat 2 felii, cu iaurt, ce-i drept, ca să nu mă trezesc în miez de noapte să mă trag pe mâini…

Spor, dacă vă încumetaţi s-o faceţi! Are gust special. Şi e mult mai simplu de făcut decât pare.

Inspiraţie: http://www.thebrickkitchen.com

Publicat în Ce caut eu in viata mea

Impresii fără social-media

10 zile de la renunțarea la social-media. A fost mai ușor decât mă așteptam. N-am simțit niciun sevraj, zilele au trecut lin, pline de activități, mai ales casnice. Pe primele 4 nici nu le-am conștientizat. M-am trezit gândindu-mă că, pur și simplu, telefonul a fost folosit pentru ce e destinat, în mare parte, adică pentru comunicare. Nu pentru scrollare. 😋


Faptul că Matei nu merge la grădiniță și că suntem amândoi de dimineață până seara a contribuit foarte mult la trecerea asta mai ușoară. Nevoile lui sunt multiple și parcă se măresc pe zi ce trece. Ai zice că odată cu creșterea copilului, nevoia lui de atenție, de conectare, mai ales, se diminuează. Ei, ași. Din contră. E chiar mai insistent în cereri și mai hotărât.


Pe lângă asta, trebăluielile casnice, rutina din casă cu spălat, mâncare, frecat podele, mănâncă foarte mult timp. Mai ales că ai nevoie să-ți descoperi adevărate skill-uri de îmbinare a lor cu timpul petrecut cu copilul.
Am rupt bicicletele în două cât a fost timp frumos, picioru’ în plimbări îndelungate, am gătit (doar uneori împreună, de cele mai multe ori singură).


Mi-am făcut și o bucurie. Da, e fantastic cum sursele de bucurie ți se schimbă odată cu vârsta. Și mie-mi bate-n geam 40-ul. M-am bucurat tare când mi-am cumpărat mixer cu bol. Pentru gătit. Atât de tare m-am însuflețit când l-am primit, că m-am și apucat de pus în practică rețete. Și așa am câștigat și 2 frumoase kilograme așezate frumos pe corpul meu schingiuit acum 2 luni de dietă.


N-am avut timp să mă gândesc prea mult la ce înseamnă să stai fără să rupi telefonul cu privirea tâmpă și goală pe pereții altora. M-a luat viața și mă duce zi de zi. Am terminat o carte. Am citit puțin câte puțin, în alea câteva momente libere din zi și am reușit s-o dau gata. Ce trist să te bucuri că reușești să citești. Că ai timp pentru asta. Că ai timp pentru tine. Offline.


Continui. Deocamdată e bine. Mă simt deconectată, dar într-un sens bun. Unul dintre lucrurile pe care le-am conștientizat este că una dintre sursele generatoare de anxietate a dispărut. Îmi apăreau tot felul de articole (sponsorizate sau nu) cu tot felul de anunțuri catastrofale – accidente, restricții, sfârșitul lumii. 😂. Plus postări de-ale unora în care eram certați, trași la răspundere. Nu-mi lipsesc deloc. Sigur, m-am mai întrebat ce face ăla, ce face cealaltă. Oameni care mă puneau la curent cu viața lor postând des. Dar îmi trece repede. Că oamenii importanți sunt la un apel sau un mesaj pe whatsapp distanță.


Am în plan să mai schimb niște treburi și pe-aici. Să dau o înfățișare nouă blogului. Să îl reorganizez. Dar și asta depinde foarte mult de câte mai am de gătit și de câte ore petrec pe covor cu trenulețe, spidermani, omitrixuri și alte activități.


P. S. Cea mai frumoasă zi din cele 10 a fost cea petrecută cu mama la mine acasă. M-a învățat să fac cozonaci. Yeey. Tare bucuroasă am fost. Abia aștept să vină Crăciunul să fac singură primii mei cozonaci de casă. Ce chestie. Să ajungi dependent de mirosul de copt din casă. Ce stare de bine îți dă. Mie îmi dă.

Publicat în Bad Mom

Notă scăzută la purtare în vremuri de pandemie

De câteva zile, educatoarea lui Matei a început să ne trimită, prin intermediul unui părinte, materiale didactice pentru activitățile cu copiii. Ea ieșise din grupul părinților cu câteva luni bune în urmă, pentru că nu mai suporta nivelul de inteligență și implicare al atâtor mame pe un singur grup de whatsapp. Acum e nevoită să reintre în grup din cauza (zic eu), datorită (zic alții) decretului dat legat de educația la distanță chiar și a copiilor de grădiniță.

Măi, tre’ să existe dosar online pentru fiecare copil și se presupune că trebuie dovezi una peste alta cum că, deși plin de frustrările imposibilității de-a ieși afară 1 lună și ceva, copilul acumulează informații dom’ne, informații din programa școlară.

Săraca educatoare, săracii copii, săracii noi, părinții. Cică hai să vedem ce variante sunt: ori pe zoom la o oră prestabilită în fiecare zi. Adică să stea copilu’ de grupă mijlocie cumințel, în pijămăluță, în fața laptop-ului și să o asculte pe doamna, nevoită, săraca, să spele pe cap mai des decât îi vine s-o facă, și să mai și presteze activități. Pfff… În primul rând că eu refuz să mă aranjez în fiecare zi că tre’ să intru online pe zoom cu părinții și educatoarea. Este exclus. Matei, la țară fiind, are treabă în curte. Treabă treabă nu…

A doua variantă era să ne trimită programa pe whatsapp și cerințele și noi să executăm cu copiii și să trimitem dovezi că ne-am ocupat și copilul a executat. Nu e obligatoriu, dar ar fi bine. Pentru dosar. 90% din materiale tre’ printate. Dacă n-ai imprimantă, ori le reproduci tu, părintele, așa cum poți, ori pui mască, mănuși și speri să nu iei amendă căutând în draci un centru de copiere, ori… Faci ca mine și citești mesajele de pe whatsapp și mai dai drumu’la un film pe Netflix, timp în care copilul are treabă în curte. Repet: treabă treabă, nu așa…

Trăim aceste cazne online și pentru că au fost părinți care au scris ministerului educației ori pe facebook, ori direct, că nu se poate, dom’le, e inadmisibil așa ceva! Copilul nu acumulează, nu dezvoltă noi competențe și abilități, copilul a regresat, prin urmare, nu a profitat de acest timp, atât de prețios în procesul învățării. 😂 Haide, măi, pe bune! Zi-ne tu părintele anului! Da’ de ce nu îl ajuți tu? Câte clase îți trebuie ție, părinte de copil de grădiniță, să fii în stare să îl înveți mijloace de transport și zilele săptămânii?!

Ca să nu mai vorbesc de cheful cadrelor didactice. Care… că știau să folosească aplicațiile astea, că nu știau… Au fost nevoite să se pună la punct repedeeee. Și ele cu proprii copii în casă care se plictisesc și au nevoie de atenție, cu pâinea și banana breadu’ în cuptor, cu păru’ nespălat și pantalonii de pijama sub birou, în afara cadrului… Ce să mai, o bucurie și-o plăcere și pentru ele.

În sfârșit, Matei o să aibă nota scăzută la purtare pentru că mama lui e o neimplicată și o dezinteresată. Măcar o să știe cum arată spanacul, pătrunjelul și răsadurile de roșii. Și căruța, că tot vorbeam de mijloace de transport.