Notă scăzută la purtare în vremuri de pandemie

De câteva zile, educatoarea lui Matei a început să ne trimită, prin intermediul unui părinte, materiale didactice pentru activitățile cu copiii. Ea ieșise din grupul părinților cu câteva luni bune în urmă, pentru că nu mai suporta nivelul de inteligență și implicare al atâtor mame pe un singur grup de whatsapp. Acum e nevoită să reintre în grup din cauza (zic eu), datorită (zic alții) decretului dat legat de educația la distanță chiar și a copiilor de grădiniță.

Măi, tre’ să existe dosar online pentru fiecare copil și se presupune că trebuie dovezi una peste alta cum că, deși plin de frustrările imposibilității de-a ieși afară 1 lună și ceva, copilul acumulează informații dom’ne, informații din programa școlară.

Săraca educatoare, săracii copii, săracii noi, părinții. Cică hai să vedem ce variante sunt: ori pe zoom la o oră prestabilită în fiecare zi. Adică să stea copilu’ de grupă mijlocie cumințel, în pijămăluță, în fața laptop-ului și să o asculte pe doamna, nevoită, săraca, să spele pe cap mai des decât îi vine s-o facă, și să mai și presteze activități. Pfff… În primul rând că eu refuz să mă aranjez în fiecare zi că tre’ să intru online pe zoom cu părinții și educatoarea. Este exclus. Matei, la țară fiind, are treabă în curte. Treabă treabă nu…

A doua variantă era să ne trimită programa pe whatsapp și cerințele și noi să executăm cu copiii și să trimitem dovezi că ne-am ocupat și copilul a executat. Nu e obligatoriu, dar ar fi bine. Pentru dosar. 90% din materiale tre’ printate. Dacă n-ai imprimantă, ori le reproduci tu, părintele, așa cum poți, ori pui mască, mănuși și speri să nu iei amendă căutând în draci un centru de copiere, ori… Faci ca mine și citești mesajele de pe whatsapp și mai dai drumu’la un film pe Netflix, timp în care copilul are treabă în curte. Repet: treabă treabă, nu așa…

Trăim aceste cazne online și pentru că au fost părinți care au scris ministerului educației ori pe facebook, ori direct, că nu se poate, dom’le, e inadmisibil așa ceva! Copilul nu acumulează, nu dezvoltă noi competențe și abilități, copilul a regresat, prin urmare, nu a profitat de acest timp, atât de prețios în procesul învățării. 😂 Haide, măi, pe bune! Zi-ne tu părintele anului! Da’ de ce nu îl ajuți tu? Câte clase îți trebuie ție, părinte de copil de grădiniță, să fii în stare să îl înveți mijloace de transport și zilele săptămânii?!

Ca să nu mai vorbesc de cheful cadrelor didactice. Care… că știau să folosească aplicațiile astea, că nu știau… Au fost nevoite să se pună la punct repedeeee. Și ele cu proprii copii în casă care se plictisesc și au nevoie de atenție, cu pâinea și banana breadu’ în cuptor, cu păru’ nespălat și pantalonii de pijama sub birou, în afara cadrului… Ce să mai, o bucurie și-o plăcere și pentru ele.

În sfârșit, Matei o să aibă nota scăzută la purtare pentru că mama lui e o neimplicată și o dezinteresată. Măcar o să știe cum arată spanacul, pătrunjelul și răsadurile de roșii. Și căruța, că tot vorbeam de mijloace de transport.

LA VITA E BELLA

„La vita e bella” e filmul meu preferat. Din toate timpurile. Dând la o parte tragicul fir al poveștii, care m-a urmărit mult timp, mesajul lui a ajuns la mine încă de dinainte de a se naște Matei.

