-
Cum am ajuns să alerg 10km/zi? De frică.
Frica te învață să faci multe. Un mobilizator mai bun decât ea mie nu mi-a fost dat să experimentez. Așa că alergatul ăsta al meu e un soi de fugă mai mult. O disperare care mă împinge dimineața către parc și mă ține pe pistă o oră, gâfâind, asudând, cu muzică lăutărească și cover-uri pop de nunți în căști. Că mă știe lumea multitasking și nu mă dezic nici în chiloții de alergare de treaba asta. Mă pregătesc pentru cele 2 nunți la care trebuie să cânt în octombrie, chiar și atunci când fac jogging (dacă s-or mai ține). O comoară la casa de căsătorii a omului sunt, vă zic!…
-
Mire și mireasă, luați-vă cu drumu’!
Ia-ți mireasă ziua bună… De la toți invitații. Că e belită. Nunțile mi se par o sursă de stres care se-ntinde pe cel puțin 6 luni, de-aia de te-ar putea băga la balamuc. Să gândești cu capu’ tău totul în cel mai mic detaliu, să planifici, să alergi, să cauți, să mulțumești. În primul și primul rând e stresu’ că nu te mai cere. Te-oi fi îngrășat, nu s-o fi săturat de bere cu băieții și îi e frică de ștreang… Stai, stai, nu-i sugerezi nimic. Păi ce, tu ești proasta lui să-l ceri tot tu dupa 8 ani în care el a dormit în ghete, deși dădea semne că…