Frisomat sărbătorește nunta de argint cu partenerii săi

Atunci când pornești o afacere și cauți parteneri/furnizori care să te ajute să îi pui bazele, frământările și grijile sunt cam la fel cu acelea pe care le simți atunci când te hotărăști să faci pasul cel mare cu omul pe care îl iubești. Apar întrebări la care ai vrea să știi răspunsul dinainte. Oare o să meargă? Oare o să mă susțină? Oare e de încredere, astfel încât să îmi leg viața de a lui? Oare avem aceleași planuri, aceleași dorințe? Parteneriatul, relațiile de business presupun reciprocitate în ceea ce privește respectul, corectitudinea, sprijinul pe care cele două părți și le oferă. E ca în viață, în general, atunci când vorbim despre relații. Pentru că relațiile între afaceri sunt, de fapt, relații între oamenii care le conduc sau cei care le fac să funcționeze (de la cel mai mic, până la cel mai înalt nivel al competențelor).

Citește în continuare „Frisomat sărbătorește nunta de argint cu partenerii săi”

OUTLET. LOCUL CARE MAI DĂ O ȘANSĂ HAINELOR

O s-aveți un băiețeeel! Asta auzea tata constant de la cei care își dădeau cu părerea despre ce sex va avea copilul pe care mama urma să îl nască. Nu exista posibilitatea să îți faci zeci de ecografii. Așa că, evaluând băbește evoluția sarcinii maică-mii, aproape toți apropiații le spuneau c-o să fiu băiat.

Citește în continuare „OUTLET. LOCUL CARE MAI DĂ O ȘANSĂ HAINELOR”

AMBITION ROMANIA salvează căsnicia

SECVENȚA 1: INTERIOR. SUFRAGERIE APARTAMENT BLOC. ZI

Apartament cu trei camere din București, după-amiază, de Ziua Indrăgostiților. Câteva raze de soare înundă camera de zi, făcându-și loc printre draperiile de culoarea muștarului.

Andrei, un bărbat de 38 de ani intră în cameră cu o floare în ghiveci și un alt obiect pe care nu îl putem vedea foarte bine.

Citește în continuare „AMBITION ROMANIA salvează căsnicia”

A venit, a venit primăvara/Acoperă-mi curtea cu ceva/Cu o pergolă sau, mai bine/Sau, mai bine, cu un acoperiș, da, da

Dac-aș fi poetă, v-aș spune-o p-aia cu acasă e unde îți e inima. Și dac-aș fi în trend, aș pune și un haștag. Dar nu-s nici poetă și, cu atât mai puțin, în trend. Sunt o femeie de 40 de ani care nu are, încă, cordonul ombilical tăiat (de-acum încolo, Dumnezeu cu mila!). Mi-e dor des de mama și de tata. Și mă apucă neastâmpărul și golul în stomac când mă gândesc la diminețile de sâmbătă de când eram copil și nu știam ce e ăla haștag. Mă trezeam în miros de mâncare gătită, proaspăt făcută și orbecăiam adormită spre bucătărie mânată de pofta de prăjituri făcute de mama. Ăsta e unul dintre motivele pentru care m-am apucat de gătit serios după ce am născut. Pentru că vreau să simtă și copilul meu același nod în stomac când, adult fiind, se va gândi la acasă. Să se întoarcă sub acoperișul casei în care a crescut cu miros de dragoste de mamă.

Citește în continuare „A venit, a venit primăvara/Acoperă-mi curtea cu ceva/Cu o pergolă sau, mai bine/Sau, mai bine, cu un acoperiș, da, da”

Despre Franke ţea lucrurilor. O femeie la cratiță și bucătăria ei.

Contextul unei relații defectuoase (viața înainte de electrocasnicele Franke)

Relația noastră, a mea și a bucătăriei mele, ca orice altă relație, a avut suișuri și coborâșuri. Au fost ani întregi în care nici măcar n-am salutat-o. Nici n-am trecut pe la ea. O ignorare totală. Ea se chinuia, mititica, să mă îmbie, să mă atragă într-o relație ceva mai strânsă. Nici vorbă. Bine, trebuie spus și că ea nu era tocmai pregătită pentru o relație. De ce să n-o spunem p-aia dreaptă?! Era învechită, demodată, fără nicio noimă. Nu evolua în niciun fel. Habar n-avea ce e ăla trend, ce e aia tehnologie nouă. N-avea și ea plită, cuptor și hotă, cum au aproape toate bucătăriile din vremurile noastre. Ea tot pe stil vechi. Cred că dacă mă îmbia încă de pe atunci cu, să zicem, niște electrocasnice Franke, ceva, lucrurile stăteau altfel. Dar ea se complăcea în situația asta. Și părea că îi place așa. Eu în relații de-astea nu mă bag. Să fie clar!

Citește în continuare „Despre Franke ţea lucrurilor. O femeie la cratiță și bucătăria ei.”

Don’t Stop Me Now! I’m Kärchering.

Dom’le, bărbatul, când își ia el o nevastă de și-o pune pe numele lui și-o duce la casa lui, pe ce criteriu face asta?! Să țină cu casa? Să-i facă curățenie wow? Au ei o intuiție, așa, că gata, femeia asta e de casă? Bine…În cazul unora ca mine, nici nu trebuie mare intuiție. Pentru că se vede clar. Se citește gospodina din ADN direct pe față, pe brațe, pe mersul deșălat și, mai nou, și pe niște bufeuri neplănuite. Drept e că nu m-am bucurat niciodată la sulemeneli, oricât de scumpe, cât mă bucur la o păturică pe care să o pun peste pijămăluță și peste ciorăpelul flaușat, cât mă bucur la o crăticioară, la un aspirator…

Citește în continuare „Don’t Stop Me Now! I’m Kärchering.”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: