This is the first year of the rest of my life

Femeile trecute de 40 de ani se vor tinerești. Din punctul meu de vedere, sloganurile astea cu viața începe la 40 sunt reclamă la filmu’ cu Benjamin Button și-atât…Să fim serioase, ce viață începe acu’? Când se lasă toate și turnăm pe noi sticle întregi de fond de ten, doar-doar și-o face efectul ingredientul antiaging. Ne împopoțonăm cu tot felul de chestii cool, deși știm foarte bine cum belim ochii dimineața în oglindă și ne rugăm ca la sfintele moaște să nu mai apară vreun rid de acum 12 ore.

„Mă simt bine în pielea mea” e tot o minciună pe care ne-o spunem, în primul rând nouă. Cine naibii se simte bine într-o piele care începe să se încrețească și s-o ia la vale? Da, tre’ să ne purtăm începutul de bătrânețe cu demnitate. Dar și demnitatea asta începe să se lase ușor pe picior, odată cu durerea de spate.

Pe social media ne afișăm cu fețe de 20 de ani, prelucrate cu 3 aplicații de editare foto. Una nu mai e suficientă de mult. Avem falsa impresie că ne mai salvează și hastagurile #ilovemylife și #iwokeuplikethis, deși noi știm că ne-am trezit cu pungi la ochi și nădușite de bufeurile date de premenopauză.

Ne punem bani deoparte lunar pentru coafor și mani-pedi (săru’mana, Doamne, că lucrez într-un salon de înfrumusețare) și cochetăm cu ideea de credit de nevoie personale (asta da nevoie, nene) ca să ne băgăm un pic de botox, latex sau ce se mai bagă în ultima vreme în piele ca să ne ținem bine.

Numai că toate astea: fondul de ten, aplicațiile, împopoțonarea asta ne ajută. Ne mințim frumos, că să n-o luăm razna de tot.
Eu m-apuc să caut un part-time și la o clinică de chirurgie estetică, că mi se cam luptă gușa cu gravitația și tre’ să încep să mă ocup.