-
Procesul, nu succesul!
Astea trei cuvinte răsunau în fiecare săptămână în sala de curs, făcând să vibreze sticla ferestrelor înalte şi soarele amiezii ondulat în ele. Procesul, nu succesul, dragii mei !!! – sufla spre noi vocea baritonală, fermă şi caldă a unuia dintre cei mai îndrăgiţi profesori din facultate. Şi mai avea ceva în ea vocea aia, suflarea aia… mai conţinea o nuanţă pe care o sesizam mereu, dar pe care, ca un copil care nu ştie să-şi numească emoţiile, nu ştiam atunci să o etichetez, să mi-o clarific. Purta în ea înţelegerea profundă, organică a acestor cuvinte, însuşirea lor la nivel celular, cumva. Şi au trecut anii şi am trecut şi eu…