-
Impresii fără social-media
10 zile de la renunțarea la social-media. A fost mai ușor decât mă așteptam. N-am simțit niciun sevraj, zilele au trecut lin, pline de activități, mai ales casnice. Pe primele 4 nici nu le-am conștientizat. M-am trezit gândindu-mă că, pur și simplu, telefonul a fost folosit pentru ce e destinat, în mare parte, adică pentru comunicare. Nu pentru scrollare. ? Faptul că Matei nu merge la grădiniță și că suntem amândoi de dimineață până seara a contribuit foarte mult la trecerea asta mai ușoară. Nevoile lui sunt multiple și parcă se măresc pe zi ce trece. Ai zice că odată cu creșterea copilului, nevoia lui de atenție, de conectare, mai…
-
Mirelo, te lepezi de Satana? Mă lepăd de Satana. Te lepezi de Satana?…
Distanțarea socială și fizică pe care o practicăm împinși de la spate, fără ca noi să simțim concret asta, de către rețelele de social media nu e deloc blamată. E conștientă, e asumată, e aproape cerută. Alienarea asta nu ne sperie câtuși de puțin. Suntem sclavii ei și ne ducem viața modernă de oameni liberi pas la pas cu ea. Panseuri d-astea filosofico-deduzină mi-au mai străbătut mie căpșoru’ de câteva ori, dar le-am trimis pe pustiu. Io sunt “regina la social media” cum zice prietenul meu Alin, râzând cu muci de eforturile mele de-a fi cool pe pereții altora. Nu știu de ce, nu știu cum, dar mi s-a insinuat…
-
Zuckerberg, păi se poate?!
Băi, ne fură Zuckeberg ăsta șansa la viață. La trăire intensă și la bucurii nemărginite. Păi ce-am făcut, Bobiță?! Unde sunt like-urile noastre? Unde e numărul lor și oglindirea valorii noastre umane și artistice (unde e cazu’, desigur). A scos numărul de like-uri de pe instagram, frățiorilor. Ne-a nenorocit pe viață! Vă spun, eu când am aflat, am fost în pragul atacului de panică cum n-am fost în toată călătoria asta a mea pe pământ. Să-mi vină rău, nu alta! Am crezut că-mi fuge de sub picioare când n-am mai putut să numar like-urile (inimioarele, mă rog… Și mai rău, adică) pe care le adună fetilii astea de-mi umplu mie…
-
Gălăgie în cap pe Social Media
Oricât de mult mi-ar plăcea mie să vă spun acum textul ăla folosit de persoanele publice cu conturi personale pe rețelele social-media cu “Salut! Am ajuns la 5000 de prieteni și, din păcate, nu mai pot onora cereri de prietenie pe contul personal. Vă invit pe pagina mea de artist să dați un like și să mă urmăriți în continuare”, n-am cum. Nu sunt persoană publică. Asta e, m-a făcut mama fără noroc. De apărut la televizor cât să-mi satisfac setea de atenție, am apărut, da’ nu-s vreo-nchipuită. Am de-abia câteva sute de prieteni pe contul personal. Până la 5000…eheeei, mamaie…Deși aș fi putut crește simțitor numărul, dacă stau bine…