Acum, cu atât mai mult, îmi dau seama că ce transmite e o selecție importantă de idei prezente azi in cele mai titrate cărți de parenting. Conectarea cu copiii tăi și transformarea momentelor petrecute împreună în povești și jocuri. Nu doar că dezvoltă creativitatea, mintea, în general, a copilului, sensibilitatea, puterea și responsabilitatea. Dar îl relaxează și îl apropie și pe părinte de cel căruia i-a dat viață. E un film vechi, dar cu o poveste și idei actuale și acum și mult timp în viitor.


Mi-ar fi plăcut să fiu la fel de creativă în jocul cu Matei, cum sunt în toate celelalte lucruri pe care ele fac. Sau poate sunt, dar oboseala, alergătura, treburile zilnice și drumurile care, efectiv, mă omoară, îmi diminuează considerabil fluxul de idei creative atunci când e vorba de joacă. Sunt aproape convinsă că lucrurile vor sta altfel atunci când voi sta mai mult acasă, voi face lucrurile pe îndelete și voi fi și odihnită.

Scutul lui Captain America făcut din capac de oală


Andrei compensează cu brio toate lacunele mele pe partea asta. Râdea odată și zicea că el crede c-a fost mamă într-o viață anterioară și c-a avut vreo 4 copii. Și e posibil ca așa să fi fost. Pentru că naturalețea cu care face lucrurile cu Matei, modul în care îl îngrijește, de multe ori mai bine decât o fac eu, creativitatea în joc și conectarea cu Matei, sunt o dovadă în sensul ăsta.


V-am mai scris eu că sunt incapabilă să impun reguli. Și că lucrez la asta. Andrei o face. Prin joc. Totul e o cercetare, o aventură, o descoperire. Găsește corespondențe din cele mai neobișnuite, dar foarte educative în tot ce îl învață pe Matei. E magie în îmbrăcatul pentru grădiniță și în drumurile pe care le fac împreună.

Harta de la noi de acasă până la țară, la bunici. (Matei urma să plece cu trenul, cu soră-mea)

Mă surprind uneori că mă încearcă sentimente de gelozie. Aș vrea și eu să am ideile și spontaneitatea lui. Să construiesc și eu povești minunate la care Matei să participe cu același entuziasm cu care o face cu el. 🙂

Vulcan construit. Lava e din 2 șosețele roșii


Și are grijă și de mine. Când pic lată de oboseală, mă trimite la culcare și preia frâiele cu totul. Oricât de obosit ar fi. Facem, cumva, cu rândul. Și îi sunt foarte recunoscătoare.

La vita e bella! Certo che si! ❤️🙂

Timid exercițiu matinal de organizare

Măi, mamă, strângeți și voi hainele alea de pe spătarele scaunelor, c-or să cadă peste voi într-o zi! asta ne zicea mama aproape zilnic când eram mici. Dormitorul nostru arăta ca o cămară doldora de haine purtate. Ea zicea, ea auzea. Până nu ne mobilizam noi că nu mai suportam să facem slalom printre ele, nu ne-apucam să strângem.

Ordonarea hainelor în dulap nu reprezenta vreun punct pe lista de lucruri de făcut într-o zi. Erau alte lucruri mai importante. De exemplu, să ies afară și să scot și toți copiii din bloc să continuăm serialul Dallas pus în scenă în fața blocului, să mă joc de-a actrița și crainica TV, să mai fac niște ore de română cu păpușile, că tare nu-mi plăcea cum mergeau cu învățătura… Chestii vitale. Nu să fac ordine. Ce-aia?! Pierdere de vreme.

A mers. Cât am stat la mama. Că dup-aia…Cin’ să facă? Tanti Lenuța de la 2?! Tot nu-mi place și mi se pare că am altele care tre’ făcute, cu o importanță mult mai mare. Dar mă conformez. Și gândul ăsta, că AZI trebuie să fac curățenie mă obsedează de la 6.30,de când îmi încep ziua. Ete-așa prinde contur #galagiadincap zilnică. Și, pe lângă asta, se-adună o întreagă paletă de alte responsabilități particulare ale mamelor:

  • Ce mâncăm? Păi, să fac niște paste azi… Nu, iar paste?! Nu pot să dau copilului paste 5 zile pe săptămână. Ce fel de mamă face asta?! Da’ ce să iau, ce să-ncropesc? Poate o ciorbă. Aaa, îmi ia minim 3 ore, că tre’ să fiarbă puiu’ de țară, să nu fie ațos. Hai, că-n astea 3 ore, mai bag și-un aspirator. Da! Ciorbă să fie! Da’ n-am borș. Lasă, că acresc cu lămâie, că și-așa borșul ne arde la stomac. N-am nici lămâi, c-am făcut aseară limonadă. Pff… Mă duc să iau. Să mă duc acum sau după ce pun carnea la fiert? Mă mai gândesc. Ce-mi mai trebuie?!
  • Trebuie plătite 2 facturi. Oi putea la Mega?! Dacă nu merge aparatu’ ăla de plătești singur, trebuie să mă duc la mall. Ah… Dac-aveam și io internet banking. Da’ n-am. Că nu m-am dus la bancă să rezolv. Hai, că văd cum fac.
  • Mai sunt haine curate pentru mâine la grădiniță? Aoleu, nu mai sunt pantaloni subțiri de interior și am zis că îi spăl și tenișii. Îi bag acum în mașină, să scap. Mama meaaaa, am uitat să iau detergent. Lasă, că iau când mă duc la Mega să iau borș. Aaa, nu borș, lămâi. Lămâi, nu borș! Și să plătesc facturile. Lămâi și facturi. Hai, că-mi notez. Băi, frate, nu mai e niciun pix în toată casa asta?! Pe telefon.
  • Suntem în ianuarie și hainele de iarnă sunt amestecate cu alea de vară. De 3 luni zici, Mirelo, că le separi și le așezi frumos. De 3 luni. Azi. Azi le fac! După ce pun ciorba la foc și mă duc la Mega și dau cu aspiratorul, asta fac. Ciorbă, Mega, aspirator, haine separate. Asta e!
  • Aș face o plăcintă cu mere. Nu mai vreau să-i dau prostii să mănânce copilului când vrea „ceva bun”. Da. Fac. După haine aranjate, mă apuc de asta. Ciorbă, Mega, aspirator, haine, plăcintă. Bun. Sunt organizată până-n dinți. Bine, Mirelaaaa!
  • Cât e ceasu’? Mai am 2 ore până mă duc la grădiniță să îl iau. Ceeeee? N-am făcut nimic. Aoleu. Nu, nu se poate, băi frate. Ce naiba fac?
    • Fac niște paste rapid, când ajungem acasă.
    • Gustarea de la grădiniță e făcută în casă. Da. E ok.
    • Dau acum cu aspiratorul, că am timp pentru asta.
    • Facturile le plătește Andrei online, dacă n-oi uita să îi zic diseară. Nu, n-o să uit, că-mi pun reminder mai încolo. (uit să-mi pun reminder, bineînțeles)
    • Separ hainele după ce adoarme Matei, la noapte. Doamne-ajută să nu se culce iar la 00.00.

S-a dus și săptămâna asta. Că azi e ultima zi liberă din ea. N-am făcut nimic. Nimic. Și casa e vraiște și capu’ e vraiște și eu sunt… Bine!

Din toată bălmăjeala asta mentală scoate capul ideea că și oamenii dezorganizați trăiesc cumva. Și, deși zile ca asta se reiau periodic, soluții există, nu-i nicio dramă, lucrurile se așează. Nu-i vreo rețetă de succes. Nici pe departe. E trecută la AȘA NU! Eteee, și ce?! Eu încerc zilnic. Pe bune, chiar încerc și am și progrese. Mici, dar puse unul peste altul,în vreo 5 ani o să fiu mama organizării. 😂

Dacă aveți soluții pe care le-aș putea aplica și eu, vă rog să-mi scrieți 2 rânduri. Că nu se știe cum citesc ceva de la voi și de mâine sunt pe drumul spre premiul „organizata anului”.

Sursă foto: Pinterest