Jurnal de #stamîncasă – 3

Acum 3 zile am plecat la mama, ca să mă pregătesc temeinic pentru sărăcia care ne va paște pe toți și să-nvăț, din timp, să pun, înainte de toate, mâna pe sapă. O să fie un training serios, pe module. După ce învăț să pun mâna pe ea, o să urmeze modulul „cum să dai cu sapa”. Apoi „cum să plivești”, „răsaduri – solar sau nu”, „arpagic pentru o toamnă cu tocănițe asigurate” etc.


Deocamdată, sunt la partea de pregătire. Mă uit pe geam la cum bate vântul, mănânc, dorm, mă pregătesc atât fizic, cât și psihic pentru academia de ieșire din criză. E încă frig și, oricât ar urla în mine nevoia de dezvoltare profesională, oricât de mult m-ar chema pământul, n-am cum. Că e frig. Înțelegeți.

Aștept ziua de joi, cu vreme caldă și soar’li sus, pă cer, ca să ies și să m-apuc de treabă, să anihilez gândurile-astea care mă bântuie și să-mi taie pofta de știri și de panică. Să dau din mâini și capu’ să intre pe lockdown. Să nu mai știe, să nu mai vadă, să nu mai audă.
Să intru pe pilot automat și să îi mulțumesc lui Dumnezeu că are grijă de noi, chiar și-așa, bătuți în cap cum suntem, să lucreze mâinile și inima să se odihnească.

Vreau să mă culc și să mă trezesc la vară, când lumea o arde la terase, în papuci, cu berile-n bot și cu inimile sus. Vreau să mă trezesc trează, lângă oameni treji!

Jurnal de #stamîncasă – 2

După 6 zile de izolare, cu ieșit doar pentru pâine, 1 dată pe zi și uitat muuult și luuung pe balcon/geam, Matei a zis: mami, când se termină virusul? Că nu mai pot să stau în casă.


Am luat hotărârea să ieșim departe de lume, pe câmp, practic, pentru o gură de aer. Și am mers pe un câmp de lângă București, unde nu era nici țipenie de om. Cu mașină parcată în spatele blocului și aruncat în ea ca-n filmele cu urmăriri, am plecat cu pachețel de picnic. Săracu’ copil ne-a întrebat dacă facem picnic undeva, înăuntru. 😔


Am luat și pisoiul. 🙈
A fost minunat. Eliberator. Am jucat fotbal, ne-am plimbat cu bicicleta. Mai mult ei, că eu nu prea știu s-o manevrez. S-a urcat pisoiu’-n copac și ne-am rugat de el să coboare vreo juma’ de oră…

Ce voiam să zic, de fapt. Creierii-s un pic mai bine. Dar suntem oripilați de cât de multă lume e pe străzi. La șuete, la stat ciorchine, aiurea-n tramvai, la vorba, la… Ce rahat or mânca ei în grup.


Înainte să ieșim, pentru că la noi pe stradă lumea e relativ cuminte, foarte puțini pe străzi, eram încântați de nivelul de înțelegere al românului și nu pricepeam de ce se urlă peste tot că oamenii nu stau în casă. Pentru că nu stau, de fapt.


Băi nene, noi nu stăm în casă decât cu armata la ușă. Egoismul, prostia, inconștiența sunt prezente în zilele astea mai mult decât oricând.
Pe român nu-l obligă nimeni, beeeei, ați auzit?! NIMENI! să facă ceva. Păi ce?! Românu’ e prost?! Nu știe el că totul e o conspirație?! O prostie…

Mi-e milă de noi.


Celor care stau în casă le mulțumesc și le împărtășesc teama de necunoscut și toate schimbările de stare de zilele astea.

Jurnal de #stămîncasă

E abia a 3 a zi de stat în casă. A 3a. Când se discuta să întrerupem activitatea la serviciu, pentru siguranța noastră și a clientelor, îmi număram în gând filmele de pe Netflix pe care o să le văd, ce o sa citesc și mă și vizualizam relaxându-mă, tolănită în pat, cu 3 pungi de semințe deschise pe lângă mine. I-am „amenințat” pe colegii mei că o să rup recordul la văzut filme în astea 2 săptămâni, cât mi-am propus să stau departe de ai mei, ca să îi protejez.


Situația, dupa cele 2 zile jumate de stat în casă e următoarea:


N-am pus mâna pe mouse deloc. N-am atins iconița de Netflix de pe browser. N-am atins nicio carte. N-am stat în pat, relaxată, decât când am dormit. N-am mâncat nicio sămânță.


Ce-am făcut?!
Am stat minim 3 ore cu fundul pe covorul cu traseu de mașinuțe. M-am jucat de-a: gunoierii, pompierii, Bumblebee și fata aia, adolescenta, prietena lui, care-l găsește în garaj, de vreo 10 ori. Practic, am refăcut filmul în casa noastră din Berceni. Am făcut ciorbă și gulguf cu asistent bucătar atașat. Și clătite. Am auzit de 145000 ori „mamiiiii” și „hai să ne jucăm”.


Într-o sforțare disperată, mi-am propus azi să predau zilele săptămânii, cu creativitate, deși și aia e papa tututz. Am ajuns la joi și s-a năruit tot, într-un cascat și-o izmeneala de plictiseală, cum n-am mai văzut.


Văd postări ale mamelor pe rețele și par, majoritatea, în control, cu creativitatea la turație maximă, cu ideile la ele, cu jocuri inventate și copii extrem de receptivi. Și m-apucă vinovăția și disperarea.

E a 3 a zi. Din 14, minim.
Sper să mai fie locuri la Obregia când oi da ușa apartamentului de perete, ca angajatu’ la stat, la ora de sfârșit de program.

Staysafe #stamincasa